teritoriile eliberate de alţii. Cât despre a le elibera ei înşişi... Sunt prea grijulii ca patria să nu rămână fără fii.

— Aţi avut noroc să fiţi la paraşutişti.

— Poţi să vii cu noi, mititico, chiar ne lipseşte o subretă să ne lege şireturile !

Căpitanul cel gomos, repezit astfel de Soucaze, unul dintre sergenţii mei bătrâni, veniţi din Legiune, pretinde să-l pedepsesc pe subofiţerul meu.

277

Edgard Thomé – Parasutati in infern

― Sper că nu vorbeşti serios ?

— Am să fac un raport, locotenente, poţi fi sigur !

— Iar eu, „domle' căpitan", te asigur că dacă în trei secunde n-o ştergi, ai s-o regreţi în fiecare zi pe puţin o săptămână.

— N-auzi, băiatu' ? Domnul locotenent ţi-a zis s-o roieşti.

Plimbă ursu'... Du-te şi te joacă cu bărcuţele tale de hârtie, prăpăditule

!

Şi-l lăsăm acolo pe căpitanul de administraţie, gata, gata să-l apuce apoplexia.

Incidentul ne destinde, dă apă la moară celor ce trăncănesc în spatele maşinii mele, până ajungem la mare. Am început să uităm de Saint-Lô.

Pentru mine, care am fost la Dunkerque, Arromanche nu-i o surpriză : maşini desfundate, împrăştiate pe nisip, fierărie pe care marea a şi început s-o roadă, vapoare scufundate ale căror catarge ies deasupra, ca nişte semafoare derizorii ce-ar lansa nişte SOS-uri în neant. Nimic foarte original, clişee pentru jurnalişti în criză de inspiraţie şi care vor să-l atingă la coarda eroică pe burghezul în papuci.

Dar ceea ce ne lasă cu gura căscată e întinderea portului artificial, activitatea demenţială ce se desfăşoară pe podurile plutitoare, masa înnebunitoare de tancuri, de camioane, de trupă

pedestră care coboară : toată greutatea Americii pusă in război, cu lipsa ei de măsură, luxul mijloacelor, infantilismul şi curajul ei.

Spre deosebire de Dunkerque, cerul e lipsit de „bandiţi", aşa îi desemnează piloţii din RAF pe cei din Luftwaffe, când comunică între ei în timpul luptelor aeriene.

278

Edgard Thomé – Parasutati in infern

Cer albastru, mare calmă, briză călduţă dinspre sud-vest, ne destindem, nu mai facem de pază, liniştiţi în agitaţia din interiorul unei fortăreţe inexpugnabile care, după ce-a ras-o, s-a instalat pe ruinele rămase de la Festung Europa64 a lui Adolf Hitler.

Deorece aparţinem unei divizii engleze, marina engleză se ocupă de noi. Din partea acesteia, nici o surpriză neplăcută : corveta care trebuie să ne ducă se află la cheiul prevăzut la ora indicată.

„Navigam spre Anglia" şi spre permisia de odihnă, dând uitării tot mai mult amintirile noastre de ieri pe măsură ce vaporul se îndepărtează de coastele franceze.

Ne-am bătut bine, am scăpat teferi, în timp ce camarazii noştri au murit. Faptul a şi început să ţină de trecut... Fericită facultate a uitării care ne ajută să trăim în lumea asta dementă !

Am uitat de război... Plecăm în permisie.

64 Fortareata europeana(germ.)

279

Edgard Thomé – Parasutati in infern

Partea a cincea

DRUMURILE VICTORIEI

29

DUS ŞI ÎNTORS

Am sosit la Fairford, în sud-estul Angliei, la 24 august dimineaţa şi mi-am expediat cât mai repede oamenii în permisie.

Dreptul la permisie e ceva extrem de precar : dacă nu părăseşti unitatea în chiar clipa când ai norocul să ţii hârtia în buzunar, un contraordin tîmpit poate toarte bine să ţi-o anuleze... Instruit de-o experienţă salutară, am vegheat ca toţi băieţii mei să se topească

imediat în cele patru colţuri ale Angliei.

― Distraţi-vă bine, n-o faceţi lată chiar tot timpul şi fiţi prudenţi : în toate armatele lumii, răzbunarea Venerei a scos mai mulţi oameni din luptă decât bătăliile... Primul nenorocit care s-o căptuşi cu ceva o să se-aleagă cu o săpuneală din partea mea de-o să-i meargă

fulgii. Pe cuvântul meu !

― Dar dumneavoastră, domnule locotenent, unde vă duceţi în 280

Edgard Thomé – Parasutati in infern

permisie ?

— Nicăieri... rămân în tabără. De ce să mă duc mai departe să

văd dacă iarba e mai verde ? Am cortul meu, un pat bun, cărţi, două

sticle de Scotch... şi câtă vreme voi sunteţi plecaţi, nimeni care să-mi mănânce zilele. Am sa fac plajă, o să înot cit oi pofti... şi-am să dorm !

Hai, ştergeţi-o, destul v-am văzut în faţa ochilor !

De când mă ştiu, totdeauna am avut necazuri cu permisiile mele, totdeauna am fost rechemat înainte de-a le fi consumat reglementar : sau regimentul se deplasa la o dată neprevăzută, sau idiotul de inamic îşi deplasa pionii şi, de fiecare dată, solicitudinea îngrijorată a armatei franceze mă smulgea din plăcuta-mî trândăveală.

Pe cât se pare, niciodată nu s-a putut dispensa de prezenţa mea !

...Nici englezii, de altfel : abia patruzeci şi opt de ore au trecut de când ne-am întors din Franţa ; abia dacă am apucat să trag un somn ca lumea... că mă şi pomenesc cu un planton care-mi întrerupe odihna

:

— Căpitanul Sicaud vă caută la telefon, domnule locotenent.

— Alo, Thomé ? Suntem chemaţi la Londra, la statul major al trupelor aeropurtate. Iţi trimit o maşină.