Îmi vine să vomit la gândul că trupul ei e în braţele altcuiva, că

vreun dobitoc se bucură de zâmbetul ei cald, că o face să chicotească, să râdă — că o aduce la orgasm. Mă stăpânesc cât pot să nu dau buzna la ea în apartament, ca să văd dacă‑i acolo şi dacă‑i singură.

Ţi‑ai făcut‑o cu mâna ta, Grey.

Uit‑o. Nu‑i de nasul tău.

Îmi trag şapca Seahawks mai tare peste faţă şi o iau la goană pe Western Avenue.

624 Grey

E L James 625

Gelozia mea e vie şi plină de furie; umple tot abisul. Urăsc chestia asta — îmi răscoleşte în suflet ceva ce nu vreau deloc să analizez.

Alerg mai repede, ca să mă‑ndepărtez de acea amintire, de suferinţă, de Anastasia Steele.

S‑a lăsat seara peste Seattle. Mă ridic în picioare şi mă‑ntind.

Am stat la birou toată ziua şi am lucrat. Şi Ros a muncit din greu. A pregătit şi mi‑a trimis o primă variantă a planului de afaceri şi o scri‑

soare de intenţie pentru preluarea SIP.

Cel puţin aşa voi putea s‑o supraveghez pe Ana.

Acest gând e dureros şi tentant în egală măsură.

Am citit şi am adnotat două propuneri de patente, câteva contracte şi o nouă schiţă de design şi, cât timp m‑am pierdut în toate astea, nu m‑am gândit la ea. Micul planor e tot la mine pe birou, chinuindu‑mă, amintindu‑mi de vremurile fericite, aşa cum a spus ea. Mi‑o imaginez stând în pragul uşii biroului meu, purtând unul dintre tricourile mele, cu picioarele ei lungi şi cu ochii ei albaştri, chiar înainte să mă seducă.

O altă noutate pentru mine.

Mi‑e dor de ea.

Uite — am recunoscut. Îmi verific telefonul, sperând că mi‑a scris, dar găsesc un SMS de la Elliot.

Bere, şmechere?

Îi răspund:

Nu. Am treabă.

Elliot răspunde imediat.

Du‑te‑n mă‑ta, atunci.

Mda. Acolo m‑aş duce.

Nimic de la Ana: niciun apel ratat. Niciun e‑mail. Durerea ener‑

vantă pe care‑o simt se intensifică. Nu mă va suna. A vrut să se termine. Să fugă departe de mine, şi n‑o pot condamna.

Aşa e mai bine.

Mă duc la bucătărie ca să schimb peisajul.

Gail s‑a‑ntors. Bucătăria fost curăţată şi pe cuptor bolboroseşte o oală. Miroase bine… dar nu mi‑e foame. Gail apare în timp ce eu trag cu ochiul la ce‑i în oală.

— Bună seara, domnule.

— Gail.

Ea face o mică pauză — parcă surprinsă de ceva. Surprinsă de Luni,

mine? La naiba, cred că arăt tare prost.

— Pui Chasseur? mă‑ntreabă ea, cu o voce nesigură.

6 iunie 2011

— Sigur, mormăi eu.

— Pentru două persoane? întreabă.

Mă uit fix la ea, iar ea pare jenată.

— Pentru una singură.

— Peste zece minute? mă întreabă, iar glasul îi tremură.

— Bine.

Tonul meu e distant.

Mă‑ntorc să plec.

— Domnule Grey? mă opreşte ea.

— Ce‑i, Gail?

— Nu‑i nimic. Scuze că v‑am deranjat.

Se răsuceşte spre cuptor şi amestecă în oală, iar eu mă duc să mai fac un duş.

Dumnezeule, până şi personalul şi‑a dat seama că e ceva putred în nenorocita de Danemarcă.

626 Grey

Luni,