— N‑am adus nicio fată aici sus, Anastasia. E o altă premieră
pentru mine. Acum eşti impresionată?
— Sunt copleşită, Christian, şopteşte ea.
— Copleşită?
Zâmbesc spontan. Şi mi‑o amintesc pe Grace, mama mea, cum mă mângâia pe păr în timp ce eu citeam cu voce tare din cartea The Once and Future King.
„Christian, a fost minunat. Sunt copleşită, băiat scump.“
Aveam şapte ani şi de‑abia de curând începusem să vorbesc.
— Eşti atât de… competent, continuă Ana.
— Vai, mulţumesc, domnişoară Steele.
Chipul mi se încălzeşte de plăcere auzind lauda ei neaşteptată.
Sper că n‑a observat.
— E evident cât de mult îţi place să faci asta, spune ea, o clipă
mai târziu.
— Ce anume?
— Să zbori.
— Trebuie să ai control şi concentrare.
Două calităţi pe care eu le apreciez foarte mult.
— Cum să nu‑mi placă? Deşi cel mai mult îmi place să plutesc.
— Să pluteşti?
— Da, să zbor cu planorul, pentru profani. Planorul şi elicop‑
terul — le pilotez pe amândouă.
Poate că ar fi trebuit s‑o plimb cu planorul?
Nu te pripi, Grey.
Şi de când plimbi tu pe cineva cu planorul?
De când aduc pe cineva la bordul lui Charlie Tango?
Turnul de control aerian mă reaşază pe culoarul de zbor, oprindu‑mi gândurile hoinare exact când ne apropiem de periferia oraşului Seattle. Suntem aproape. Iar eu mă aflu mai aproape de a afla dacă am avut fantezii deşarte sau nu. Ana se uită fix pe fereastră, extaziată.
Nu‑mi pot lua ochii de la ea.
Te rog să spui da.
— Arată bine, nu‑i aşa? întreb eu, ca s‑o fac să se întoarcă şi să‑i văd chipul.
Chiar se întoarce, aruncându‑mi un zâmbet care‑mi face penisul să se întărească.
— Ajungem în câteva minute, adaug eu.
Brusc atmosfera din cabină se schimbă şi am o senzaţie mai acută
că Ana se află acolo, lângă mine. Inspir adânc şi inhalez parfumul şi nerăbdarea. A Anei. Dar şi a mea.
Coborâm şi‑l pilotez pe Charlie Tango deasupra centrului oraşului către Escala, căminul meu, iar inima mea îşi accelerează
ritmul. Ana începe să nu aibă astâmpăr. Şi ea e agitată. Sper să n‑o ia la goană.
Când heliportul îmi apare în raza vizuală, mai inspir o dată
adânc.
Asta e.
Aterizăm lin şi opresc motorul, privind paletele elicei cum înce‑
tinesc şi se opresc de tot. Singurul lucru pe care‑l aud este zgomotul alb din căşti, pentru că noi nu spunem nimic. Îmi scot căştile şi i le scot şi Anei.
