Îţi scriu mai târziu.
A ta, Ana
Mă ceartă. Din nou. Dar sinceritatea ei m‑a lăsat mască. M‑a luminat. Îi citesc e‑mailul la nesfârşit şi de fiecare mă opresc la „A ta, Ana“.
Ana a mea.
Vrea ca relaţia noastră să meargă.
Vrea să fie cu mine.
Asta e speranţă, Grey.
Îmi aşez telefonul pe noptieră şi simt că am nevoie de alergarea aceea, ca să‑mi limpezesc mintea şi ca să mă gândesc la ce să‑i răspund.
O iau pe drumul meu obişnuit, pe Stewart, către Westlake Avenue, apoi dau câteva ture în jurul parcului, iar în urechi îmi răsună melodia „She Just Likes to Fight“ a formaţiei Four Tet.
Ana mă face să mă gândesc la foarte multe lucruri.
O plătesc pentru sex?
Ca pe o târfă.
Nu m‑am gândit niciodată la ea în felul acesta. Simpla idee mă
enervează la culme. Mă scoate din minţi. Mai alerg o tură în jurul parcului, alimentat de mânie. De ce‑şi face singură aşa ceva? Sunt bogat, şi ce dacă? Trebuie pur şi simplu să se obişnuiască. Îmi amin‑
tesc de discuţia pe care‑am avut‑o ieri despre avionul companiei.
N‑a vrut să‑mi accepte propunerea.
Măcar ştiu că nu mă vrea pentru banii mei.
Dar oare mă vrea?
Spune că eu o ameţesc de cap. Dar, pe bune, e fix invers. Ea mă
ameţeşte într‑un fel pe care nu l‑am mai trăit niciodată. Cu toate astea, a traversat toată ţara ca să scape de mine.
Cum trebuie să mă simt eu acum?
Are dreptate. O trag după mine pe o cărare întunecată, dar pe una care e mai intimă decât orice relaţie convenţională — sau cel puţin aşa mi se pare. Mi‑e de‑ajuns să mă uit la Elliot şi la uşurinţa cu care priveşte el relaţiile ca să văd diferenţa.
Şi nu i‑aş face rău niciodată, nici fizic, nici emoţional — cum poate să creadă aşa ceva? Vreau s‑o împing peste limite, să văd ce 460 Grey
E L James 461
e dispusă sau nu să facă. S‑o pedepsesc când încalcă regulile… da, poate fi dureros, dar nu‑i ceva ce nu poate suporta. Putem discuta despre ce mi‑aş dori să‑i fac. Putem s‑o luăm uşor.
Şi aici e problema.
Dacă va face tot ce vreau eu să facă, va trebui s‑o răsplătesc şi să‑i ofer „mai mult“. Ceea ce‑ar putea fi… nu ştiu cum, încă. Am dus‑o să‑mi cunoască părinţii. Ceea ce a însemnat, fără îndoială, mai mult.
Şi nici n‑a fost atât de greu.
Mai dau o tură lentă în jurul parcului ca să mă gândesc ce mă
deranjează mai tare la e‑mailul ei. Nu e vorba despre o simplă teamă, ci despre faptul că e înspăimântată de profunzimea sentimentelor pe care le are pentru mine.
Ce‑nseamnă asta?
Acest sentiment neobişnuit mi se adună în capul pieptului şi parcă nu rămân fără aer. Mi‑e frică. Mă sperie atât de mult totul, încât mă forţez să alerg mai repede, ca să simt numai durerea surme‑
nării în picioare şi în torace şi transpiraţia rece care mi se scurge pe spate. Mda. Nu te gândi la asta, Grey.
Nu te pierde cu firea.
Când mă‑ntorc la apartament, îmi fac un duş rapid şi mă bărbie‑
resc, după care mă îmbrac. O văd pe Gail la bucătărie în drumul către biroul meu.
— Bună dimineaţa, domnule Grey. Cafea?
— Te rog, îi zic, din mers.
Am ceva important de făcut.
La birou, îmi deschid iMac‑ul şi îi răspund Anei.
