Ea numără urlând, tare şi clar.
Nu ne‑aude nimeni, iubito. Urlă cât vrei.
O plesnesc din nou.
— Cinci, suspină ea, iar eu fac o pauză, aşteptând să spună
cuvântul de siguranţă.
Dar ea nu‑l spune.
Şi încă una.
— Şase, şopteşte Ana, cu glas forţat şi răguşit.
Las jos cureaua, savurându‑mi dulcea euforie. Sunt beat de feri‑
cire, cu răsuflarea tăiată, în sfârşit satisfăcut. Ah, fata mea frumoasă, fata mea frumoasă. Vreau să‑i sărut fiecare bucăţică de trup. Am ajuns aici. Unde‑am dorit să ajungem. Mă întind s‑o iau în braţe.
— Dă‑mi drumul. Nu…
Se zbate să scape din strânsoarea mea, îndepărtându‑se de mine, împingându‑mă, respingându‑mă, atacându‑mă ca o pisică sălbatică
furioasă.
598 Grey
E L James 599
— Nu mă atinge! şuieră ea.
Are chipul umflat şi plin de lacrimi, nasul îi curge, iar părul îi e o claie castanie şi ciufulită, dar n‑a arătat niciodată atât de magnific…
şi atât de furioasă în acelaşi timp.
Mânia ei mă loveşte.
E supărată. Supărată de‑adevăratelea.
Bine, nu m‑am gândit că va fi atât de furioasă.
Las‑o un moment. Aşteaptă să‑şi facă efectul endorfinele.
Îşi şterge lacrimile cu dosul palmei.
— Asta‑ţi place ţie cu adevărat? Îţi place de mine aşa?
Îşi şterge nasul cu mâneca halatului de baie.
Euforia mi se topeşte. Sunt uluit, total neajutorat şi paralizat de mânia ei. Plânsul îl cunosc şi‑l înţeleg, dar furia aceasta… undeva, în străfunduri, ştiu că‑mi aparţine şi nu vreau să mă gândesc la asta.
Nu te mai gândi la asta, Grey.
De ce nu m‑a rugat să mă opresc? N‑a rostit cuvântul de sigu‑
ranţă. Merita să fie pedepsită. A fugit de mine. Şi‑a dat ochii peste cap.
Asta se‑ntâmplă când mă sfidezi, iubito.
Se încruntă. Ochii albaştri îi sunt mari şi scânteietori, plini de suferinţă şi furie, şi privirea tăioasă şi rece.
La naiba. Ce‑am făcut?
Mă trezesc la realitate.
Mă simt nesigur, clătindu‑mă pe marginea unei prăpastii primej‑
dioase, căutând cu disperare cuvintele potrivite ca să repar situaţia, dar nu‑mi vine nimic în cap.
— Eşti un nenorocit cu creierul distrus, se răsteşte ea.
Rămân fără aer şi mă simt de parcă m‑ar fi biciuit pe mine cu cureaua… La naiba!
Şi‑a dat seama ce sunt.
A văzut monstrul.
— Ana, şoptesc eu, implorând‑o.
