Îmi verific telefonul în speranţa că m‑a sunat, dar nu găsesc decât un SMS de la Andrea.

Gala CC anulată.

Sper că te simţi bine.

A

În timp ce citesc mesajul, îmi vibrează telefonul. Inima începe să‑mi bată cu putere, dar se linişteşte când constat că e Elena.

— Bună.

Nici nu mă obosesc să‑mi ascund dezamăgirea.

— Christian, aşa mă saluţi tu pe mine? Ce se‑ntâmplă cu tine?

mă ceartă ea, cu o nuanţă de umor în glas.

Mă uit pe fereastră. Se lasă seara peste Seattle. Mă întreb oare ce‑o face Ana. Nu vreau să‑i spun Elenei ce s‑a întâmplat; nu vreau să spun aceste cuvinte cu voce tare şi să le transform în realitate.

— Christian? Ce ai? Spune‑mi.

Are un ton înţepat şi iritat.

— M‑a părăsit, mormăi eu, cu un aer posomorât.

— Ah.

Elena pare surprinsă.

— Vrei să trec pe la tine?

618 Grey

E L James 619

— Nu.

Inspiră adânc.

— Viaţa asta nu‑i pentru toată lumea.

— Ştiu.

— La naiba, Christian, pari terminat. Vrei să ieşim la cină?

— Nu.

— Vin la tine.

— Nu, Elena. Nu sunt o companie bună. Sunt obosit şi vreau să

fiu singur. Te sun eu săptămâna asta.

— Christian… e mai bine aşa.

— Ştiu. La revedere.

Închid telefonul. Nu vreau să vorbesc cu ea; ea m‑a încurajat să zbor până la Savannah. Poate că ştia că ziua aceasta se apropie.

Mă‑ncrunt către telefon, îl arunc pe birou şi mă duc să‑mi caut ceva de mâncat şi de băut.

Studiez ce am prin frigider.

Nimic nu‑mi face cu ochiul.

În dulap găsesc o pungă cu covrigei. O deschid şi‑i mănânc, unul câte unul, oprindu‑mă lângă fereastră. Afară s‑a lăsat seara; luminile sclipesc prin ploaia torenţială. Lumea merge înainte.

Mergi şi tu înainte, Grey.

Mergi înainte.

Duminică,

5 iunie 2011

Mă uit fix la tavanul dormitorului. Somnul mă ocoleşte. Mă chinuie parfumul Anei, care a rămas în aşternuturi. Îmi trag perna peste faţă

ca să‑i inhalez aroma. E o tortură, e o binecuvântare şi, preţ de un moment, mă gândesc că n‑ar fi rău să mor sufocat.

Revino‑ţi, Grey.

Rememorez evenimentele de azi‑dimineaţă. Lucrurile s‑ar fi putut desfăşura altfel? De obicei nu fac aşa ceva, pentru că mi‑aş

cheltui energia inutil, dar azi încerc să înţeleg unde‑am greşit. Şi oricât aş încerca să neg, în străfundul sufletului meu ştiu c‑am fi ajuns în acest impas, indiferent c‑ar fi fost azi‑dimineaţă, sau peste‑o săptămână, o lună sau un an. Mai bine că s‑a‑ntâmplat acum, înainte s‑o fac pe Anastasia să sufere şi mai tare.

Mă gândesc la ea, ghemuită în patul ei mic şi alb. Nu mi‑o pot imagina în noul ei apartament — n‑am fost acolo niciodată —, dar mi‑o imaginez în camera din Vancouver unde am dormit cu ea. Clatin din cap; a fost cel mai bun somn de ani întregi. Ceasul arată ora 2:00 dimineaţa. Am zăcut aici preţ de două ore, cu o mie

de gânduri. Inspir adânc, simţindu‑i din nou parfumul, şi închid ochii.

Mami nu mă poate vedea. Stau chiar în faţa ei. Dar nu mă

vede. Doarme cu ochii deschişi. Sau e bolnavă.

Aud un zgomot. Cheile lui. S‑a întors.

Fug să mă ascund şi mă fac mic sub masa din bucătărie.

Maşinuţele sunt aici, cu mine.