— Şi-atunci de ce eşti îmbrăcat ca pentru asalt ?

- Eram împreună cu paraşutiştii:-

— Aşa, bine ! Ia-o înainte... O să ne ducem la oamenii mei.

— Numai că... nu sunt singur.

— Cum adică ?

— Aşa... Sunt vreo şaizeci de paraşutişti împreună cu mine. Am fost atacaţi în dimineaţa asta de terorişti şi am avut victime. Ofiţerul responsabil a murit. Am aflat că paraşutişti ai trupelor aliate au sărit în număr mare în regiune. Ieri, au măcelărit totul la Kommandatura din Daoulas şi-au ucis zeci de SS-işti. Pentru noi, s-a sfârşit. Vrem sa ne predăm unor trupe regulate, nu să fim ucişi pe la spate de funcţionari... Că e plin de ei.

― Inţeleg, numai că... nu sunt decât un simplu locotenent, iar oamenii mei se află la doi kilometri de-aici. Nu pot, de unul singur, să

vă duc pe toţi... E o problemă care mă depăşeşte. Trebuie să-i raportez colonelului meu. Unde sunt oamenii voştri ?

— În pădurea asta, uite-aici pe hartă... Cam la vreo trei kilometri.

— Bine... Dă-mi harta dumitale puţin. Vezi intersecţia asta, în satul Saint-Urbain ? Acolo ne aflăm, împreună cu batalionul nostru.

Mă duc să-l înştiinţez pe colonel, şi el va lua măsurile cuvenite ca să

fiţi trimişi într-un lagăr de prizonieri. Îi iei pe oameni, apoi vă

îndreptaţi spre intersecţie, dezarmaţi cu toţii şi cu mâinile în sus, fără

246

Edgard Thomé – Parasutati in infern

nici un fel de echivoc posibil... Altfel, nu răspund de nimic. Pină te duci şi vii îţi trebuie, să zicem, două ore. Acum e patru. La ora şase, întâlnire la intersecţia din Saint-Urbain... De acord ?

― De acord !... Sunteţi ofiţer de carieră ?

― Nu, student la teologie.

— Aha, mă gândeam eu... Cu dumneavoastră poate omul să se înţeleagă... Eu eram profesor de fizică.

— Atunci ne-am înţeles, da ? La ora şase la Saint-Urbain ! La revedere.

Mă uit cum face cale întoarsă şi se afundă în pădure. De cum dispare paraşutistul după cotul potecii, mă îndrept cu toată viteza spre ferma Bouguennec.

Klein, ca totdeauna, mâ întâmpină cel dintîi.

― O după-amiază bună, domnule locotenent ?

— Nu prea rea... Adună-i pe oameni în viteză. O să ne instalăm la intersecţia din Saint-Urbain. Dar repede. Luaţi numai puşca mitralieră, armele individuale şi câteva grenade. Adunarea peste cinci minute !

Un minut mai târziu, toţi sunt prezenţi.

— Toată lumea-i aici ? OK. La ora şase, şaizeci de nemţi se vor prezenta lingă satul Saint-Urbain ca să se predea regulamentar. Vom acoperi drumul cu puşca-mitralieră, iar voi să vă plimbaţi cât mai la vedere, traversînd intersecţia încolo şi-ncoace. Trebuie să le dăm iluzia că suntem mulţi şi că ne simţim liniştiţi. Sper că v-aţi odihnit bine...

Avem de făcut trei kilometri în pas alergător. După mine !

La ora şase fără douăzeci, dispozitivul e pe locul indicat : nouă

oameni se plimbă cu arma la umăr, ca nişte figuranţi de teatru. Puşca-247

Edgard Thomé – Parasutati in infern

mitralieră, instalată în şanţ, ţine sub observaţie tot lungul drumului, în direcţia de unde trebuie să ne sosească victimele.

Eu m-am postat mai înainte, la vreo sută de metri : paraşutiştii nemţi devin din ce în ce mai desluşiţi în binoclu, la cinci sute de metri de-acolo.

Totul pare în perfectă ordine : ofiţerul merge în frunte, cu mâinile încrucişate pe cap, oamenii îl urmează în rând câte patru, şi ei cu mâinile la ceafă.

Îi fac semn lui Klein să vină lângă mine şi-i înapoiez binoclul.

― Dar... Sunt paraşutişti ! Ne-aţi ascuns asta, domnule locotenent...

— Am vrut să vă fac o surpriză şi să văd mutrele colegilor tăi.

Când friţii sosesc în dreptul nostru, dumneata, Lucien, te ocupi de oameni, eu de ofiţer. Sper că Paul Le Hir va sosi, aşa cum ne-am înţeles, cu vreo douăzeci de machisarzi, ca să-i ia pe prizonieri... Când nemţii or să vadă că ei sunt de şase ori mai mulţi decât noi şi că nu există nici un fel de alte trupe, s-ar putea să le treacă prin minte să facă

pe nebunii. N-ar avea, bineînţeles, nici o şansă, dar ar muri prosteşte nişte oameni. Le ordoni să se aşeze de-o parte şi de alta a drumului, le iei banii francezi pe care cu siguranţă că-i au, şi-i verşi la FFI. Bagă de seamă şi scotoceşte-i bine": un pistol e uşor de ascuns.

Nemţii au ajuns la intersecţie. Se aşează în ordine de-a lungul taluzului, iar eu îl poftesc pe ofiţerul lor la cafeneaua din sat. Mâncăm ochiuri, o sticlă de cidru, iar el îmi povesteşte viaţa lui. Confesiunea clasică : are o soţie destul de drăguţă, a cărei fotografie mi-o arată, doi copil, un câine... Preda fizica la Magdeburg.

Bietul de el, era făcut să fie soldat cum sunt eu bun de papă !

248

Edgard Thomé – Parasutati in infern

Mi-e milă de el... şi-aproape că mă mustră conştiinţa că am minţit.

— Ascultă, dragul meu... aţi scăpat toţi cu viaţă şi, pentru moment, ăsta-i esenţialul. Aţi avut mai mult noroc decât camarazii voştri din Daoulas, dar voi fi obligat să mă despart de voi. Nu avem posibilitatea să vă ţinem. Veţi fi luaţi de partizani, care trebuie să

sosească numai decât .

Omul e distrus.

― Ne daţi pe mâna teroriştilor ?

— Nu... Nu sunt terorişti, ci soldaţi fără uniformă, dacă vrei.

Dar nu sunt sălbatici, ca unii dintre naziştii voştri. Vă dau cuvântul meu că nu veţi fi molestaţi. Vă duc la ei în machi, şi peste câteva zile, armata a 3-a americană vă va prelua. Să nu te mustre conştiinţa : ai salvat probabil viaţa la şaizeci de bieţi oameni, pe care altfel noi i-am fi ucis în ambuscade.

— M-aţi înşelat !