— Te‑ai spălat pe dinţi, observ eu, ironic şi amuzat.
— Am folosit periuţa ta de dinţi, spune ea, cu ochi strălucitori.
Bineînţeles că aşa a făcut… şi dintr‑un anumit motiv detaliul acesta mi se pare plăcut, aproape imposibil de plăcut. Îmi stăpânesc un zâmbet.
— Ah, Anastasia Steele, ce mă fac eu cu tine?
O iau de mână atunci când uşile liftului se deschid la parter şi bombăn, mai multe pentru mine însumi:
— Ce‑o fi cu lifturile astea?
Ea îmi aruncă o privire complice în timp ce înaintăm pe culoarul de marmură şlefuită.
Maşina ne aşteaptă într‑una dintre arcadele din faţa hotelului; valetul se plimbă de colo‑colo nerăbdător. Îi dau un bacşiş gras şi deschid portiera pentru Ana, care e tăcută şi gânditoare.
Dar nu a fugit.
Deşi am sărit pe ea în lift.
Ar trebui să spun ceva despre ce s‑a întâmplat acolo — dar ce anume?
Îmi pare rău?
102 Grey
E L James 103
Ţie ţi‑a plăcut?
Ce naiba îmi tot faci?
Pornesc motorul şi‑mi dau seama că e mai bine să nu vorbesc.
Sunetul liniştitor al „Duetului Florilor“ al lui Delibes se răspândeşte în maşină, iar eu încep să mă relaxez.
— Ce ascultăm? mă întreabă Ana, exact când o cotesc pe South‑
west Jefferson Street.
Îi spun şi o întreb dacă‑i place.
— Christian, e minunat.
Să‑mi aud numele rostit de ea îmi dă o senzaţie ciudat de plăcută.
L‑a mai spus de vreo câteva ori înainte, dar de fiecare sună diferit. Azi l‑a rostit cu mirare — în faţa muzicii. E minunat că‑i place bucata aceasta: e una dintre favoritele mele. Mă trezesc zâmbind; e clar că
m‑a iertat pentru scena din lift.
— Poţi s‑o mai pui o dată?
— Desigur.
Ating ecranul şi muzica se aude iar.
— Îţi place muzica clasică? mă întreabă, când traversăm podul Fremont, şi ne cufundăm într‑o discuţie lejeră despre gusturile mele muzicale.
În timp ce vorbim mă sună cineva.
— Grey, răspund eu.
— Domnule Grey, sunt Welch. Am informaţia pe care mi‑aţi cerut‑o.
Ah, detaliile despre fotograf.
— Bine. Trimite‑mi un e‑mail. Mai e ceva?
— Nu, domnule.
Îi închid şi muzica porneşte din nou. Ascultăm amândoi, pier‑
duţi acum în piesa mai brutală a trupei Kings of Leon. Dar nu durează mult — ne întrerupe din nou sunetul telefonului.
Ce mama naibi ?
— Grey, mă răstesc.
— V‑am trimis contractul de confidenţialitate, domnule Grey.
