În cele din urmă, Ana îşi ia tacâmurile şi începe să mănânce.
Foarte bine.
— Aşa va fi… ăăă, relaţia noastră? întreabă ea. Tu îmi dai ordine şi eu le execut?
Se uită fix la farfuria din faţa ei.
— Da.
— Înţeleg.
Îşi aruncă pe umăr părul prins în coadă.
— În plus, o să‑ţi facă plăcere.
— E un pas mare, zice ea.
— Este.
Închid ochii. Vreau să fac asta cu ea, acum mai mult ca niciodată.
Ce‑aş putea să‑i spun ca s‑o fac să dea o şansă înţelegerii noastre?
— Anastasia, trebuie să ai încredere în instinctul tău. Documen‑
tează‑te, citeşte contractul. Discutăm tot ce nu înţelegi. Voi fi în Portland până vineri dacă vrei să vorbim. Sună‑mă — poate ieşim la cină — poate miercuri? Chiar mi‑aş dori ca asta să meargă. De fapt, nu mi‑am dorit nimic atât de mult cum îmi doresc asta.
Oau. Frumos discurs, Grey. Tocmai am invitat‑o la o întâlnire?
— Ce s‑a întâmplat cu celelalte cincisprezece? întreabă ea.
— Diverse lucruri, dar în cele mai multe cazuri a intervenit incompatibilitatea.
182 Grey
E L James 183
— Şi tu crezi că eu sunt compatibilă cu tine?
— Da.
Aşa sper…
— Deci nu te mai vezi cu ele.
— Nu, Anastasia, nu mă mai văd. Sunt monogam în relaţiile mele.
— Înţeleg.
— Documentează‑te, Anastasia.
Ea pune jos cuţitul şi furculiţa, indicând că a terminat de mâncat.
— Asta e tot? Asta e tot ce‑ai de gând să mănânci?
Dă din cap, punându‑şi mâinile în poală, iar gura îi rămâne închisă cu încăpăţânare… şi îmi dau seama că va fi o adevărată luptă
s‑o conving să termine ce are în farfurie. Nici nu mă mir că e atât de slabă. Voi căuta o soluţie la problemele ei alimentare, dacă va fi de acord să fie a mea. Mănânc mai departe, iar ea mă priveşte fix câteva secunde şi se înroşeşte uşor în obraji.
Ah, asta ce mai e?
— Aş da orice să aflu la ce te gândeşti în acest moment.
În mod evident se gândeşte la sex.
— Pot bănui, o tachinez eu.
— Mă bucur că nu‑mi poţi citi gândurile.
— Gândurile, nu, Anastasia, dar trupul — pe ăsta ţi‑l cunosc destul de bine începând de ieri.
Îi zâmbesc cu subînţeles şi cer nota.
Când plecăm, ieşim ţinându‑ne strâns de mână. Nu spune nimic — e adâncită în gânduri, se pare — şi aşa rămâne până la Vancouver. I‑am dat destule la care să se gândească.
Dar şi ea mi‑a dat destule la care să mă gândesc.
Va dori oare să facă aşa ceva cu mine?
