— Vrei nişte cafea?
— Nu. Mulţumesc, dragul meu.
Se aşază.
— O să fac cunoştinţă cu… prietena ta şi apoi o să plec. Nu vreau să vă întrerup. Am senzaţia că o să te epuizezi în biroul ăla al tău. Munceşti prea mult, dragule. Credeam că te mai scot din ale tale.
Pare că‑şi cere scuze când mă aşez lângă ea, pe canapea.
— Nu‑ţi face griji.
Sunt oarecum amuzat de reacţia ei.
— Cum de nu eşti la biserică în dimineaţa asta?
— Carrick avea de lucru, aşa că ne‑am gândit să mergem la slujba de seară. Cred că e prea mult să sper că o să vii cu noi.
Ridic din sprânceană, simţind că încep să mă enervez.
— Mamă, ştii că nu e de mine.
Dumnezeu şi cu mine ne‑am întors spatele unul altuia cu multtimp în urmă.
Ea oftează, dar atunci apare Ana — îmbrăcată cu hainele ei, stând timidă în pragul uşii. Tensiunea dintre mamă şi fiu se risipeşte, iar eu răsuflu uşurat.
— Iat‑o.
Grace se întoarce şi se ridică în picioare.
— Mamă, ea e Anastasia Steele. Anastasia, ea e Grace Trevelyan‑Grey.
Îşi strâng mâinile.
— Ce plăcere să te întâlnesc, spune Grace, cam prea entuziastă
pentru gustul meu.
— Doamnă doctor Trevelyan‑Grey, spune Ana, politicoasă.
— Spune‑mi Grace, face mama, dintr‑odată amabilă şi neoficială.
Cum? Deja?
Grace continuă:
— De obicei sunt dr. Trevelyan, căci doamna Grey e soacră‑mea.
Îi face Anei cu ochiul şi se aşază. Îi arăt perniţa de lângă mine, iar ea vine şi ia loc.
— Deci cum v‑aţi cunoscut? întreabă Grace.
— Anastasia mi‑a luat un interviu pentru ziarul studenţesc al WSU pentru că eu acord diplomele săptămâna asta.
— Deci absolvi facultatea săptămâna asta?
Grace râde către Ana.
— Da.
Telefonul Anei începe să sune, iar ea se duce să răspundă.
— Şi voi ţine şi discursul de final de an, îi zic lui Grace, dar sunt atent doar la Ana.
Cine e?
— Uite, José, nu e un moment bun, o aud spunând.
Fotograful ăla nenorocit. Ce naiba vrea?
170 Grey
E L James 171
— I‑am lăsat un mesaj lui Elliot, apoi am aflat că a fost la Portland.
Nu mi‑a mai dat niciun semn de viaţă de săptămâna trecută, zice Grace.
Ana închide telefonul.
