— Oau, am găsit sursa durerii, croncăne Claude triumfător.

Vrea să mă lovească brusc, dar îi ghicesc intenţia şi‑l blochez, cu o lovitură cu pumnul şi una cu piciorul. Se fereşte de data asta, impresionat.

— Nu ştiu ce naiba se întâmplă în lumea ta mică şi privilegiată, Grey, dar funcţionează. Hai, loveşte.

Ah, o să‑l bat măr. Îl atac.

Traficul e lejer când mă‑ntorc acasă.

— Taylor, putem să facem un ocol?

— Pe unde, domnule?

— Putem să trecem pe lângă apartamentul domnişoarei Steele?

— Da, domnule.

M‑am obişnuit cu durerea asta. Pare să nu mă părăsească nici‑

odată, ca un ţiuit în urechi. Când sunt în şedinţă e estompată şi mai puţin deranjantă; dar când sunt singur cu gândurile mele se aprinde şi urlă din mine. Cât o să dureze oare?

Ne apropiem de apartamentul ei şi inima mi‑o ia la galop.

Poate o s‑o văd.

Acest gând mă înfioară şi mă tulbură. Şi‑mi dau seama că, de când a plecat, nu m‑am gândit la altceva în afară de ea. Absenţa ei îmi e tovaraşă constantă.

— Mergi încet, îi zic lui Taylor când ne apropiem de clădirea unde locuieşte Ana.

Luminile sunt aprinse.

E acasă!

Sper că e singură şi că‑i e dor de mine.

Oare‑a primit florile de la mine?

Vreau să‑mi verific telefonul să văd dacă mi‑a trimis vreun mesaj, dar nu‑mi pot lua privirea de la apartamentul ei; nu vreau s‑o ratez dacă apare. Se simte bine? Se gândeşte la mine? Mă‑ntreb cum s‑a descurcat în prima ei zi la muncă.

— Înc‑o dată, domnule? întreabă Taylor, când depăşim încet clădirea, iar apartamentul ei dispare din vedere.

— Nu.

Expir; nu‑mi dădusem seama că uitasem să respir. În drum către Escala mă uit prin e‑mailuri şi mesaje, sperând c‑am primit ceva de la ea… dar nu e nimic. Doar un mesaj de la Elena.

Eşti bine?

Nu‑i răspund.

La mine‑n apartament e linişte; nici nu observasem asta. Absenţa Marţi,

Anastasiei accentuează tăcerea.

Iau o gură de coniac şi mă duc apatic în bibliotecă. E ironic că nu 7 iunie 2011

i‑am arătat camera asta, având în vedere dragostea ei pentru litera‑

tură. Mă gândesc că poate aici găsesc un strop de consolare, pentru că nu am amintiri cu ea în camera asta. Mă uit la toate cărţile mele, frumos aranjate, apoi privirea mi se îndreaptă către masa de biliard.

Oare joacă biliard?

Nu prea cred.

Mi‑o imaginez întinsă pe fetrul verde. Poate că aici nu e nicio amintire, dar mintea mea vrea şi poate să creeze imagini erotice vii ale încântătoarei domnişoare Steele.

Nu mai pot suporta.

Mai iau o gură de coniac şi ies din cameră.

636 Grey

Marţi,

7 iunie 2011

Ne‑o tragem. Tare de tot. Lângă uşa băii.

E‑a mea. Mă îngrop în ea, la nesfârşit. Mă desfăt cu ea: cu atingerea ei, cu mirosul, cu gustul ei. O prind de păr şi o ţin pe loc. O apuc de fund. Are picioarele înfăşurate în jurul mijlocului meu. Nu se poate mişca; am imobilizat‑o.

Stă în jurul meu ca un şal de mătase. O trag cu mâinile de păr. O, da. Sunt acasă, e acasă. Acesta e locul unde vreau să

fiu… înăuntrul ei…

E. A. Mea. Muşchii i se încordează şi îşi dă drumul, încleş‑

tându‑se în jurul meu, cu capul lăsat pe spate. Aşa, dă‑ţi drumul!

Scoate un ţipăt în timp ce şi eu ajung la orgasm… o, da, scumpa, dulcea mea Anastasia. Zâmbeşte, somnoroasă, satisfăcută — şi atât de sexy.

Se ridică în picioare şi mă priveşte, cu un zâmbet jucăuş

pe buze, apoi mă împinge şi se îndepărtează mergând cu spatele, fără să spună niciun cuvânt. O prind şi ajungem 638 Grey

E L James 639

în camera de joacă. O pun peste băncuţă. Ridic cureaua ca s‑o pedepsesc… iar ea dispare. E lângă uşă. Are faţa palidă, şocată şi tristă, şi se îndepărtează în tăcere… Uşa a dispărut, iar ea nu se opreşte. Îşi uneşte mâinile ca într‑o rugăciune. Vino cu mine, şopteşte, dar merge cu spatele, făcându‑se nevăzută… dispărând cu ochii mei… evapo‑

rându‑se… s‑a dus. Nu! Urlu. Nu! Dar n‑am voce. Nu mai am nimic. Sunt mut. Mut… din nou.