Însemnarea treizeci şi şapte

Însemnarea treizeci şi opt

Însemnarea treizeci şi nouă

Însemnarea patruzeci

5

Însemnarea unu

SUBIECTE:

O proclamaţie

Cea mai înţeleaptă dintre linii

Un poem

Pur şi simplu voi copia, cuvânt cu cuvânt, proclamaţia care a apărut astăzi în Gazeta Statului Unic:

„Construcţia Integralului va fi finalizată în o sută douăzeci de zile. Măreţul moment istoric în care primul Integral se va înălţa în spaţiul cosmic se apropie. Acum o mie de ani eroicii noştri strămoşi au supus întregul glob sub puterea Statului Unic. Voi veţi avea de îndeplinit o faptă şi mai glorioasă: veţi integra ecuaţia infinită a universului cu ajutorul Integralului nostru de sticlă, electric, scuipător de flăcări. Voi veţi subjuga fiinţele necunoscute de pe alte planete, care ar putea vieţui încă în condiţiile lor primitive de libertate, sub binefăcătorul jug al raţiunii. Dacă aceste fiinţe nu vor reuşi să înţeleagă că le aducem o fericire infailibilă din punct de vedere matematic, va fi de datoria noastră să le impunem să

fie fericite. Dar înainte de a recurge la arme, vom încerca forţa cuvintelor.”

În numele Binefăcătorului, de aceea, proclamăm către toate numerele Statului Unic:

Toţi cei care se simt capabili, trebuie să compună

discursuri, ode, manifeste, poeme sau alte lucrări care să

preamărească frumuseţea şi grandoarea Statului Unic: Acestea vor reprezenta prima încărcătură pe care o va transporta Integralul.

Trăiască Statul Unic, trăiască numerele, trăiască

Binefăcătorul!

Scriu acestea şi simt: îmi ard obrajii. Da, să integrăm grandioasa ecuaţie cosmică. Da, să aducem pe drumul drept curba primitivă şi să o îndreptăm la o tangentă, la o asimptotă, la o linie dreaptă. Pentru că linia Statului Unic este linia dreaptă. Magnifica, divina, exacta, înţeleapta linie dreaptă – cea mai înţeleaptă dintre linii.

6

Eu, D-503, Constructor al Integralului, sunt doar unul dintre matematicienii Statului Unic: Pana mea, învăţată cu cifrele, nu ştie cum să creeze muzica asonanţelor şi a rimelor.

Voi încerca, doar, să înregistrez ceea ce văd şi gândesc, sau, ca să fiu mai exact, ceea ce gândim (exact – noi, şi fie ca acest Noi să reprezinte titlul însemnărilor mele). Dar, de vreme ce aceste înregistrări vor fi o derivată a vieţii noastre, a vieţii matematic perfecte a Statului Unic, nu vor deveni, prin aceasta, indiferent de voinţa sau priceperea mea, un poem?

Ba da. Cred asta, ştiu.

Scriu acestea şi simt cum îmi ard obrajii. Acest lucru cred că e similar cu ceea ce simte o femeie atunci când simte pentru prima dată înăuntrul ei pulsul unei fiinţe omeneşti noi, deocamdată măruntă, oarbă. Sunt eu, şi în acelaşi timp nu sunt eu. Şi multe luni la rând va fi necesar să îl hrănesc cu propria mea viaţă, propriul meu sânge, apoi să îl smulg cu durere de la mine şi să îl aştern la picioarele Statului Unic.

Dar sunt pregătit, ca fiecare, sau aproape fiecare, dintre noi. Sunt pregătit.

Însemnarea doi

SUBIECTE:

Balet

Armonie ortogonală

X

Primăvară. De după Zidul Verde, dinspre sălbaticele, invizibilele câmpii, vântul aduce polenul galben de miere al unor flori necunoscute. Polenul dulce îţi usucă buzele şi în fiecare minut îţi treci limba peste ele. Buzele tuturor femeilor pe care le vezi trebuie să fie dulci (şi ale bărbaţilor, bineînţeles). Acest lucru împiedică într-o oarecare măsură

fluxul gândirii logice.

Dar cerul! Albastru, nepătat de nici un nor. (Ce sălbatice erau gusturile celor din vechime, ale căror poeţi puteau fi 7

inspiraţi de către acele absurde, dezordonate, stupide tulumbe, grămezi de vapori!) Îmi place – sunt sigur că pot spune cu certitudine – nouă ne place doar un astfel de cer steril, imaculat. În zile ca aceasta întreaga lume este turnată

din aceeaşi sticlă invulnerabilă, eternă ca şi Zidul Verde, ca toate clădirile noastre. În zile ca aceasta vezi adâncimea cea mai albastră a lucrurilor, acele până acum necunoscute, uimitoare ecuaţii – le vezi chiar şi în obiectele comune, familiare.

Să luăm, de exemplu, asta. Dimineaţă am fost la docul unde este construit Integralul, şi dintr-o dată am văzut: strungurile; sfera regulatorului rotindu-se cu ochii închişi, uitându-se complet pe sine; manivelele strălucind, balansându-se în stânga şi în dreapta; balansierul legănându-şi cu mândrie umerii; burghiul maşinii de mortezat dansând în sus şi în jos pe o melodie neauzită.

Deodată am văzut întreaga frumuseţe a acestui grandios balet mecanic, inundat de lumina palidă, albăstruie a soarelui.

Şi apoi, către mine: De ce e frumos? De ce e frumos dansul? Răspuns: deoarece este o mişcare neliberă, deoarece întreg înţelesul profund al dansului se află chiar în subordonarea absolută, estetică, în ideala nelibertate. Şi dacă

este adevărat că strămoşii noştri s-au abandonat dansului în momentele cele mai exaltate din viaţa lor (misterele religioase, paradele militare), înseamnă doar un lucru: instinctul nelibertăţii este inerent organic în om din timpuri imemoriale, iar noi, în viaţa noastră de azi, nu facem decât, în mod conştient, să…

Va trebui să termin mai târziu: a ţăcănit anunţătorul. Am ridicat privirea: O-90, desigur. În jumătate de minut va fi aici, pentru plimbarea noastră zilnică.

Drăguţa de O! Întotdeauna mi s-a părut că arată exact ca numele ei: cam cu zece centimetri mai scundă decât Norma Maternă, şi, de aceea, sculptată la rotund, toată, cu acel O

roz, gura, deschisă la fiecare cuvânt pe care îl rostesc eu. Şi, în plus, acea cută rotundă, durdulie la încheietura mâinii, ca a unui copil.

8

Atunci când a intrat, volantul logicii încă mai zumzăia la maxim în mine, şi am început, pur şi simplu prin forţa inerţiei, să vorbesc cu ea despre formula pe care tocmai o pusesem la punct, care cuprindea totul – dansul, maşinile, şi pe noi toţi.

— Miraculos, nu-i aşa? am întrebat.

— Da, miraculos, mi-a zâmbit O-90 îmbujorată. E

primăvară.

Ei bine, ca să vezi: primăvară… Ea vorbeşte de primăvară.

Femeile… Am tăcut.