― Ach!... Gross malheur15 războiul !
Un soldat îmi arăta o casă goală, unde să-mi petrec noaptea.
Mai întâi trebuie să mănânc. Nu găsesc nimic în casa care-a fost prădată; vesela e semănată pe jos şi scrâşneşte sub paşii mei.
Orbecăiesc pe întuneric. Mă încumet să-mi folosesc bricheta şi 15 Ah, mare nenorocire (războiul), (în germană amestecat cu franceza) 26
Edgard Thomé – Parasutati in infern
inventariez încăperile. Ingerul meu păzitor pesemne că face ore suplimentare, căci descopăr o legătură de luminâri. Ies în grădină, sub clarul de lună; căpşuni un pic cam trecute, roşii abia date-n pârg, agrişe; le culeg pe dibuite şi mă satur. Lux suprem, dau peste o sticlă
de vin de Bordeaux, intactă, într-un bufet. Mă înfrupt din licoare, apoi urc la etaj şi mă întind pe un divan, aflat încă în stare destul de bună.
Fixez o lumânare în gâtul sticlei golite şi adorm recitind Poveştile lui Andersen.
Mă trezesc o dată cu soarele, ba chiar ceva mai înaintea lui.
Nici picior de neamţ prin partea locului, aşa că n-aştept să dau ochii cu ei ca să-mi iau rămas bun. De m-ar vedea acum, dimineaţa, ar putea să pice la anume bănuieli. Oamenii ăştia gândesc încet, dar gândesc. Noi, francezii, „frivoli şi uşuratici", nu avem asupra lor decât un firav avantaj: sesizăm ceva mai repede esenţialul într-o împrejurare.
Dacă e vorba de-o luptă, atunci trebuie să ataci foarte repede, cu toată
setea şi ura din tine. Dacă întârzii şi prinzi muşte, atunci tot avantajul tău de-o clipă e la pământ: „Fritz" a priceput şi el şi, cum în genere e un animal de categorie grea, rişti să-ţi vină de hac.
...Doamne, câte cursuri de apă mai sunt în drumul meu !
Să înoţi ţinînd în mână o roată de bicicletă e joacă de copil, pluteşte singură aproape, dar cu un cadru cu pedale care-ţi paradesc ţurloaiele şi blestematul de ghidon pe care afurisitul de curent se înverşunează, dinadins, să ţi―l vâre pe nas, e cu totul altceva. Incă un gând de recunoştinţă închinat unchiului Georges. El a avut grijă să mă înveţe să
înot cronometrându-mi timpul. A avut grijă să execut cât mai bine exerciţiile pe care el nu le mai putea face, şi dacă fără să fiu un tip atletic, sunt mai degrabă îndemânatic şi foarte rezistent, lui, un infirm, 27
Edgard Thomé – Parasutati in infern
i-o datorez.
- “Incetişor, băiete; leagă-ţi mai bine mişcările de crawl... Aşa...
Uite aşa... Acum e mai bine... Ia-o de la cap. Strânge bine patul puştii...
Respiră... Relaxează-te... Mangîie doar un pic trăgaciul."
E cel mai minunat educator pe care l-am avut.
― „Vezi, în urmă cu trei mişcări, şi-ai pornit prost nebunul... Ţi-aş fi putut da şah... Pe urmă ţi-ai mişcat capul fără motiv. Şah la rege...
Şi şah mat.
— I-ar te-ai bătut la şcoală... Ai buza ruptă şi şorţul sfâşiat...
Frumos ! Dar adversarul tău ?
― Mai rău !
— Bine !... Ţine-ţi braţul stâng îndoit ca să-ţi aperi stomacul, pumnul stâng bine strâns. Lasă-ţi bărbia-n jos, priveşte-ţi adversarul drept în faţă. Nu trebuie să-l slăbeşti din ochi. Ocheşte-i vârful bărbiei !
Hai, fentă, parează. Sprijină-te bine pe picioare, în echilibru... ca un tăietor de lemne. Hai... upercut ! Bine... Ia-o de la cap. Luptă-te ca un bărbat, economiseşte-ţi gesturile, respiră adânc, gândeşte. Fii elegant, rămâi totdeauna loial, dar loveşte din răsputeri, la început. Iar dacă
sunt zece contra ta, fă ca mistreţii noştri, luptă-te până la capăt, nu cere niciodată îndurare. Nu-i nici o ruşine să fii bătut, ci doar să te culci la pământ."
Dragă unchiule Georges, mulţumită ţie am să-i răpun pe nemţi !
...Chauny, unde ajung pe la prânz e pustiu de-a binelea.
Hainele mele, muiate de zeci de ori în apă, de zeci de ori uscate în vântul prăfos al pedalatului pe bicicletă, par să fie şterpelite de pe vreo sperietoare ca vai de lume. E un camuflaj ca oricare altul, dar cum n-am de gând să ma proţăpesc nemişcat într-un ogor, aşteptând să-mi 28
Edgard Thomé – Parasutati in infern
vină inspiraţia, e mai bine să mă aranjez puţin înainte de-a da ochii cu vreun neamţ. Mulţumesc lui Dumnezeu, până acum n-am întâlnit nici unul.
Cunosc oraşul la perfecţie. Îmi ascund bicicleta într-un gang din apropierea unui magazin de confecţii şi pornesc în recunoaştere. Am ceva bani la mine, poate că o să dau peste cineva înăuntru.
Uriaşul magazin abandonat seamănă deopotrivă cu Muzeul Grévin şi cu o catedrală: o linişte de cavou. Sunt sigur că, dacă vreunul din manechinele de ceară ar începe să-mi vorbească, abia de-aş fi mirat, într-asemenea măsură de câteva săptămâni încoace trăiesc într-o lume aflată în afara banalului cotidian.
Autoservire cu anticipaţie ! Mă echipez metodic. Mai întâi, pantaloni golf din tweed, sunt comozi, solizi şi ideali pentru bicicletă; două perechi de şosete din lână; e şic şi în acelaşi timp serios; două
cămăşi cu mânecă scurtă şi o canadiană pentru ski; două prosoape pluşate şi un impermeabil pentru ploaie ; o pereche de pantofi solizi ; un fular de caşmir, ca să-mi dea un aer de eleganţă. Ajunge : nu trebuie să încarc prea mult nota de plată şi vreau să fiu în stare să-i plătesc proprietarului, după terminarea războiului.
Înţolit ca un prinţ, îmi iau bicicleta. Se vede cât de colo, e tare obosită. Calul distonează al naibii cu călăreţul, nou d'Artagnan în pană
de aventuri.
