Îmi răcnesc ordinele în engleză. Ceea ce va semăna confuzie în capetele celor din statele-majore, atunci când supravieţuitorii îşi vor povesti nenorocirile. Am fi putut sa-i masacrăm pe toţi, dar pentru câţiva nemţi mai puţin nu merită să risc viaţa nici unuia dintre băieţii mei.
Nemţii care vor scăpa cu viaţă sunt de altminteri indispensabili ca să ne facă publicitate. Vor reinventa ― lucru omenesc ― istoria : vor povesti cum o sută de englezi pe puţin i-au atacat... Iar ofiţerii lor de stat major vor înfige un steguleţ pe hartă în locul ambuscadei. E un joc care-i pasionează pe toţi, indiferent de naţiunea căreia îi aparţin.
Am de gând să-i silesc să înfigă multe steguleţe ! Cât mi-ar plăcea să citesc „sintezele" pe care le vor întocmi pentru comandanţii de unităţi !
La ora zece, ne aflăm la patru kilometri la sud de punctul unde avusese loc ambuscada, suflînd încă greu din cauza mersului rapid.
— O să răsuflăm şi noi un pic şi-o să cinăm. Sunteţi foarte obosiţi ?
— Nu chiar.
— Vă simţiţi în stare de-o altă partidă ?
— Le-aţi telefonat friţilor să ne trimită alt convoi, domnule 63 Incetaţi focul... Retrageti-vâ ! (engl.) 256
Edgard Thomé – Parasutati in infern
locotenent ?
— Nătărăilor !... Oricum, e prea devreme ca să ne ducem la bază. Aşa că mai bine să ne petrecem noaptea în căutarea altei prăzi.
Care se prezintă peste două ore, pe drumul spre Sizun : auzim de foarte departe răpăitul cizmelor... O trupă de infanterişti se îndreaptă spre vest. Ne-am împărţit în două grupe şi ne-am ascuns de fiecare parte a drumului.
— Halt !
Se opresc.
— Aruncaţi armele şi sus mâinile !
Unii ascultă. Din mijlocul lor o rafală de mitralieră trece chiar prin stânga mea. Atâta pagubă...
— Foc, băieţi !
Prinşi în focurile noastre încrucişate, zeci de oameni se prăbuşesc, în timp ce noi ne năpustim asupra celorlalţi, urlând Iee...
iee... iuu, iu... iu... Cu feţele noastre negre şi cu strigătele noastre de sălbatici vârâm spaima în ei.
În câteva clipe, nemţii sunt încercuiţi, dezarmaţi, supuşi : trei morţi, opt răniţi, vreo cincisprezece năuciţi.
— Hai, ştergeţi-o ! Luaţi-vă răniţii... Inapoiaţi-vă spre est. La douăzeci de kilometri de-aici, la Landivisiau, o să găsiţi un lagăr de prizonieri. Eu unul, nu mă pot ocupa de voi.
Am inventat pe loc lagărul de la Landivisiau, ca să scap de ei.
Acum, când sunt dezarmaţi, n-au decât să se ducă la naiba !
De fiecare dată când, în zilele următoare, vom face prizonieri, îi voi trimite la Landivisiau. Unii se vor duce de-a binelea într-acolo şi, pe drum, vor fi luaţi de către cei din Rezistenţă. Alţii, mai isteţi, se vor 257
Edgard Thomé – Parasutati in infern
duce la unităţile lor, unde vor povesti cum i-am atacat, înmulţind cu zece numărul atacanţilor...
Am aflat mai târziu că Landivisiau era renumit pentru târgul lui de cai. Aşa că puteam foarte bine să îndrept intr-acolo nişte măgari.
Mă întorc spre echipa mea :
—Terminat pentru astăzi ! Strângeţi armele abandonate şi... la drum ! Avem vreo doisprezece kilometri până la culcuşul nostru din pădure şi mai puţin de trei ore până se luminează de ziuă.
7 august, după-amiază
Am dormit ca nişte îngeraşi. Mestecăm fără tragere de inimă
raţiile noastre deshidratate : porridge sub formă de plachete, care-ţi împăstează gura umflându-se în salivă, carne uscată, comprimată în cubuleţe mici care, umezindu-se, începe să miroasă puternic a hoit. În afară de ciocolată şi de chewing-gum, e mai degrabă îngreţoşător.
Cum sunt singurul care ştiu într-adevăr să fac focul fără să iasă fum, îmi asum corvoada ceaiului.
― Să te afli în Franţa... şi să fii nevoit să bei ceai ! Trebuie să
recunoaşteţi, domnule locotenent că...
— Bine, bine, pricep... Cred şi eu că ne simţeam mai bine la ferma Bouguennec... Ştiu... Dacă sunteţi cuminţi, poate că ne-ntoarcem acolo, la urma urmei. Mă duc să văd ce se întâmplă la fermă şi, dacă
totul merge bine, vin să vă iau.
— Vă duceţi singur, domnule locotenent ?
— Bineînţeles, Lucien, ipocrit ce-mi eşti ! Fata cea mai mare a gazdelor noastre e nostimă, nu-i aşa ? Hai, vino cu mine !
Chiar aşa şi e, fata cea mai mare a familiei Bouguennec e simpatică foc. E învăţătoare, şi l-a dat gata pe Klein, după cum am 258
Edgard Thomé – Parasutati in infern
impresia că şi reciproca e valabilă.
― Hai la drum.
— Hai la drum !
Totul e liniştit în jurul fermei. câinii ne întâmpină gudurându-se, ca şi cum ar fi vorba de nişte vechi cunoştinţe. Şi-ai casei ne întâmpină cu bucurie.
— Nu sunteţi decât voi doi... Şi ceilalţi ?
— Ceilalţi ? Le e dor de casa dumneavoastră. Le-am promis că-i aduc şi pe ei dacă nu-i nici un pericol şi dacă n-aveţi nimic împotrivă.
— Nimic neobişnuit de când aţi plecat de aici... Şi nouă ne-a fost urît.
― Să mă duc după ei, domnule locotenent ?
―Nu, Lucien, rămâi aici, mă duc eu.
