— Da, sunt. Şi‑ai face bine să ţii minte asta. Dar mulţumesc că

m‑ai invitat. O să mergem cu Charlie Tango.

Îmi zâmbeşte repede, iar mâinile mele o mângâie pe corp, corpul acesta pe care mi l‑a dat mie şi nimănui altcuiva.

— Pot să te spăl? mă‑ntreabă ea, distrăgându‑mi atenţia.

— Nu prea cred.

O sărut pe gât în timp ce‑o spăl pe spate.

— O să mă laşi vreodată să te‑ating?

Mă imploră cu blândeţe, dar asta nu opreşte întunericul care apare de nicăieri şi mă prinde ca o gheară de gât.

570 Grey

E L James 571

Nu.

Îl alung, concentrându‑mă asupra fundului Anei, asupra poste‑

riorului ei superb. Trupul meu reacţionează imediat — înfruntând întunericul. Am nevoie de ea. Am nevoie să‑mi alunge teama.

— Pune‑ţi mâinile pe perete, Anastasia. O să ţi‑o trag din nou, şoptesc eu, iar ea, cu o privire speriată, îşi sprijină mâinile de plăcile de faianţă.

O apuc de şolduri, dezlipind‑o de perete.

— Ţine‑te bine, Anastasia, o avertizez, în vreme ce apa îi curge pe spate.

Îşi lasă capul în jos, iar eu îmi trec mâinile peste părul ei pubian.

Ea se zbate, frecându‑şi fundul de erecţia mea.

La naiba! Şi uite‑aşa, teama mea ancestrală se topeşte.

— Vrei să‑ţi fac asta? o întreb în vreme ce degetele mele o ating uşor.

Ca răspuns, ea dă din fund lipindu‑se de penisul meu, ceea ce mă face să zâmbesc.

— Spune‑mi, îi cer eu, cu vocea gâtuită.

— Da.

Răspunsul ei afirmativ taie jetul de apă care curge, ţinând întu‑

nericul la distanţă.

Ah, iubito.

Încă e umedă de la partida de dinainte — de la mine, de la ea —

nici nu mai ştiu.

În acel moment mă gândesc cu recunoştinţă la dr. Greene: gata cu prezervativele. O pătrund pe Ana şi, încetişor, o fac din nou a mea.

O înfăşor într‑un halat de baie şi o sărut apăsat.

— Usucă‑ţi părul, îi ordon, oferindu‑i un uscător de păr pe care eu nu‑l folosesc niciodată. Ţi‑e foame?

— Mor de foame, recunoaşte ea şi nu‑mi dau seama dacă e adevărat sau dacă vrea doar să‑mi facă pe plac.

Dar mă bucur.

— Grozav. Şi eu. Mă duc să văd ce pregăteşte doamna Jones pentru cină. Ai zece minute la dispoziţie. Nu te‑mbrăca.

O mai sărut o dată şi mă duc la bucătărie.

Gail spală ceva în chiuvetă. Îşi ridică privirea când trag cu ochiul peste umărul ei.

— Scoici, domnule Grey, zice ea.

Delicioase. Pasta alle Vongole, unul dintre felurile mele favorite.

— Zece minute? o‑ntreb.

— Douăsprezece, spune ea.

— Grozav.

Îmi aruncă o privire în timp ce mă îndrept către birou. O ignor.

M‑a mai văzut şi înainte aproape despuiat — care naiba e problema ei?

Îmi verific e‑mailurile şi telefonul ca să văd dacă am vreo veste despre Leila. Nimic — dar, de când s‑a întors Ana, nu mă mai simt la fel de disperat ca înainte.

Ana intră în bucătărie în acelaşi timp cu mine, ademenită, fără‑ndoială, de mirosul delicios. Când dă cu ochii de doamna Jones, îşi ridică jenată gulerul halatului.

— Chiar la timp, spune Gail, servindu‑ne masa în două castroane aşezate pe blatul de la bucătărie.

— Stai jos.

Îi arăt unul dintre taburetele înalte. Privirea neliniştită a Anei trece de la mine la doamna Jones.

Se ruşinează.

Iubito, am angajaţi. Obişnuieşte‑te cu asta.