Despre foneticã:
Leonard Bloomfield, “Language” ( ed. cit.), p. 74–92 (cap. “The Phoneme”).
idem, “Le Langage” (ed. cit. ), p. 73–89 (cap. “Le phonème”).
idem, “Limbajul” (fragmente traduse în limba românã de Elena Slave), în Lucia Wald (red. resp.), lucr. cit., p. 206–222 (“Fonemul”).
Despre utilizarealimbajului:
Leonard Bloomfield, “Language” (ed. cit.), p. 21–41 (cap. “The Use of Language”).
idem, “Le Langage” (ed. cit.), p. 25–43 (cap. “L’utilisation du langage”).
Maria Manoliu Manea, “Structuralismul lingvistic”, Bucureºti, 1973, p. 45–48.
Propuneri de aplicaþii
1. Sã se realizeze analiza în constituenþi imediaþi pînã la nivelul morfemelor a urmãtoarelor sintagme: luminile oraºului, rãbdînd cu stoicism, acest penibil exponat modernist, de la capãtul celãlalt al strãzii.
2. Sã se precizeze care este constituentul principal al fiecãrei sintagme de mai sus ºi sã se arate felul sintagmei (exocentricã sau endocentricã).
3. Sã se indice care dintre constituenþii ultimi ai sintagmelor de la punctul 1 sînt cuvinte.
4. Sã se comenteze taxemele de topicã ale fiecãrei sintagme.
5. Sã dã forma propoziþionalã: Napoleon s-a retras înfrînt din Rusia.
I. Sã se precizeze dacã aceastã formã este:
a) completã sau minorã;
b) de tipul actant-acþiune, imperativã sau de tipul completiv sau exclamativ; c) descendentã, mediu-ascendentã sau maxim-ascendentã.
II. Sã se precizeze care este forma lexicalã a acestei forme propoziþionale ºi sã se indice, prin exemple, cum taxemele de topicã de modulaþie ºi de selecþie pot produce modificãri ale sensului acestei forme propoziþionale.
6. Sã se analizeze, pe baza modelului behaviorist al comunicãrii (stimul-rãspuns), celezece replici consecutive primei întrebãri din schiþa “Cãldurã mare” de I. L. Caragiale.
Partea a III-a
LINGVISTICA SINCRONICÃ:
DEPêIREA DESCRIPTIVISMULUI
TRADIÞIONAL
Introducere
Tradiþia cercetãrii lingvistice înseamnã douã lucruri: investigaþia comparativ-istoricã a limbilor ºi studiul descriptiv al acestora. Acest al doilea aspect este, de altfel, mai vechi decît primul. Îl întîlnim în antichitatea orientalã (gramaticienii indieni) ºi europeanã (gra ma ticienii ºi filosofii greci ºi latini). Dupã cum aratã ºi numele, studiul descriptiv în seamnã descrierea unei limbi la un moment dat. Descriptivismul este, prin urmare, prima manifestare de lingvisticã sincronicã. Saussure îl ºi semnaleazã (în introducerea cursului sãu) în calitate de curent al cercetãrii lingvistice.
În faza sa premodernã (adicã la începutul secolului al XX-lea), descriptivismul se ca rac te ri zeazã prin douã trãsãturi:
(i) adoptarea modelului clasificator oferit de gramaticile greceºti ºi latine; (ii) coloratura accentuat practicã de care era strãbãtutã descrierea.
Prima trãsãturã a însemnat proiecþia unor categorii gramaticale (caracteristice limbii latine ºi greceºti) asupra limbilor moderne. Structura gramaticalã a acestor din urmã idiomuri a ajuns, astfel, sã fie descrisã pe tiparele ºi criteriile de clasificare ale limbilor moarte. Pro cedura s-a conservat pînã astãzi, cu minore ajustãri, în gramaticile ºcolare.
A doua caracteristicã a constat în aceea cã descrierea limbii a fost subordonatã unei necamuflate tendinþe normative: o limbã era descrisã pentru a-l învãþa pe cel ce face cu noº tin þã cu descrierea ei sistematicã sã foloseascã idiomul în mod corect în vorbire, dar, mai ales, în scriere. Gramaticile descriptive premoderne au fost, de aceea, gramatici ale aºa-numitului “bon usage”, servind, în acelaºi timp, ca îndreptare. De remarcat cã utilizarea co rectã a limbii nu însemna neapãrat folosirea acelor structuri aflate în acord cu regulile sis temului (limba însãºi). “Corect” însemna, în primul rînd, ceea ce era conform cu o anume nor mã literarã (normã de uz). ªi aceastã caracteristicã a fost pãstratã pînã azi (la noi, cel puþin) în gramatica ºcolarã.
Redescoperirea dimensiunii sincronice a limbii a însemnat ºi reactualizarea descriptivismului. Dar reactualizarea descriptivismului s-a petrecut în condiþiile unei reevaluãri a principiilor acestuia. Ambele trãsãturi ale descriptivismului tradiþional au fost implicit sau explicit puse în discuþie la începutul secolului al XX-lea. Distincþiile general acceptate (morfologie–sintaxã–lexic), clasificarea pãrþilor de vorbire, legitimitatea sintaxei în forma cunoscutã din gramatica ºcolarã, teoria standard a sunetelor vorbirii au fost, pe rînd, atacate. Modelul descriptiv ºi clasificator furnizat de gramaticile antichitãþii europene a fost astfel global contestat. În acelaºi timp, tendinþa normativã a fost înlãturatã, descrierea fiind orientatã cãtre reliefarea interdependenþelor dintre elementele limbii.
106
Manual de lingvisticã generalã
Reformularea principiilor descriptivismului se gãseºte într-o anumitã manierã exemplarã în operele lui Saussure ºi Bloomfield. În Europa, direcþia contestatarã (ºi, în acelaºi timp, înnoitoare) a gîndirii saussuriene va fi continuatã de ªcoala de la Praga, de ªcoala de la Copenhaga sau de individualitãþi puternice, cum sînt Émile Benveniste sau André Martinet. Apar astfel tot atîtea varietãþi ale ceea ce se poate numi structuralismul european. În America, ideile lui Bloomfield de reconstrucþie a limbii stimuleazã cercetãri înnoitoare asupra morfologiei ºi sintaxei (în mod special). Totul culmineazã cu reacþia antibloomfieldianã a lui Noam Chomsky ºi a adepþilor lui. Reacþia înseamnã naºterea teoriei generative (ºi apoi generativ-transformaþionale) a limbii. Interesant este însã faptul cã negarea “liniei Bloomfield” nu conduce investigaþia lingvisticã cãtre revenirea la starea “prebloom fiel di anã”. O nouã spiralã cognitivã a cercetãrii, cu nebãnuite probleme, apare simultan cu era trans formaþionalã.
Tot ceea ce se va discuta în capitolele urmãtoare intenþioneazã sã sublinieze douã lucruri:
(i) sã reliefeze contrastul existent între aplicarea descriptivismului tradiþional ºi principiile neodescriptivismului;
(ii) sã accentueze, în acest fel, spiritul nou epistemologic pe care îl aduce cu sine descriptivismul modern. Acest spirit nou se numeºte toleranþa cognitivã. El reprezintã atitudinea fireascã, rezultatã din constatarea faptului cã existã un pluralism (ºi, deci, o relativitate) a descrierilor lingvistice.
Într-un mod mai discret, ºi în lingvisticã s-a petrecut o mutaþie analoagã celei determinate în fizicã de apariþia teoriei relativitãþii.
Capitolul I
FONETICÃ ªI FONOLOGIE
Rezumat
