În drum spre bucătărie, îmi iau telefonul şi‑mi verific repede e‑mailul. Am un mesaj urgent de la Ros şi câteva SMS‑uri. O sun imediat.
— Ros, care e problema?
— Christian, veştile din Darfur nu sunt bune. Nu ne pot garanta siguranţa transportului şi nici pe cea a echipajului însoţitor, iar Departamentul de Stat nu vrea să sprijine livrarea proviziilor care nu au sprijinul ONG‑urilor.
Să‑i ia dracu’.
— Nu vreau să pun în pericol viaţa nimănui.
Ros ştie asta.
— Putem încerca să angajăm nişte mercenari, spune ea.
— Nu, anulează…
172 Grey
E L James 173
— Dar costurile... protestează ea.
— Vom paraşuta transportul de hrană.
— Ştiam că asta vei spune, Christian. Am un plan în lucru. Va costa mult. Între timp, containerele pot merge de la Philadelphia la Rotterdam şi le putem prelua de acolo. Cam asta e.
— Bine.
Închid. Ar fi fost utilă o mână de ajutor din partea Departa‑
mentului de Stat. Mă hotărăsc să‑l sun pe Blandino ca să discutăm mai multe.
Mă concentrez din nou asupra domnişoarei Steele, care stă la mine în living, privindu‑mă întrebător. Trebuie să revenim la ce ne interesează pe noi.
Da. Contractul. Acesta este următorul pas al negocierii noastre.
În birou, îmi adun hârtiile împrăştiate şi le înghesui într‑un plic maroniu.
Ana nu s‑a mişcat din locul unde am lăsat‑o. Poate că s‑a gândit la fotograf… simt cum îmi piere avântul.
— Acesta e contractul.
Ridic plicul.
— Citeşte‑l şi‑l vom discuta weekendul viitor. Îţi sugerez să te documentezi puţin, ca să ştii exact despre ce e e vorba.
Îşi ridică privirea de la plicul maroniu la mine, cu chipul palid.
— Asta dacă eşti de acord, şi sper din tot sufletul să fii, adaug eu.
— Să mă documentez.
— O să fii uimită câte găseşti pe internet.
Se încruntă.
— Ce e? o întreb.
— N‑am computer. Folosesc de obicei computerele de la şcoală.
O să văd dacă pot folosi laptopul lui Kate.
Nu are computer? Cum poate o studentă să nu aibă computer?
Atât de lefteră e? Îi înmânez plicul.
— Sunt sigur că pot, ăă, să‑ţi împrumut eu unul. Ia‑ţi lucrurile, te duc înapoi la Portland şi luăm prânzul pe drum. Trebuie să mă îmbrac.
— Am nevoie să dau un telefon, spune ea, cu o voce tremurată.
— Cui, fotografului? mă răstesc eu.
Are o expresie vinovată.
Ce mama dracului?
— Nu‑mi place să împart, domnişoară Steele. Adu‑ţi aminte asta.
Ies valvârtej din încăpere înainte să mai spun ceva.
