Să spun bancuri.

Să fac conversaţie liberă şi lejeră cu o femeie de care sunt atras.

Să fiu atins…

— Vrei să stai jos?

Arăt către canapea. Dă rapid din cap, spunându‑mi că vrea. O

iau de mână, o conduc acolo, iar ea se aşază, aruncându‑mi o privire poznaşă.

— Ce e aşa de distractiv? o întreb, luând loc lângă ea.

— De ce anume mi‑ai oferit Tess d’Urberville?

Ah. Unde ajungem aşa?

— Păi, ai spus că‑ţi place Thomas Hardy.

— Ăsta e singurul motiv?

Nu vreau să‑i spun că i‑am oferit ediţia mea princeps şi că a fost o alegere mai bună decât Jude neştiutul.

— Mi s‑a părut potrivit. Puteam să te ridic la idealul romantic imposibil de atins ca Angel Clare sau te puteam înjosi ca Alec d’Urberville.

Răspunsul meu este suficient de sincer şi are şi o nuanţă de ironie în el. Cred că ceea ce sunt pe cale să‑i propun va fi foarte departe de aşteptările sale.

— Dacă sunt doar două opţiuni, prefer înjosirea, şopteşte ea.

La naiba. Nu asta‑ţi doreşti, Grey?

— Anastasia, te rog, nu te mai muşca de buză. Îmi distragi atenţia. Nu ştii ce spui acolo.

— De‑asta sunt aici, spune ea, iar dinţii îi lasă urme fine pe buza de jos, cea umezită de vin.

Şi iat‑o din nou: iarăşi dezarmantă, luându‑mă prin surprindere la fiecare pas. Penisul meu este de aceeaşi părere.

Să nu mai pierdem vremea cu această înţelegere, dar înainte de a trece la detalii trebuie să semneze clauza de confidenţialitate. Mă

scuz şi mă duc până în birou. Contractul şi clauza de confidenţiali‑

tate sunt gata, în imprimantă. Las contractul pe birou — nu ştiu dacă

vom ajunge să‑l semnăm —, apoi capsez anexa şi i‑o duc Anei.

— Acesta este un acord de confidenţialitate.

Îl aşez pe măsuţa de cafea, în faţa ei. Pare derutată şi surprinsă.

— Avocatul meu ţine foarte mult la el, adaug eu. Dacă optezi pentru varianta a doua, înjosirea, va trebui să semnezi asta.

— Şi dacă nu vreau să semnez nimic?

— Atunci rămâi cu idealurile nerealiste ale lui Angel Clare, mă

rog, cel puţin pentru o mare bucată din carte.

Iar eu nu te voi putea atinge. Te voi trimite acasă cu Stephan şi voi încerca din răsputeri să te uit. Neliniştea mea sporeşte; afacerea asta s‑ar putea duce pe apa sâmbetei.

— Ce înseamnă acordul acesta?

— Înseamnă că nu poţi dezvălui nimănui nimic despre noi.

Nimic nimănui.

Îmi cercetează chipul şi nu‑mi dau seama dacă e derutată sau supărată.

Ar putea fi şi una, şi alta.

— Bine. Semnez, spune ea.

Hai că a mers uşor. Îi ofer stiloul meu Mont Blanc, iar ea pune peniţa pe locul rezervat semnăturii.

— N‑ai de gând să‑l citeşti? o întreb eu, brusc enervat.

— Nu.

118 Grey

E L James 119

— Anastasia, ar trebui să citeşti întotdeauna ce semnezi.

Cum poate fi atât de nechibzuită? Părinţii ei nu au învăţat‑o nimic?

— Christian, ceea ce nu pricepi tu este că oricum n‑aş vorbi despre asta nimănui. Nici măcar lui Kate. Deci n‑are nicio impor‑

tanţă dacă semnez acordul sau nu. Dacă înseamnă atât de mult pentru tine sau pentru avocatul tău, cu care tu se pare că vorbeşti, atunci e‑n regulă, o să semnez.

Are un răspuns pentru orice. E o senzaţie reconfortantă.

— Ai dreptate, domnişoară Steele, observ eu sec.

Cu o privire scurtă şi dezaprobatoare, semnează.

Şi înainte să mă apuc să‑i fac prezentarea mă întreabă:

— Asta înseamnă că vei face dragoste cu mine în seara asta, Christian?