Poate lua decizii de una singură.

Şi vreau să mă privească aşa şi când mă va cunoaşte cu adevărat…

când va afla de ce sunt capabil.

— Nu eşti obligată să faci nimic dacă nu vrei. Ştii asta, nu‑i aşa?

Trebuie să înţeleagă asta. Vreau să mi se supună, dar mai mult decât atât, vreau să‑şi dea consimţământul.

— N‑aş face niciodată ce n‑aş vrea, Christian.

Pare sinceră şi vreau s‑o cred. Cu acele cuvinte liniştitoare răsu‑

nându‑mi în cap, mă ridic de pe locul meu şi deschid uşa, după

care sar pe platformă. Îi întind mâna ajutând‑o să iasă din elicopter.

Vântul îi răvăşeşte părul şi pare agitată. Nu ştiu dacă e agitată pentru că se află în prezenţa mea sau pentru că suntem la etajul treizeci. Ştiu că e o senzaţie ciudată să fii aici, sus.

— Vino.

Îmi trec braţul în jurul ei ca s‑o protejez de vânt şi o conduc către lift.

Niciunul dintre noi nu spune nimic în timp ce ne îndreptăm spre apartamentul de la ultimul etaj. Pe sub jacheta neagră, ea poartă o bluză de un verde‑pal. I se potriveşte. Îmi propun să‑i cumpăr haine în nuanţe albastre şi verzi dacă va fi de acord cu condiţiile mele. Ar trebui să se îmbrace mai stilat. Privirile ni se întâlnesc în oglinzile din lift, după care uşile se deschid, dând chiar la mine în apartament.

Mă urmează în hol, de‑a lungul culoarului, până când ajungem în living.

— Pot să‑ţi iau haina? o întreb.

Ana clatină din cap şi se trage de revere ca să sublinieze faptul că

vrea să‑şi păstreze jacheta pe ea.

Bine.

— Vrei să bei ceva?

Încerc o abordare diferită şi‑mi dau seama că eu trebuie să beau ceva ca să mă liniştesc.

De ce sunt aşa de agitat?

Pentru că o doresc…

— Eu o să beau un pahar de vin alb. Vrei şi tu?

— Da, te rog, spune ea.

Ajuns în bucătărie, îmi dau jos sacoul şi deschid dulăpiorul cu vinuri. Un Sauvignon Blanc ne va ajuta să ne relaxăm. Scot un Pouil y‑Fumé robust şi o văd pe Ana trăgând cu ochiul la peisaj prin uşile balconului. Când se întoarce în bucătărie, o întreb dacă e mulţumită de vinul pe care l‑am ales.

— Nu ştiu nimic despre vinuri, Christian. Sunt convinsă că e un vin bun.

Pare subjugată.

La naiba. Lucrurile nu merg deloc bine. Oare e copleşită? Asta să fie?

Torn vin în două pahare şi mă duc spre ea — acum ai zice că e mielul de sacrificiu. Nu mai e nici urmă din femeia dezarmantă de mai devreme. Acum pare pierdută.

Ca şi mine…

— Poftim.

Îi ofer paharul şi soarbe din el imediat, închizând ochii, semn evident că‑i place vinul. Când ia paharul de la gură, buzele îi rămân umede.

Bună alegere, Grey.

— Eşti foarte tăcută şi nici măcar nu te mai înroşeşti în obraji.

De fapt, cred că nu te‑am văzut niciodată mai palidă, Anastasia. Ţi‑e foame?

Clatină din cap şi mai ia o sorbitură din pahar. Poate că are nevoie să mai bea ca să prindă curaj.

116 Grey

E L James 117

— Ce apartament mare ai, spune, cu o voce mică.

— Mare?

— Mare.

— Într‑adevăr, e mare.

Nu am cum s‑o contrazic; are peste 900 de metri pătraţi.

— Ştii să cânţi? mă întreabă ea, uitându‑se la pian.

— Da.

— Bine?

— Da.

— Bineînţeles. E ceva la ce nu te pricepi?

— Da… sunt câteva lucruri.

Să gătesc.