Subliniez cuvântul care m‑a jignit cel mai tare din toată fraza.

Plăcere? Pe bune?

Se uită în podea, iar degetele îi bat nervoase pe coapse.

— Credeam că o să‑mi răspunzi pe e‑mail, zice ea, iar vocea îi pare mică, precum camera.

— Te muşti de buză în mod intenţionat? o întreb, cu o voce mai aspră decât am vrut.

— Nu mi‑am dat seama că mă muşcam de buză, şopteşte ea, cu chipul palid.

Ne uităm fix unul la celălalt.

Şi, între noi, aerul aproape că scoate scântei.

La naiba.

Nu simţi asta, Ana? Tensiunea. Atracţia. Rămân fără aer când văd cum i se dilată pupilele. Încet, calculat, o prind de păr şi îi scot uşor elasticul, desfăcându‑i o codiţă. Mă priveşte fascinată, iar ochii ei nu mă părăsesc nicio clipă. Îi desfac şi cealaltă codiţă.

— Deci te‑ai decis să faci puţin sport?

O mângâi cu degetele pe ureche. Cu mare grijă, o ating şi o strâng uşor de lobul cărnos. Nu poartă cercei, deşi are găuri în urechi. Mă

întreb cum ar arăta un diamant agăţat aici. Pe un ton coborât o întreb de ce s‑a dus să facă sport.

Respiraţia i se precipită.

— Aveam nevoie de timp de gândire, îmi răspunde.

— La ce să te gândeşti, Anastasia?

— La tine.

— Şi ai ajuns la concluzia că ţi‑a făcut plăcere faptul că m‑ai cunoscut? Că m‑ai cunoscut în sensul biblic?

Obrajii i se îmbujorează.

— Nu credeam că eşti la curent cu Biblia.

— Mergeam la şcoala de duminică, Anastasia. Am învăţat multe acolo. Catehism. Vinovăţie. Şi faptul că Dumnezeu m‑a părăsit cu mult timp în urmă.

— Nu‑mi aduc aminte să fi citit despre cleşti de sfârcuri în Biblie.

Poate că ai învăţat după o traducere modernă, mă sfidează ea, cu o privire strălucitoare şi provocatoare.

Ah, gura asta obraznică.

— În fine, m‑am gândit să trec pe aici şi să‑ţi reamintesc cât de bucuroasă ar trebui să fii că m‑ai cunoscut.

Provocarea din tonul meu pluteşte între noi. Deschide gura surprinsă, dar eu îmi las degetele să‑i alunece pe bărbie şi‑i închid buzele.

204 Grey

E L James 205

— Ce mai zici acum, domnişoară Steele? şoptesc în timp ce ne uităm fix unul la celălalt.

Brusc se aruncă pe mine.

La naiba.

O prind de mâini înainte să apuce să mă atingă şi mă răsucesc astfel încât aterizează pe pat, sub mine, şi îi întind braţele deasupra capului. O întorc cu faţa la mine, o sărut, cu forţă, în timp ce limba mea o caută pe a ei. Ca răspuns, îşi ridică trupul şi mă sărută la fel de intens.

Ah, Ana. Ce îmi faci tu mie.

O simt nerăbdătoare, dorindu‑şi mai mult, şi atunci mă opresc şi mă uit fix la ea. E momentul să aplic planul de rezervă.

— Ai încredere în mine? o întreb, când deschide ochii.

Ana dă din cap entuziastă. Scot cravata din buzunarul din spate al pantalonilor şi i‑o arăt, apoi mă aşez lângă ea şi, apucând‑o de ambele încheieturi, o leg de una dintre barele de fier de la capul patului.

Se zbate dedesubtul meu, trăgând de noduri, dar e legată cum trebuie. Nu are cum să scape.

— Aşa e mai bine.

Zâmbesc mulţumit pentru că am adus‑o unde mi‑am dorit.

Acum trebuie s‑o dezbrac.

Îi iau piciorul drept şi încep să‑i dezleg şireturile.

— Nu, murmură ea jenată, încercând să‑şi retragă piciorul, şi ştiu că face asta fiindcă a alergat şi nu vrea să‑i scot pantofii.

Oare crede că puţină transpiraţie o să‑mi taie cheful?

Draga de ea!

— Dacă te zbaţi, te leg şi de picioare. Şi dacă scoţi vreun sunet, Anastasia, îţi pun căluş. Stai liniştită. Katherine e probabil la uşă şi ne ascultă.

Se opreşte. Şi ştiu că instinctele mele nu dau greş. Îşi face griji din cauza picioarelor. Când o să priceapă că nimic din toate astea nu mă deranjează?

Îi scot repede pantofii, şosetele şi pantalonii de trening. Apoi o întorc, ca să stea întinsă pe cearşafuri, şi nu pe cuvertura delicată, croşetată. O să facem vraişte totul pe‑aici.

Nu‑ţi mai muşca buza aia nenorocită.

Îmi trec degetul mare peste gura ei, ca un avertisment lasciv. Îşi rotunjeşte buzele în forma unui sărut, făcându‑mă să zâmbesc. E o fiinţă frumoasă şi senzuală.

Acum că am adus‑o unde am dorit, îmi scot pantofii şi şose‑