269
Edgard Thomé – Parasutati in infern
de noi.
Am şi tras asupra lor o rafală de mitralieră, când Guichard aruncă prima grenadă care explodează între cele două camioane. Trag a doua salvă în rafale scurte asupra celor care fug, înnebuniţi de spaimă.
Au părăsit două puşti-mitralieră şi aleargă descumpăniţi spre pasarela de peste râu.
Mă duc la o puşcă mitralieră şi-i cadorisesc pe fugari cu propria lor muniţie. O rafală la dreapta, alta la stânga. Nu vreau să-i ucid, vreau sa-i pun pe fugă : simt nevoia să acţionez ca să nu mă gindesc şi să mă asigur câ suntem in viaţă. Intuiesc că trebuie să le sporesc deruta. Ca să nu-şi vină în fire şi să înţeleagă care-i situaţia.
Parcul e cu desăvarşire pustiu, răniţii cheamă după ajutor. Ne privim, neîncrezători. Intr-o clipă, ne vor cădea în spinare o mulţime de nemţi. Mă duc să iau din maşină două încărcături de explozibil şi pun o bandă nouă în puşca-mitralieră. Apoi fete ies de prin case şi aleargă spre noi ca să ne sărute drept pe gură. Primul jeep plin cu americani soseşte până la noi, îndepârtîndu-i blând pe oamenii care ne înconjoară.
Văd pentru prima oară trupe FFI, cu brasardele lor tricolore...
Am „eliberat" oraşul Landerneau !
Citare pe ordinal de zi al trupelor aeropurtate.
Locotenent Thome. La 11 august 1944, fiind în recunoaştere în Landerneau,întovărăşit de doi oameni, nu a şovăit să atace douăzeci de paraşutiştigermani ucigând opt, rănind trei şi luînd două puşti-mitralieră.
Semnat : general de Gaulle
Aşa se scriu citările. N-am şovăit, şi pe bună dreptate : n-aveam de 270
Edgard Thomé – Parasutati in infern
ales...
Guichard e surescitat ca un vânător tânăr care a doborît primul vânat ; o surescitare ce mă stinghereşte. Nu-l pot bruftului de faţă cu toată lumea...
Şi totuşi asta ar fi trebuit să fac.
-Îi urmărim pe friţi, domnule locotenent ?
― De ce-am face-o ?
Mă priveşte plin de reproş. Nu-i nici o săptamână de când ne cunoaştem. Nici unui dintre veteranii troop-ei mele nu m-ar privi astfel. O să creadă că mi-e frică. Ce prostie !
Se duce la pasarelă fără să-i pese de mine.
Vreau să-i ordon să se întoarcă. Dar la ce bun ? Pun puşca-mitralieră nemţească pe umăr şi mă grăbesc să fug după el.
Pe malul sudic al râului Elorn, pe unde au fugit supravieţuitorii, dăm de un rănit care se ascundea într-un gard viu.
Un glonte i-a trecut prin braţ, e galben şi tremură ca un câine bătut, dar rana nu e gravă.
— Unde-ţi sunt camarazii ?
Îmi arată o casă la vreo sută de metri de-acolo. Zidul parcului merge paralel cu drumul.
— Du-te şi spune-le să se predea : americanii au pătruns în Landerneau.
Il însoţim pe rănit, care ne dă ascultare fără tragere de inimă.
O tranşee porneşte din şanţ şi trece pe sub zidul împrejmuitor.
Neamţul dispare pe-acolo.
Trec zece minute.T. Guichard îşi pierde răbdarea.
— Mă duc să văd, domnule locotenent.
271
Edgard Thomé – Parasutati in infern
— Nu, eu mă duc, acoperă-mă cu puşca-mitralieră. Mă vâr în tranşee. Parcul nu-i decât o încâlceală de arbuşti unde nu disting nimic. Guichard mă cheamă :
— Nu ştiu să folosesc puşca asta mitralieră, domnule locotenent.
Evident, cretinul care avea misiunea să-l înveţe să se lupte a neglijat „amănuntul" ăsta : toţi paraşutiştii mei ştiu să folosească
armele nemţeşti.
— În cazul ăsta ne întoarcem la Landerneau.
— Şi dacă trag în noi pe la spate ?... Trebuie să ştim ce au de gând.
— Bine... Atunci du-te. Dar fără prostii. Dă-mi puşca-mitralieră.
Guichard a dispărut la cotul tranşeii. Aproape în aceeaşi clipă o grenadă explodează, o lungă rafală de mitralieră retează crengile de deasupra mea.
În momentul următor, alerg pe tăpşanul spre care duce tranşeea şi dau de trei nemţi cu burţile sfârtecate, care-şi dau duhul. Un rănit se azvârle la picioarele mele cu mâinile în aer.
Culcat pe spate, Guichard horcăie încetişor. Partea de sus a feţei îi e smulsă şi s-a ales cu o rafală în burtă. Îi sprijin capul de braţul meu.
— Mi-e rău, domnule locotenent... Oh,... ce rău îmi e !... Trageţi-mă de picioare... Le simt cum îmi intră în burtă... Oh, domnule locotenent, luaţi-mă de-aici. Oh... domnule locotenent, luaţi-mă de-aici.
— Bineînţeles, nu mai vorbi.
I-am scos vesta de luptă. Pintecul şi pieptul îi sunt numai o rană, o amestecătură de carne vie şi sânge. Cu pansamentul meu 272
Edgard Thomé – Parasutati in infern
individual, caut să pun dop sângelui caro se scurge gîlgîind.
Neamţul rănit a leşinat. Ce nenorocire !...
