— Viaţa asta nu‑i pentru toată lumea.
— Ştiu.
— La naiba, Christian, pari terminat. Vrei să ieşim la cină?
— Nu.
— Vin la tine.
— Nu, Elena. Nu sunt o companie bună. Sunt obosit şi vreau să
fiu singur. Te sun eu săptămâna asta.
— Christian… e mai bine aşa.
— Ştiu. La revedere.
Închid telefonul. Nu vreau să vorbesc cu ea; ea m‑a încurajat să zbor până la Savannah. Poate că ştia că ziua aceasta se apropie.
Mă‑ncrunt către telefon, îl arunc pe birou şi mă duc să‑mi caut ceva de mâncat şi de băut.
Studiez ce am prin frigider.
Nimic nu‑mi face cu ochiul.
În dulap găsesc o pungă cu covrigei. O deschid şi‑i mănânc, unul câte unul, oprindu‑mă lângă fereastră. Afară s‑a lăsat seara; luminile sclipesc prin ploaia torenţială. Lumea merge înainte.
Mergi şi tu înainte, Grey.
Mergi înainte.
Duminică,
5 iunie 2011
Mă uit fix la tavanul dormitorului. Somnul mă ocoleşte. Mă chinuie parfumul Anei, care a rămas în aşternuturi. Îmi trag perna peste faţă
ca să‑i inhalez aroma. E o tortură, e o binecuvântare şi, preţ de un moment, mă gândesc că n‑ar fi rău să mor sufocat.
Revino‑ţi, Grey.
Rememorez evenimentele de azi‑dimineaţă. Lucrurile s‑ar fi putut desfăşura altfel? De obicei nu fac aşa ceva, pentru că mi‑aş
cheltui energia inutil, dar azi încerc să înţeleg unde‑am greşit. Şi oricât aş încerca să neg, în străfundul sufletului meu ştiu c‑am fi ajuns în acest impas, indiferent c‑ar fi fost azi‑dimineaţă, sau peste‑o săptămână, o lună sau un an. Mai bine că s‑a‑ntâmplat acum, înainte s‑o fac pe Anastasia să sufere şi mai tare.
Mă gândesc la ea, ghemuită în patul ei mic şi alb. Nu mi‑o pot imagina în noul ei apartament — n‑am fost acolo niciodată —, dar mi‑o imaginez în camera din Vancouver unde am dormit cu ea. Clatin din cap; a fost cel mai bun somn de ani întregi. Ceasul arată ora 2:00 dimineaţa. Am zăcut aici preţ de două ore, cu o mie
de gânduri. Inspir adânc, simţindu‑i din nou parfumul, şi închid ochii.
Mami nu mă poate vedea. Stau chiar în faţa ei. Dar nu mă
vede. Doarme cu ochii deschişi. Sau e bolnavă.
Aud un zgomot. Cheile lui. S‑a întors.
Fug să mă ascund şi mă fac mic sub masa din bucătărie.
Maşinuţele sunt aici, cu mine.
Bang. Uşa se deschide cu zgomot, făcându‑mă să tresar.
Printre degete o văd pe mami. Îşi întoarce capul ca să
se uite la el. Apoi adoarme pe canapea. El e încălţat cu bocancii lui mari cu catarame strălucitoare şi stă
deasupra lui mami, strigând. O loveşte pe mami cu o curea. Ridică‑te! Ridică‑te! Eşti o târfă distrusă. Eşti o târfă
distrusă. Mami scoate un sunet. Ca un bocet.
Opreşte‑te. N‑o mai bate pe mami. N‑o mai bate pe mami.
Mă reped la el şi‑l lovesc şi‑l lovesc şi‑l lovesc.
Dar el râde şi mă pocneşte peste faţă.
Nu! strigă mami.
Eşti o târfă distrusă.
