Edgard Thomé – Parasutati in infern
Curajul nu e,
la urma urmelor, decât una
din manifestările superioare ale bunului simţ.
Georges Bernanos
Prolog
7 decembrie. 1945
CEREMONIE MILITARĂ FRANCO-ENGLEZĂ
LA DOMUL INVALIZILOR1
În curtea de onoare, ostaşii stau în poziţie de drepţi. Ceaţa leestompează conturul, îndulcindu-le trăsăturile. Sunt englezi şi francezi, vitejidin cei adevăraţi, meritând pe deplin decoraţiile pe care le vor primi.
Un soare blând aureşte cupola Invalizilor în clipa când generalulLegentilhomme, guvernator militar al Parisului, se pregăteşte să remită
«Legiunea de Onoare» la paisprezece dintre aliaţii noştri britanici.
Doi dintre ei sunt făcuţi comandori, doi ofiţeri, iar zece cavaleri,primind totodată şi «Crucea de Război».
Apoi e rândul francezilor, care sunt făcuţi «Companioni ai Eliberării».
E vorba de tânărul locotenent Thome, paraşutist, de locotenentul Noguez, dinForces Francaises Libres2, de domnul Lacombe şi de căpitanul Rendu ―
reprezentat de tatăl său ― căruia i se decernează decoraţia post-mortem.
Ceremonie înălţătoare prin însăşi simplitatea ei şi prin meritul celor 1
Reportaj de Lily Guetta. (n. ed. Iar.)
2
Forces Francaiase Libres, FFL, France Libre ― Forţele Franceze Libere.
(N.t.)
1
Edgard Thomé – Parasutati in infern
care iau parte la ea...
Gândurile mi-o iau razna, aşa cum mi se întâmplă ori de câte ori lucrurile nu mă amuză cine ştie ce. „Auu !"...
Un auu tăcut, bineînţeles, căci ar fi necuviincios să tulbur alinierea impecabilă a ofiţerilor englezi care mă încadrează, deţinătorii unei «Legiuni de Onoare>> nou-nouţe : generalul Legentilhomme, pus în dificultate de statura lui mică, s-a sprijinit un pic de mine, ca să-mi prindă de veston Crucea eliberării. Agăţat de-a-binelea de panglică, trase în jos din răsputeri, în timp ce dublul ac de oţel, lung de vreo cinci centimetri, îmi străbate cu uşurinţă buzunarul tunicii şi pectoralul stâng.
E ultima mea rană de război...
E şi rămasul bun pe care-l spun definitiv armatei, care m-a ţinut în rândurile ei şase ani, pe când eu n-aveam de gând să-i acord din viaţa mea decât termenul strict de un an şi jumătate.
Dar venise războiul. Iar armata, în timp de război, e singurul loc unde unui bărbat îi şade bine să se afle dacă vrea să-i poată „privi pe ceilalţi fără să roşească, iar cerul fără să tremure".
2
Edgard Thomé – Parasutati in infern
Partea întâi
SĂ AI DOUĂZECI DE ANI ÎN '940
NORI NEGRI
Totul a început pentru mine printr-o eroare de orientare. Câtiva ani petrecuţi în ambianţa sănătoasă şi exaltată ce caracteriza cercetăşia din vremea aceea, câteva perioade de şedere la mănăstirea trapistă din Orval ― care sublima pentru mine misterul pădurii natale din Ardeni
― fuseseră de-ajuns ca să-mi închipui că am vocaţie religioasă.
3
Edgard Thomé – Parasutati in infern
Cei doi ani petrecuţi la seminar m-au convins însă uşor că
argumentările teologice aveau să rămână pentru totdeauna străine de mine. Aveam abia optsprezece ani când m-am întors la „viaţa lumească", un pic dezamăgit, un pic încurcat, şi fără dorinţa de-a mă
