— Nu era nimic important, domnule.
— Bine, îi răspund şi mă holbez pe fereastră, încercând să nu mă
mai gândesc la Ana şi la Georgia.
Nu reuşesc, în schimb îmi vine o idee.
O sun pe Andrea.
— ’Neaţa.
— Bună dimineaţa, domnule Grey.
— Sunt deja pe drum către serviciu, dar poţi să‑mi faci legătura cu Bill?
464 Grey
E L James 465
— Da, domnule.
Câteva clipe mai târziu mi‑l dă pe Bill la telefon.
— Domnule Grey.
— Oamenii tăi au luat în considerare Georgia ca opţiune pentru a amplasa uzina experimentală acolo? Savannah, în special?
— Cred că da, domnule. Dar trebuie să verific.
— Verifică. Şi anunţă‑mă după.
— Aşa fac. Asta‑i tot?
— Deocamdată. Mulţumesc.
Am ziua plină de întâlniri. Mă uit la e‑mail în treacăt, dar n‑am nimic de la Ana. Mă întreb dacă nu cumva a speriat‑o e‑mailul meu sau dacă o fi ocupată cu alte lucruri.
Ce alte lucruri?
E imposibil să nu mă gândesc la ea. Schimb câteva mesaje cu Caroline Acton, aprobând sau respingând ţinutele pe care le‑a ales pentru Ana. Sper să‑i placă: va arăta senzaţional în toate.
Bill a revenit cu un potenţial amplasament pentru uzina noastră
în Savannah. Ruth face documentarea.
Cel puţin nu‑i Detroit.
Sună Elena şi cădem de acord să luăm cina la Columbia Center.
— Christian, eşti atât de discret când vine vorba de fata asta, mă
ceartă ea.
— O să‑ţi spun totul diseară. Acum sunt ocupat.
— Tu eşti mereu ocupat.
Râde.
— Ne vedem la opt.
— Ne vedem atunci.
De ce femeile din viaţa mea sunt atât de băgăcioase? Elena.
Mama. Ana… Mă‑ntreb pentru a suta oară ce‑o fi făcând. Şi iată, în sfârşit, un răspuns din partea ei.
De la: Anastasia SteeleDespre: Eşti vorbăreţ?
Data: 31 mai 2011, 19:08 ora Coastei de Est Către: Christian Grey
Domnule, eşti un scriitor foarte locvace. Trebuie să mă duc să iau cina la clubul de golf al lui Bob şi, ca să ştii, îmi dau deja ochii peste cap la acest gând. Dar tu şi palma ta care te mănâncă sunteţi departe de mine, aşa că fundul meu e în siguranţă, deocamdată. Mi‑a plăcut e‑mailul tău.
O să‑ţi răspund când o să pot. Mi‑e dor deja de tine.
Să ai o după‑amiază plăcută.
A ta, Ana