Clopotul
Sunt sigur
E zi. Vreme frumoasă. Barometrul, 760.
Poate fi adevărat că eu, D-503, am scris aceste două sute de pagini? Poate fi adevărat că am simţit cândva – sau mi-am 184
imaginat că am simţit – toate acestea?
Scrisul este al meu. Şi acum – acelaşi scris. Dar, din fericire, doar scrisul. Fără delir, fără metafore absurde, fără
sentimente: nimic altceva decât fapte. Pentru că sunt sănătos, în întregime, absolut sănătos. Zâmbesc – nu pot să
nu zâmbesc: un fel de aşchie mi-a fost scoasă din cap, iar acum capul mi-l simt uşor, gol. Sau, ca să fiu şi mai precis, nu gol, ci liber de tot ceea ce e străin şi ar putea să te împiedice să zâmbeşti (un zâmbet este starea normală a unui om normal).
Faptele sunt următoarele: în acea seară, vecinul meu, cel care a descoperit că universul este finit, şi eu, împreună cu ceilalţi din jur, am fost ridicaţi pentru că nu aveam certificate care să demonstreze că am fost operaţi şi am fost conduşi la cel mai apropiat auditoriu (numărul acestuia, familiar din nu ştiu ce motiv, era 112). Acolo am fost legaţi de masă şi supuşi Marii Operaţii.
În ziua următoare, eu, D-503, am mers la Binefăcător şi i-am spus tot ceea ce ştiam despre duşmanii fericirii. Cum putuse să mi se pară atât de dificil înainte? Incredibil.
Singura explicaţie la care mă pot gândi este fosta mea boală
(sufletul).
În seara aceleiaşi zile, am stat (pentru prima dată) la aceeaşi masă cu Binefăcătorul în faimoasa Cameră cu gaze.
Ea trebuia să depună mărturie în prezenţa mea. Femeia a zâmbit şi a tăcut cu încăpăţânare. Am observat că avea dinţi albi şi foarte ascuţiţi şi că acest lucru era frumos.
Apoi a fost introdusă sub Clopot. Faţa ei a devenit foarte albă şi, pentru că ochii ei erau negri şi mari, era un lucru frumos. Atunci când au început să pompeze aerul afară din Clopot, şi-a aruncat capul pe spate, cu ochii pe jumătate închişi; buzele îi erau închise strâns – acest lucru mi-a amintit ceva. Ea m-a privit, strângând cu putere braţele fotoliului – m-a privit până când ochii i s-au închis de tot.
Apoi a fost scoasă afară, resuscitată cu ajutorul electrozilor şi introdusă din nou sub Clopot. Această procedură a fost repetată de trei ori, iar ea nu a spus nici un cuvânt. Ceilalţi aduşi cu această femeie au fost mai cinstiţi: mulţi dintre ei 185
au început să vorbească după prima dată. Mâine toţi vor sui treptele către Maşina Binefăcătorului.
Acest lucru nu poate fi amânat, deoarece în zonele de apus ale oraşului încă mai este haos, urlete, cadavre, fiare, şi – din nefericire – un grup considerabil de numere care au trădat Raţiunea.
Totuşi, pe bulevardul Patruzeci, care traversează oraşul, am reuşit să ridicăm o barieră temporară din unde de înaltă
tensiune. Şi eu sper că vom învinge. Mai mult decât atât –
sunt sigur că vom învinge. Pentru că Raţiunea trebuie să
triumfe.
186
Document Outline
bookmark0
bookmark1
bookmark2
bookmark3
bookmark4
bookmark5
bookmark6
bookmark7
bookmark8
bookmark9
bookmark10
bookmark11
bookmark12
bookmark13
bookmark14
bookmark15
