— M‑am apucat să învăţ să cânt la pian de unul singur ca să‑i fac pe plac noii mele mame.

— Ca să te integrezi în familia perfectă?

Vorbele mele din noaptea minunată petrecută la Savannah răsună în glasul ei blând.

— Da, ca să zic aşa.

Nu vreau să vorbesc despre asta şi sunt surprins c‑a reţinut atâtea amănunte.

— Tu de ce te‑ai trezit? Nu simţi nevoia să te refaci după tot ce s‑a întâmplat ieri?

— E opt dimineaţa pentru mine. Şi trebuie să‑mi iau pastila.

— Bine că ţi‑ai amintit, zic eu. Numai tu ai putea să predai un curs despre cum să‑ţi iei anticoncepţionalele după fusul orar. Poate c‑ar trebui să mai aştepţi o jumătate de oră, şi încă o jumătate de

oră mâine‑dimineaţă. Astfel încât până la urmă să le iei la o oră

rezonabilă.

— Bun plan, spune ea. Deci ce putem face în următoarea jumă‑

tate de oră?

Păi, aş putea să ţi‑o trag pe pianul ăsta.

— Am câteva lucruri în minte.

Încerc să vorbesc pe un ton seducător.

— Pe de altă parte, putem vorbi.

Zâmbeşte provocator.

N‑am chef de vorbit.

— Prefer lucrurile la care mă gândesc eu.

Îmi strecor mâna în jurul mijlocului ei, o trag la mine‑n poală şi îmi bag nasul în părul ei.

— Tu mereu preferi să faci sex decât să vorbeşti.

Izbucneşte în râs.

— Adevărat. Mai ales cu tine.

Mâinile ei mă cuprind de biceps, cu toate astea întunericul rămâne acolo unde e. O sărut de la baza urechii până pe gât, în jos.

— Poate pe pianul meu, murmur eu, imaginându‑mi‑o goală, întinsă pe capacul pianului, cu părul revărsat peste margine.

— Vreau să lămurim ceva.

Îmi vorbeşte încet în ureche.

— Mereu curioasă, domnişoară Steele. Ce‑i de lămurit?

Îi simt pielea moale şi caldă pe buze când îi dau halatul la o parte de pe umăr cu nasul.

— Noi, spune ea şi acest cuvânt simplu sună ca o rugăciune.

— Hmm. Ce‑i cu noi?

Fac o pauză. Unde vrea să ajungă cu asta?

— Contractul.

Mă opresc şi mă uit în ochii ei inteligenţi. Ce‑a apucat‑o acum?

O mângâi cu degetele pe obraz.

— Cred că acest contract nu mai are nicio importanţă, tu nu crezi?

590 Grey

E L James 591

— Nicio importanţă? spune ea şi zâmbeşte subtil.

— Nicio importanţă.

Zâmbesc şi eu.

— Dar erai atât de strict.

Îndoiala umbreşte privirea Anei.

— Mă rog, asta era înainte. În orice caz, regulile nu sunt lipsite de importanţă, încă stau în picioare.

Trebuie să mă asigur că eşti în siguranţă.

— Înainte? Înainte de ce anume?

— Înainte de…

Înainte de toate astea. Înainte să‑mi dai lumea peste cap, înainte să te culci cu mine. Înainte să‑ţi pui capul pe umărul meu la pian.

Toate astea…

— Mai mult, murmur eu, alungând senzaţia de nelinişte cu care deja m‑am obişnuit.