— În mod ciudat, cred că mi‑am pierdut pofta de mâncare, spune, cu obişnuita ei expresie încăpăţânată pe chip.

— Trebuie să mănânci, Anastasia.

Obiceiurile ei alimentare vor fi primele de care mă voi ocupa dacă va fi de acord să fie a mea… asta şi neastâmpărul ei permanent.

Nu te pripi, Grey!

— Sunt extrem de conştient de faptul că te conduc pe o cale întu‑

necată, Anastasia, de aceea vreau să te gândeşti bine la toate astea.

Ne întoarcem în living.

— Cred că ai nişte întrebări. Ai semnat clauza de confidenţiali‑

tate; mă poţi întreba orice, iar eu îţi voi răspunde.

Dacă vrem să funcţioneze, trebuie să înveţe să comunice. Ajuns în bucătărie, deschid frigiderul şi găsesc doar un platou mare cu brânzeturi şi câţiva struguri. Gail nu ştia că voi avea musafiri şi astea nu sunt suficiente… Mă întreb dac‑ar fi cazul să comand ceva. Sau poate s‑o scot la cină?

Ca o întâlnire.

O altă întâlnire.

Nu vreau să‑i dau speranţe în felul acesta.

Eu nu sunt adeptul întâlnirilor.

Numai cu ea…

Gândul ăsta mă enervează. În coşul de pâine este o baghetă

proaspătă. Pâinea şi brânza vor fi de ajuns. În plus, ea susţine că nu‑i e foame.

— Ia loc.

Îi arăt unul dintre scaunele de bar, iar Ana se aşază şi mă priveşte de la acelaşi nivel.

— Ziceai ceva de nişte acte, spune ea.

— Da.

— Ce acte?

— Păi, pe lângă clauza de confidenţialitate, va fi un contract în care se va prevedea exact ce vom face şi ce nu vom face. Trebuie să‑ţi cunosc limitele, iar tu trebuie să le cunoşti pe ale mele. Acesta este consimţământul, Anastasia.

— Şi dacă nu sunt de acord?

La naiba.

— E în regulă, mint eu.

— Dar atunci vom mai avea vreo relaţie?

— Nu.

— De ce?

— Acesta e singurul gen de relaţie care mă interesează.

— De ce?

— Aşa sunt eu.

— Şi cum ai ajuns aşa?

— De ce toată lumea e aşa cum e? E o întrebare la care mi‑e greu să răspund. De ce le place unora brânza şi alţii o urăsc? Ţie‑ţi place brânza? Doamna Jones — menajera mea — mi‑a lăsat platoul ăsta pe post de gustare de seară.

Îi aşez farfuria în faţă.

— Care sunt regulile pe care trebuie să le respect?

— Le‑am scris pe hârtie. Le vom parcurge după ce mâncăm.

— Chiar nu mi‑e foame, şopteşte ea.

124 Grey

E L James 125

— Vei mânca.

Se uită la mine sfidătoare.

— Mai vrei un pahar cu vin? întreb, încercând s‑o îmbunez.

— Da, te rog.

Îi torn vin în pahar şi mă aşez lângă ea.

— Serveşte‑te cu mâncare, Anastasia.

Ia câteva boabe de struguri.

Atât? Atât mănânci tu?

— Aşa ai fost dintotdeauna? mă întreabă.

— Da.