sau când drumul spre fierul Norvegiei era tăiat [...] şi tăiat avea [...] să
rămână". Iată ridicolele fraze trâmbiţate pe-atunci de piticul Paul Reynaud, care işi închipuia că e prim-ministru.
Afişe frumoase reprezentau un infanterist hotărât şi senin, ţinând cu baioneta „linia albastră a Vosgilor" . „Munciţi liniştit, el veghează" , proclama legenda. Stranie veghe, în care regimentul nostru îşi omora timpul săpând şanţuri antitanc prin părţile Mauberge-ului.
Vinul fiert al soldatului... Turneele teatrale pe front... Colete cu ciorapi, mănuşi şi fulare de lână pentru viitorii eroi... în schimb, nici urmă de marşuri, de antrenamente, ori instrucţie. Eram vreo câteva mii de salahori nepricepuţi, îndeletnicindu-ne să facem prost nişte lucrări de terasament.
Pe vremea aceea nu eram câtuşi de puţin insolent, şi nici prin minte nu mi-ar fi trecut să critic ceva. Oare n-aveam un Stat-Major-General, care ştia el bine ce face ? Oare Gamelin nu era un generalisim posibilităţile de apărare ale liniei (fortificate) Maginot. în general, Statul Major francez e adeptul teoriei fronturilor defensive continue. Părerea aceasta, conjugată cu lipsa de pregătire şi dotare materială a armatei franceze vor face din ea un adversar extrem de slab în faţa atacului fulgerător al trupelor germane din primăvara lui 1940. După invadarea Norvegiei şi a Danemarcei, (aprilie 1940), a Olandei şi a Belgiei (mai 1910) aşa-numita campanie din Franţa ţine de fapt patru zile, 10 mai-14
mai, în această zi, de 14 mai, trupele germane pătrund în Paris. (N. t.)12
Edgard Thomé – Parasutati in infern
prestigios, după câte susţinea propaganda ? Oare nu aveam atâtea divizii blindate, care trăgeau în obiective improvizate, aşteptând nerăbdătoare atacul din primăvară ? Oare nu aveam cele mai bune avioane din lume, şi cele mai bune tancuri ? Ce să mai vorbim de linia Maginot !
Un singur lucru mă îngrijora în mod confuz : reţinusem din lecturile mele din Lyautey că „nimic cu adevărat mare nu se înfăptuieşte vreodată fără entuziasm" , iar eu nu vedeam nici un fel de entuziasm în jurul meu. Ne duceam agale în fiece zi să răscolim câteva chintale de pământ îngheţat, iar seara ne afla învăluiţi în atmosfera călduţă de la popotă, jucând cărţi cei mai mulţi sau şah cei mai isteţi.
Patrulări în pădurea Warndt... „Nimic de semnalat" al comunicatelor oficiale.
Nu-mi închipuisem niciodată că războiul ar putea lua aspectul acelei lipse stupide de ocupaţie, că ne vom petrece luni întregi fără să
facem nici o manevră, nici un exerciţiu, fără ca măcar un ofiţer să ne pregătească pentru viitoarele noastre lupte.
Bilanţul meu personal era departe de a mă linişti : ştiam, teoretic, să comand o grupă de luptă ; se trăsese în mine şi-mi stăpânisem frica ; dar mă întrebam cu îngrijorare cum voi reacţiona în faţa unui baraj de artilerie, a unui atac de blindate ori a unui asalt de infanterie. Nici un exerciţiu nu ne pregătise să înfruntam aceste încercări inevitabile. Ca să spun drept, nu mă simţeam la largul meu.
Obişnuit cu vânătoarea în mjilocul pădurii, eram descumpănit văzând că nimănui nu-i pasă să pregateasca hăituiala.
La 10 mai 1940 am pornit spre Belgia.
Autobuze venite de la Paris ne-au îmbarcat din cantonamente 13
Edgard Thomé – Parasutati in infern
― figura cu „taxiurile pentru Marna" !9 Nu-i vorba chiar de un delir eroic, desigur, dar oamenii se comportă bine : în sfârşit, ne mişcăm !
Nu suntem oare, şi la urma urmei, aceiaşi francezi care am retraversat Marna, după ce o luaseră mai întâi la goană, ca să se cramponeze de Verdun şi să-i dea peste cap pe nemţi, în '918 ?
Certitudinea asta e cam tot ce ne mai dă încredere. Lasă că vedem noi...
Şi-am văzut !
Intâlnim coloane de refugiaţi belgieni, care ne strigă încurajări, autobuzele gonesc cu toată viteza, suntem daţi naibii.
Câteva avioane mitraliază convoiul, panica şi teama pătrund o dată cu noi în şanţuri. Ne întoarcem la autobuze ; după alarmă, întâlnim şi mai mulţi cai spintecaţi, cadavre de soldaţi sfârtecate, chesoane de artilerie în flăcări ; ne încrucişăm cu trupele belgiene care se retrag năuce, fără arme. Ăsta-i războiul...
Seara, ne oprim undeva pe lângă Temploux. Regimentul se desfăşoară, pe cât se pare, fără o ţintă bine precizată. Aud pentru prima oară vorbindu-se de „apărare în arici"10... O imagine grăitoare, nici vorbă. Dar unde ne sunt ţepii ?
Noaptea, tirurile antiaerienei ţes fără grabă o feerie de artificii, incendii izbucnesc în faţa şi în spatele nostru, un bombardier care trece la vreo câtiva kilometri face ca întregul regiment să plonjeze cu nasul în pământul jilav. Ne instalăm şi noi, de bine de rău, înfruptîndu-ne 9 Aluzie la un episod celebru din timpul primului război mondial când, pentru a se asigura transportul de trupe şi materiale necesare bătăliei de pe Marna (1914), fuseseră rechiziţionate taxiurile din Paris. (N. t.) 10 în original : defense en herisson, expresie al cărei echivalent tactic ar fi „apărare circulară". (N. t.)
14
Edgard Thomé – Parasutati in infern
doi câte doi dintr-o conservă de carne şi câte patru dintr-o pâine rotundă.
Cea dintâi noapte glorioasă a unei campanii care, din înfrângeri în marşuri forţate, ne poartă în zigzaguri bezmetice, de corabie beată, la Charleroi, apoi la Mons, apoi... la frontiera franceză.
Artileria germană ne împroaşcă după pofta inimii. Avioanele Stukas ne pisează fără ca vreun avion de vânătoare aliat să le înfrunte.
Regimentul, decimat, pătrunde în Lille. Se vorbeşte despre regrupare, de o linie fortificată ce ne va adăposti... dar micile cazemate care jalonează cîmpîa sunt părăsite. Mergem întruna, în dezordine, fără
legături, fără a primi dispoziţii.
La Péronne, se întrezăreşte o umbră de organizare. Ne îndreptăm spre sud, contraordin şi stânga-mprejur ! Ce mai poate mărşălui se regrupează, pornim spre Dunkerque.
În nici o clipă a acestei înspăimântătoare brambureli nu ne-am oprit ca să luptăm. N-am văzut nici un infanterist german, şi cu toate astea mai bine de-o treime din regiment a dispărut.
Cei mai mulţi dintre ofiţeri sunt încă prezenţi. Să însoţească
trupa în pas de marş, la asta s-au priceput dintotdeauna. Să însoţească
trupa când o ia la picior, treacă-meargă, dar aici se opreşte competenţa lor. Nimic nu i-a pregătit să prindă din zbor o situaţie de luptă, să
cântărească într-o clipă forţele, starea de spirit şi intenţiile probabile ale adversarului, apoi să-l surprindă printr-o contralovitură imparabilă
şi, profitînd de efectul surprizei, să sporească până la demenţă
confuzia şi panica, încât să-l pună pe fugă.
