Grace vorbeşte în continuare în timp ce Ana de apropie din nou de noi.
— …şi Elliot a sunat să ne spună că erai şi tu pe acolo — nu te văzusem de două săptămâni, dragule.
— Ţi‑a spus, deci? remarc eu.
Ce vrea fotograful?
— Credeam că luăm prânzul împreună, dar văd că ai alte planuri, aşa că nu vreau să‑ţi dau ziua peste cap.
Grace se ridică şi pentru prima dată mă bucur că are intuiţie şi că‑şi poate da seama de o situaţie. Îmi întinde din nou obrazul. O
sărut de la revedere.
— Trebuie s‑o duc pe Anastasia înapoi la Portland.
— Sigur, dragule.
Grace îi zâmbeşte Anei cu căldură — şi, dacă nu greşesc, cu recunoştinţă.
Mă enervează.
— Anastasia, mi‑a făcut plăcere.
Grace surâde şi o ia de mână pe Ana.
— Sper să ne mai întâlnim.
— Doamnă Grey?
Taylor apare în cadrul uşii.
— Mulţumesc, Taylor, răspunde Grace, iar el o conduce afară
din cameră, dincolo de uşile duble ale holului principal.
Hai, că asta a fost interesant.
Mama a crezut întotdeauna că sunt homosexual. Dar pentru că
mi‑a respectat mereu intimitatea, nu m‑a întrebat niciodată.
Iată, acum ştie.
Ana se muşcă de buza de jos, vizibil neliniştită… aşa cum şi trebuie să fie.
— Deci te‑a sunat fotograful?
Am o voce morocănoasă.
— Da.
— Ce voia?
— Doar să‑şi ceară scuze, ştii — pentru vineri seară.
— Înţeleg.
Poate mai vrea să încerce o dată cu ea. Gândul ăsta e total neplăcut.
Taylor îşi drege vocea.
— Domnule Grey, avem o problemă cu încărcătura pentru Darfur.
La naiba. Uite, asta se întâmplă dacă nu mi‑am verificat e‑mailul de dimineaţă. Am fost prea prins de Ana.
— Charlie Tango s‑a întors la Boeing Field? îl întreb pe Taylor.
— Da, domnule.
Taylor o salută pe Ana dând din cap.
— Domnişoară Steele.
Ea îi zâmbeşte larg, iar el pleacă.
— Taylor locuieşte aici? întreabă Ana.
— Da.
