Adună‑te, Grey. Care‑ţi sunt opţiunile? Poate ar trebui să‑i fac o vizită, ca să mă asigur că răspunul ei e „nu“. Poate o pot convinge în alt fel. Cu siguranţă nu ştiu ce să‑i scriu în e‑mail. Poate că s‑a uitat la site‑uri cu chestii dure. De ce nu i‑am dat eu câteva cărţi? Nu‑mi vine să cred aşa ceva. Trebuie să mă privească în ochi şi să mă refuze.

Mda. Îmi fac un plan în minte, iar câteva clipe mai târziu mă

trezesc căutându‑mi cravata.

Acea cravată.

Înţelegerea asta mai are o şansă. Scot din geanta de voiaj câteva prezervative şi le bag în buzunarul din spate al pantalonilor, apoi îmi iau jacheta şi o sticlă de vin din minibar. La naiba, e Chardonnay —

dar e bine şi aşa. Ies, încui uşa şi mă îndrept către lift ca să‑mi iau maşina de la valet.

Parchez R8‑ul în faţa apartamentului pe care Ana îl împarte cu Kavanagh şi mă întreb dacă asta e o mişcare înţeleaptă. Nu mi‑am vizitat niciodată supusele la ele acasă — mereu veneau ele la mine.

Îmi forţez toate limitele pe care mi le‑am impus. Deschid portiera şi mă dau jos pradă agitaţiei; e o nechibzuinţă şi o aroganţă

din partea mea să vin aici. Dar deja am fost aici de două ori, chiar dacă pentru câteva minute. Dacă e de acord, va trebui să ţin cont de aşteptările ei. Asta nu se va mai întâmpla niciodată.

Iar te pripeşti, Grey.

Eşti aici pentru că eşti convins că răspunsul e „nu“.

Kavanagh răspunde când bat la uşă. E surprinsă să mă vadă.

— Bună, Christian. Ana nu mi‑a spus că treci pe‑aici.

Îmi face loc să intru.

— E la ea în cameră. O chem imediat.

— Nu. Vreau să‑i fac o surpriză.

Îi zâmbesc cât pot de sincer şi cuceritor, iar ea clipeşte de câteva ori. Oau. A fost uşor. Cine s‑ar fi gândit? Ce mai satisfacţie.

— Unde‑i camera ei?

— Pe aici, prima uşă.

Îmi arată o uşă de lângă livingul gol.

— Mulţumesc.

Las jacheta şi vinul rece pe una dintre cutiile în care şi‑au împa‑

chetat lucrurile şi deschid uşa, intrând într‑un mic hol. În hol dau de două uşi. Presupun că una este uşa de la baie, aşa că bat la cealaltă.

După ce bat o dată, o deschid şi dau cu ochii de Ana, stând la un birou, citind ceea ce pare a fi contractul. Are căştile în urechi şi bate ritmul cu degetele, pe o muzică neauzită. Rămân acolo câteva clipe şi‑o privesc. E foarte concentrată; are părul împletit şi poartă nişte pantaloni de trening. Poate că a fost să alerge în seara asta… poate că şi ea suferă de exces de energie. Gândul ăsta mă încântă. Camera ei e mică, ordonată şi tipică pentru o fată: numai nuanţe de alb, crem şi albastru‑deschis, totul scăldat în lumina blândă a veiozei de pe noptieră. Şi încăperea asta e un pic cam goală, dar observ o cutie de împachetat aproape închisă pe care scrie Camera Anei. Cel puţin are un pat de două persoane — cu o ramă albă de fier forjat. Da. Câte posibilităţi…

Brusc Ana sare în picioare, speriată de prezenţa mea.

Da. Sunt aici din cauza e‑mailului tău.

Îşi scoate căştile şi sunetul electric al muzicii umple spaţiul dintre noi.

— Bună seara, Anastasia.

Mă priveşte uluită, cu ochii mari.

— Am simţit că e‑mailul tău cerea un răspuns faţă în faţă.

202 Grey

E L James 203

Încerc să‑mi păstrez un ton neutru. Închide şi deschide gura, dar nu spune nimic.

Domnişoara Steele a rămas fără replică. Asta‑mi place.

— Pot să stau jos?

Dă din cap, privindu‑mă mai departe uimită în timp ce mă trân‑

tesc la ea pe pat.

— Mă întrebam cum arată dormitorul tău, sparg eu gheaţa, deşi pălăvrăgeala nu e deloc specialitatea mea.

Se uită prin cameră de parcă ar fi văzut‑o pentru prima oară în viaţa ei.

— E foarte calm şi liniştit aici, adaug eu, deşi acum nu mă simt deloc calm şi liniştit.

Vreau să ştiu de ce mi‑a refuzat propunerea fără niciun fel de discuţie prealabilă.

— Cum… ? şopteşte ea, dar se opreşte, fiind prea uluită să

continue.

— Încă sunt la The Heathman.

Ştie asta.

— Vrei să bei ceva? mă întreabă cu o voce pierită.

— Nu, mulţumesc, Anastasia.

Foarte bine. Şi‑a regăsit bunele maniere.

Dar vreau să trec la problema care m‑a adus aici: e‑mailul ei alarmant.

— Deci, ţi‑a făcut plăcere faptul că m‑ai cunoscut?