Îşi trage peste faţă şapca cu însemnele echipei Sounders şi se cuibăreşte în scaun, ca să tragă un pui de somn.
Dau muzica mai tare.
Dormi dacă poţi, Lel iot!
Mda. Îl invidiez pe frate‑meu: uşurinţa cu care tratează femeile, faptul că poate dormi… şi faptul că nu e deloc ticălos.
Munca de cercetare pe care‑a făcut‑o Welch în legătură cu José Luis Rodriguez scoate la iveală o amendă pentru posesie de mari‑
juana. În registrele poliţiei nu este luat în evidenţă pentru hărţuire sexuală. Poate că aseară ar fi comis‑o pentru prima oară dacă n‑aş
fi intervenit eu. Deci nenorocitul ăla mic fumează iarbă? Sper că nu fumează şi în preajma Anei — şi mai ales, sper că ea nu fumează.
Deschid e‑mailul primit de la Andrea şi printez clauza de confi‑
denţialitate la imprimanta din biroul de acasă de la mine, în Escala.
Ana va trebui să‑l semneze dacă vrea să‑i arăt camera mea de joacă.
Şi într‑un moment de slăbiciune sau de orgoliu excesiv, sau poate de
optimism nemaiîntâlnit — nu ştiu exact care dintre ele — îi trec deja numele şi adresa pe contractul meu standard dintre dominator şi supusă şi‑l printez şi pe acesta.
Aud o bătaie în uşă.
— Hei, şmechere. Hai să mergem cu bicicletele, îl aud pe Elliot spunând.
Ah… copilul s‑a trezit din somn.
Mirosul pinilor, al pământului jilav şi al primăverii târzii e ca un balsam pentru simţurile mele; îmi aminteşte de acele zile din copilărie, când alergam prin pădure cu Elliot şi cu sora mea, Mia, sub ochii atenţi ai părinţilor noştri adoptivi. Liniştea, spaţiul, liber‑
tatea… foşnetul acelor uscate de pin sub tălpi.
Aici, în natură, puteam să uit.
Aici era refugiul unde mă ascundeam de coşmarurile mele.
Elliot pălăvrăgeşte în continuare, iar de la mine aşteaptă doar câte o mormăială ca să vorbească mai departe. Ne urmăm drumul pe malul plin de pietriş al râului Wil amette, dar gândurile mele fug către Anastasia. Pentru prima oară după mult timp, simt gustul dulce al nerăbdării. Am emoţii.
Oare îmi va accepta propunerea?
Mi‑o imaginez dormind lângă mine, dulce şi mică… iar penisul meu tresare de nerăbdare. Puteam s‑o trezesc şi să i‑o trag atunci —
şi asta ar fi fost o premieră.
O să i‑o trag când va veni momentul.
O să i‑o trag legată şi cu un căluş în gura aia obraznică.
La Clayton’s e linişte. Ultimul client a plecat acum cinci minute.
Iar eu aştept — din nou — bătând darabana cu degetele pe coapse.
Răbdarea nu e punctul meu forte. Nici măcar ieşirea de azi cu bici‑
cletele, împreună cu Elliot, nu mi‑a calmat agitaţia. El ia cina diseară
cu Kate la The Heathman. Două întâlniri în două seri consecutive cu aceeaşi fată nu e stilul lui obişnuit.
108 Grey
E L James 109
Brusc luminile fluorescente dinăuntrul magazinului se sting, uşa de la intrare se deschide, iar Ana păşeşte în asfinţitul blând care se lasă peste Portland. Inima îmi bate foarte tare. Ce‑o fi o fi: sau e începutul unei noi relaţii, sau e începutul sfârşitului. Face cu mâna, luându‑şi la revedere de la un tânăr care a condus‑o până afară. Nu e acelaşi bărbat pe care l‑am întâlnit ultima oară când am fost aici — e cineva nou. O priveşte cum se apropie de maşină, cu ochii pe fundul ei. Taylor îmi distrage atenţia arătându‑mi că vrea să coboare din maşină, dar îl opresc. E treaba mea. Când ies din maşină şi‑i ţin portiera deschisă, tipul cel nou încuie magazinul şi nu‑i mai aruncă
priviri galeşe domnişoarei Steele.
Ea zâmbeşte timid în timp ce se apropie şi are părul strâns într‑o coadă elegantă care i se leagănă în briza serii.
— Bună seara, domnişoară Steele.
— Domnule Grey, spune ea.
E îmbrăcată în jeanşi negri… Iarăşi jeanşi. Îl salută pe Taylor când se instalează pe bancheta din spate a maşinii.
O iau de mână de îndată ce mă urc lângă ea, în vreme ce Taylor iese în strada pustie şi se îndreaptă către heliportul din Portland.
— Cum a fost la muncă? o întreb, bucurându‑mă de senzaţia pe care mi‑o oferă mâinile noastre împreunate.
