506 Grey
E L James 507
Mă retrag.
— Nu. Cred că vreau nişte răspunsuri înainte să mai facem ceva.
Oftează şi îşi reia expresia precaută.
— Ce vrei să ştii?
— Aşa, ce crezi despre înţelegerea noastră viitoare, pentru început.
Se strâmbă, de parcă răspunsul său ar fi de nerostit.
Ah, frate.
— Nu cred că pot face asta pentru o perioadă prea îndelungată.
Un weekend întreg să fiu cineva care nu sunt de fapt.
Se uită‑n jos, oriunde, dar nu la mine.
Nu e un „nu“. În plus, cred că are dreptate.
O apuc de bărbie şi‑i ridic capul ca să‑i văd ochii.
— Nu, nici eu nu cred că poţi.
— Râzi de mine?
— Da, dar într‑un fel pozitiv.
O sărut din nou.
— Nu eşti deloc o supusă‑model.
Rămâne cu gura deschisă. Oare se preface că e supărată? Apoi izbucneşte în râs, un râs molipsitor, şi‑mi dau seama că nu s‑a supărat.
— Poate că n‑am avut un profesor bun.
Ai dreptate, domnişoară Steele.
Izbucnesc şi eu în râs.
— Poate. Poate‑ar trebui să fiu mai strict cu tine.
Îi privesc chipul.
— A fost rău când te‑am bătut la fund prima oară?
— Nu, nu prea, spune ea, înroşindu‑se puţin în obraji.
— Mai mult ideea în sine te‑a deranjat? o întreb, insistând.
— Aşa cred. Faptul c‑am simţit plăcere când credeam că nu e cazul.
— Îmi amintesc că şi eu am simţit acelaşi lucru. Mi‑a luat o vreme să‑nţeleg.
În sfârşit purtăm această discuţie.
— Poţi folosi oricând cuvântul de siguranţă, Anastasia. Nu uita asta. Şi, dacă urmezi regulile care‑mi satisfac dorinţa de a te controla şi de a şti în siguranţă, atunci poate că vom găsi o cale.
— De ce trebuie să mă controlezi?
— Pentru că îmi satisface o nevoie care nu mi‑a fost satisfăcută
în anii copilăriei.
— Deci e un fel de terapie?
— Nu m‑am gândit la aşa ceva, dar da, cred că este.
Ea dă din cap.
— Dar uite care‑i faza — o dată îmi spui „nu mă sfida“, iar apoi îmi zici că‑ţi place să fii provocat. Asta e o graniţă foarte subţire.
— Ştiu. Dar se pare că te descurci de minune.
