Paul a oprit camionul lângă baltă. Câinii aleargă spre noi, încep să-i mângâi, iar ei să-mi spună povestea lor. După o acţiune de război intensă, îmi recapăt gustul pentru natură. Se lasă seară, potîrnichile se aud pe ogoare. Daoulas e departe... ca un vis urît carea se estompează.

Ce bine-i aici, ce tihnă e... Ce somn îmi e... Paulus îşi petrece braţul pe după umerii mei în clipa când mă prăbuşesc.

Un pahar de calvados, tare ca vitriolul, mă face să mă mai trezesc puţin. Numai atât ca să dau cele câteva ordine ce mi se par absolut indispensabile : la drept vorbind, sunt de prisos, băieţii ştiu la 238

Edgard Thomé – Parasutati in infern

fel de bine ca şi mine ce trebuie făcut.

- Cei care se simt mai puţin obosiţi să stea de pază pe rând cu puşca mitralieră. Doi câte doi, o oră de fiecare dată. Mă culc şi eu două

ore... Să fiu sculat înainte de miezul nopţii.

— Bine, domnule locotenent, dormiţi liniştit, vă sculam noi.

Put ca un ţap ; a sânge, a sudoare acră, a praf de puşcă... îmi adun ultimele puteri ca să mă spăl temeinic, apoi mă prăbuşesc într-un pat care se balansează ca o plută în mijlocul odăii.

Sunt obişnuit cu dormitul la comandă, aşa că nu-i nevoie să mi se spună Albă ca zăpada ca să adorm tun.

E ziuă de-a binelea când mă trezesc, mirat foarte că mă aflu întrun pat. Ora zece dimineaţa. Ticăloşii !

În sala comună a fermei, micul dejun abia începe.

Klein, Garros şi Clement ni s-au alăturat şi ei în zori. Cum şi informaţi de cine ? Sunt întrebări pe care nu mi le voi pune vreodată.

Mă voi mărgini doar, cât va ţine războiul, să constat că totdeauna ne adunăm cu toţii la un loc după o acţiune, fără nici un fel de incident.

După ciocnirea de la Daoulas, s-au dus la prima întâlnire convenită, la cinci kilometri de la ferma de unde plecasem. Pe urmă, se pare că cineva din Rezistenţă a venit să-i informeze despre locul unde ne aflăm.

În ciuda precauţiilor noastre, nu suntem pe-atât de invizibili pe cât mi-aş dori-o. Sute de oameni ne spionează, a căror prezenţă noi nici măcar n-o bănuim. Ţăran eu însumi, cunosc bine fenomenul, a cărui explicaţie îmi scapă. Nu-ţi rămâne decât să te resemnezi, să

nădăjduieşti că nimeni nu-ţi e ostil şi să rămâi cât mai vigilent cu putinţă.

239

Edgard Thomé – Parasutati in infern

Când pătrund în sală, toţi se ridică în picioare ca la comandă, pocnind din călcîie.

― Nu vă e bine ? Vă credeţi în armata nemţească ? Ce-i mai rău e că băieţii mei sunt serioşi. S-a schimbat ceva în raporturile noastre.

Dar e prea complicat să fie analizat pe loc.

— Aţi terminat cu maimuţărelile astea ? Ori vreţi să strigaţi : „în rânduri ! Drepţi !" ca pentru colonel, dacă tot aţi luat poziţia regulamentară... De ce nu m-aţi trezit astă-noapte ?

Sabatier şi Le Nabour, gradaţii aflaţi în subordinea lui Klein, încep să vorbească amândoi odată :

— Dormeaţi aşa de bine, domnule locotenent... Şi-a-poi...

domnul Bouguennec şi băiatul lui ne-au ajutat să stăm de pază... Şi pe urmă fetele ne-au zis că... Sunteţi mort de oboseală şi că trebuie să vă

lăsăm... Şi pe urmă...

― Prim urmare fetele Bouguennec comandă acum stick-ul ?

Par să-şi fi pierdut cu totul simţul umorului şi să ia în serios tot ce spun. Operaţia de ieri a lăsat sechele, paraşutiştilor mei nu le sunt boii acasă. Parcă aş avea de-a face cu nişte puşti ori cu nişte străini.

Prea-i caraghios, zău aşa... şi nu mai înţeleg nimic.

— Ce-aţi rămas aşa, înfipţi ca nişte ţăruşi împrejurul mesei ? S-ar zice că sunteţi călugări şi aşteptaţi îngăduinţa abatelui ca să staţi jos... Pe legea mea, v-a scopit cineva pe toţi !... Şi-ntîi de toate, ce-avem de mâncare ?

― Tot ce vreţi, domnule locotenent : ouă cu slănină, o omletă, cafea cu lapte, felii de pâine prăjită cu unt, de să-ţi lingi buzele, dulceţuri, miere... Domnul Bouguennec a tăiat chiar şi-un viţel pentru noi.

240

Edgard Thomé – Parasutati in infern

— Unde e domnul Bouguennec ?

— În curte, domnule locotenent. Stă de pază cu puşca mitralieră.

— Şi Paul Le Hir ?

— Ne transportă raniţele încoace.

E drept, uitasem de amănuntul ăsta : ca să atacăm Kommandatura, trebuia să fim sprinteni, şi ne-am lăsat raniţele la ferma de unde-am plecat...

— I-am spus să aducă şi containerul cu exploziv, domnule locotenent...

Bineînţeles, Klein s-a gândit la asta.

— Ia staţi aşa... dacă fetele Bouguennec hotărăsc când trebuie eu să dorm şi când nu, dacă tatăl vă apără, dacă Paul face ce-ar trebui să

faceţi voi, iar voi ce-ar trebui să fac eu... mă întreb la ce mai sunt eu bun pe-aici ? Vreau să fiu corect, aşa că la întoarcerea în Anglia împart solda cu voi... Ia spune, Lucien cum s-au petrecut ieri lucrurile la postul de control ?

Klein îmi răspunde cu placiditatea lui obişnuită :

― Eram acolo, domnule locotenent... Când transformatorul a sărit în aer, am tras în friţi cu carabina de la zece metri. Toţi au rămas laţi. Pe urmă, la început m-am gândit sa venim şi noi la Kommandatura, dar dumneavoastră aţi spus s-o ştergem numai decât şi să ne ducem la locul de întâlnire. Am şovăit, dar mi-am zis că-i mai bine sa vă ascultăm... Numai că, pe Garros şi pe mine, ne mânca al naibii să venim şi noi...

— Când am căzut de acord asupra unui procedeu, e mai bine să-l respectăm : ori totul mergea cum fusese prevăzut... şi-atunci eraţi 241

Edgard Thomé – Parasutati in infern

de prisos. Ori totul mergea al naibii de prost... şi aţi fi fost doar nişte ţinte în plus. După cum vedeţi, totul a mers bine, în afară de Briguet, bineînţeles. Dar nu văd cum ar fi putut fi evitat incidentul. Ia ziceţi, moartea lui Briguet vă frământă ? De asta nu păreţi în apele voastre şi sunteţi aşa de scorţoşi când vorbiţi cu mine ?... Şi-mi arătaţi o politeţe exagerată... ca unui străin ? Credeţi că eu sunt vinovat ?

Băieţii protestează :

— Da de unde, domnule locotenent ! Ce vă mai trece prin gând