O explozie îndepărtată face să zăngăne ferestrele şi se repercutează ca un ecou în curte. Ne repezim la arme. Goi până la brâu, săpuniţi pe jumătate, ne năpustim ca unul la poarta fermei.

Oameni se strâng în jurul meu.

— Ce-i asta, domnule locotenent ?

- Îmi cereţi prea mult... E destul de departe... Nici tir de artilerie, nici bombă de avion... Oricum, nu-i pentru noi.

— Ia uitaţi-vă ! Ce fum negru ! Acolo !

Şi ziua întreagă exploziile se ţin lanţ, mereu în acelaşi loc : e depozitul de muniţii pe care responsabilii lui îl aruncă în aer. Un vechi dicton militar îmi vine în minte : să nu laşi niciodată pe mâine ceea ce un alt nerod poate face în locul tău chiar azi...

LANDERNEAU

22 august

Vânătoarea din dimineaţa asta n-a fost senzaţională ; un colonel şi statul lui major. Dezarmaţi şi cu nădragii atârnându-le în vine, în clipa de faţă probabil că-şi tîrşesc paşii spre Landivisiau, de cumva m-au crezut..

Ne întoarcem la fermă înghesuiţi în maşina lor superbă, aproape intactă. E o maşină lungă, decapotabilă, o şmecherie magnifică pentru ofiţeri superiori... cam prea nemţească după gustul meu, cu pernele ei din piele verde. Dar, la preţul la care-am luat-o, n-ar fi frumos din partea mea să fac nazuri.

Nu cred că sunt în mod deosebit nici ranchiunos, nici sadic, dar 266

Edgard Thomé – Parasutati in infern

încerc o bucurie aparte când îmi cad în labă ofiţeri. Iar când e vorba de ofiţeri de stat major, jubilez de-a binelea. Nu-i scutesc de nici un sarcasm privitor la „rasa seniorilor" şi la „Marele Reich înscăunat pentru o mie de ani" ! Şi când îi văd, ca nişte băşici dezumflate, siliţi să-şi ţină cu amândouă mâinile nădragii, fără curea, mă socot plătit pentru osteneala ce mi-am dat-o.

Mi-ar fi plăcut să organizez un serviciu special care, asemeni cainilor specializaţi în găsirea trufelor, şi-ar fi adus contribuţia exclusiv la distrugerea statelor majore. Repulsia la adresa oricărei autorităţi artificiale, pe care o am încă din copilărie, şi-ar fi găsit teren de acţiune.

Parcă văd o sală mare, plină de trofee, a cărei pereţi ar fi împodobiţi cu şepci de generali, monocluri odinioară arogante sau pantaloni cu vipuşcă roşie pentru posterioarele cu totul speciale, ale Marelui Stat Major General. La drept vorbind, sunt un necioplit. Aş fi fost foarte mulţumit să trăiesc pe vremea omului de Cromagnon, iar grotele de la Mas-d'Azil, cu uneltele lor din fildeş la fel de fin sculptate ca şi capodoperele japoneze, mă emoţionează tot atât de mult ca şi o catedrală gotică.

Sunt un vânător, simt că nu există nici o legătură de ,,castă"

între mine şi caraghioşii ăştia împopoţonaţi, care cred în autoritatea galoanelor ; mă îngrozesc şi mă întristează.

Ca şi gaiţele, nici măcar nu mentă să strici glonţul pentru ei.

După prânz, in timp ce băieţii se odihnesc, umplu rezervorul cu benzină şi verific uleiul.

N-am chef să dorm. N-am nimic de citit şi nici ceva de făcut în mod special. Şi, oricum, trebuie să caut obiective noi.

Până acum m-am dus pe jos în căutarea vânatului. Cu maşina 267

Edgard Thomé – Parasutati in infern

mea rapidă, aş putea să cercetez o zonă mult mai îndepărtată şi mult mai iute.

Îi spun lui Klein ce am de gând să fac.

― E prea periculos, domnule locotenent, lăsaţi-mă să vin şi eu.

— Nu.... Mai întâi că nu-i periculos, şi-apoi eşti singurul care poţi comanda în absenţa mea. Nu mai sunt nemţi pe o rază de cel puţin cincisprezece kilometri în jurul nostru şi vreau să văd cam pe unde se găsesc. Mă duc să adulmec prin împrejurimile de la Landerneau. Drumul face un cot mare chiar înainte de-a pătrunde în oraş. Am să mă duc până la virajul ăsta, uite aici, pe hartă. Dacă se trage asupra mea, fac cale-ntoarsă, şi măcar vom afla unde se află

elementele inamice cele mai apropiate.

Tînărul Guichard şi un tip din Rezistenţă insistă să-i iau şi pe ei.

— De acord... Luaţi câteva încărcături Gammon şi vreo cincisprezece grenade. Daţi-mi o mitralieră nemţească : are un ritm mult mai accelerat decât carabinele noastre şi este mult mai eficace într-o luptă de la distanţă mică.

Ştiu că americanii se apropie : au fost semnalaţi la Morlaix.

Landerneau e un punct cheie pe drumul care duce la Brest şi, cu cât vom şti mai multe despre oraş, cu atat vor fi mai puţine-surprize pentru toată lumea.

Am cercetat harta amănunţit : la mai puţin de cinci sute de metri înainte de Landerneau, o dublă curbă in S arată foarte precis intrarea în oraş. Mă voi duce până acolo.

Descheiat la git, cu pârul fluturand in vânt mergem cu o sută

douăzeci pe oră. Automobilul nemţesc e o maşinărie minunată care răspunde cu mare promptitudine la toate comezile.

268

Edgard Thomé – Parasutati in infern

După-amiaza de august evocă vacanţa. Insoţitorii mei şi-au aprins câte-o ţigară şi se lăfăiesc pe bancheta din spate. Pândesc apropierea curbei, unde va trebui să încetinesc, când colo pătrundem în oraş pe la un post de gardă unde soldaţii nemţi se dau la o parte ca să ne lase să trecerii !

Simt că mă golesc de singe.

Ne aflăm în oraş, iar eu nu pricep nimic. Abia mai târziu aveam să înţeleg : hărţile englezeşti utilizate de noi erau vechi de cel puţin cinci ani, şi în timpul ocupaţiei, nemţii... suprimaseră curba !

Nemţii de gardă, înşelaţi de maşină şi de ţinutele noastre de camuflaj, ne-au luat drept colegi de-ai lor şi ne-au lăsat să intrăm...

Şi eu, care credeam că sunt prudent, vigilent, circumspect şi la adăpost de orice surpriză, uite cum am căzut într-o cursă în care nici cel mai tîmpit individ nu s-ar fi vârît.

— Ne-am ars, domnule locotenent !..:

— Aşa cred şi eu... Amorsaţi două grenade pentru orice eventualitate. Indărăt n-o putem lua, dar poate ieşim din oraş prin altă

parte.

Am încetinit şi mergem la pas. Strada e pustie. Poate că vom putea ieşi pe drumul care duce la Lesneven.

Trecem podul peste Elorn şi dăm în parc. Drumul e închis de două camioane. O mulţime de nemţi se foiesc care mai de care să

încarce în ele rufărie şi fel de fel de baloturi, rod al pradei lor. Ne aflăm la o sută de metri de ei.

Guichard mă întreabă din privire : cuvintele sunt de prisos.

Asta va fi sfârşitul !... Dar nu numai pentru noi.

Am oprit maşina la zece metri de nemţi, cărora nici nu le pasă