— Într‑adevăr, domnişoară Steele.

— Păi, şi la mine este pentru prima dată când mi‑am tras‑o pe muzica asta, zice ea, cu o voce care‑i trădează oboseala.

— Tu şi cu mine avem la activ multe premiere.

— Despre ce‑am vorbit în somn, Chris — ăă, domnule?

Nu din nou. Dă‑i o explicaţie, Grey.

— Ai spus multe lucruri, Anastasia. Ai vorbit despre cuşti şi căpşune. Şi că vrei mai mult, şi că ţi‑e dor de mine.

— Asta‑i tot?

Pare uşurată.

De ce ar fi atât de uşurată?

Mă întind lângă ea ca să‑i văd chipul.

— Ce credeai c‑ai spus?

Deschide ochii pentru un moment şi‑i închide repede la loc.

— Că eşti urât, îngâmfat şi că nu ştii ce faci în pat.

Un ochi albastru se deschide şi mă priveşte cu prudenţă.

Ah… minte.

— Păi, aşa şi sunt, de fapt, iar acum chiar că mă bagi în ceaţă.

Ce‑mi ascunzi, domnişoară Steele?

— Nu‑ţi ascund nimic.

— Anastasia, habar n‑ai să minţi.

— Credeam c‑o să mă faci să râd după sex; nu mi se pare amu zant deloc.

Nu mă aşteptam la răspunsul ei, aşa că‑i zâmbesc rezervat.

— Nu ştiu să spun glume, îi mărturisesc.

— Domnule Grey! E ceva ce nu poţi tu să faci?

Mă răsplăteşte cu un surâs larg şi molipsitor.

— Nu, habar n‑am să spun glume, spun eu, de parcă ar fi un titlu de glorie.

Ea se hlizeşte.

— Nici eu nu ştiu să spun glume.

— Ce sunet minunat, şoptesc eu şi o sărut.

Dar tot n‑am aflat de ce e atât de uşurată.

— Iar tu îmi ascunzi ceva, Anastasia. S‑ar putea să fiu nevoit să

te torturez ca să aflu.

— Ha!

Spaţiul dintre noi se umple cu hohote de râs.

— Cred că m‑ai torturat suficient.

Răspunsul ei îmi alungă zâmbetul de pe faţă, iar chipul ei se îndulceşte imediat.

— Poate c‑o să te las să mă mai torturezi aşa, zice ea, cu sfială.

584 Grey

E L James 585

Mă simt dintr‑odată uşurat.

— Mi‑ar plăcea foarte mult, domnişoară Steele.

— Scopul nostru e să vă satisfacem, domnule Grey.

— Te simţi bine? o‑ntreb, umil şi neliniştit în acelaşi timp.

— Mai bine de‑atât nu se poate.

Îmi zâmbeşte timid.

— Eşti uimitoare.

O sărut pe frunte, apoi mă dau jos din pat şi sentimentul acela rău prevestitor mă copleşeşte din nou. Îl alung, îmi trag fermoarul şi întind mâna ca s‑o ajut să se dea jos din pat. Când se ridică în picioare, o trag la mine în braţe şi o sărut, savurându‑i gustul.

— În pat, mormăi eu şi‑o conduc către uşă.

Acolo o acopăr cu halatul de baie pe care l‑a atârnat în cuier şi, înainte să apuce să se‑mpotrivească, o iau în braţe şi o car jos, în dormitorul meu.

— Sunt atât de obosită, bâiguie ea când o pun în pat.

— Dormi acum, şoptesc şi o strâng în braţe.