— De acord... dar daţi-mi timp să-mi aranjez puţin hainele pe mine. Acum sunt în pielea goală, iar generalul Mac Leod e pedant când e vorba de ţinută. Bineînţeles, nu vă întreb de ce ne cheamă la Londra. Cum ştiu cât de prudenţi sunt englezii, la telefon trebuie să ne fi poftit pur şi simplu să luăm ceaiul împreună, dacă nu avem nimic împotrivă.

— Chiar aşa... Mac Leod ne aşteaptă la ceai. Pe curând.

Nu de-o ceaşcă de ceai e vorba, ci de-o baie, o adevărată baie de 281

Edgard Thomé – Parasutati in infern

mulţime...

De mai multe săptămâni, cei care luptă în Rezistenţă în masivul Jura s-au adunat în număr de peste două mii în jurul fortului Lomont, foarte aproape de graniţa elveţiană. SS-iştii aflaţi pe valea Doubs se pregătesc să-i atace şi să ocupe din nou crestele, indispensabile armatei germane ca să poată opri înaintarea Armatei 1 Franceze. Debarcată în Provenţa, aceasta a urcat în valea Ronului şi intenţionează acum să se strecoare prin spărtura de la Belfort. Cine ocupă furtul Lomont va deţine o situaţie strategică privilegiată, iar nemţii par cât se poate de hotărâţi să facă orice ca să-l ocupe ei.

Mac Leod mă întreabă dacă aş accepta să fiu paraşutat împreună cu troop-a mea ca să-i susţinem şi să-i însufleţim pe machisarzi. Restul companiei ni se va alătura peste câteva zile, după ce vom fi făcut dovada că operaţia e viabilă.

Se înţelege de la sine că accept. Numai că ne aflăm în 25 august, oamenii, sunt în permisie de două zile, încât trebuie să-i adun.

— La ce dată ar trebui să sărim ?

— În principiu, în noaptea de 27.

E un preaviz foarte strâns, dar cu cât operaţia devine mai urgentă, cu atât nu ne putem permite să pierdem timpul. Inutil să mai prelungim întrevederea... şi ne despărţim de general ca să punem lucrurile pe roate.

Pierre Sicaud va sări şi el cu stick-ul lui de comando în acelaşi timp cu noi, cea ce ne va asigura prezenţa a două aruncătoare de optzeci si unu de milimetri şi mă va scuti de bătaia de cap impusă de legăturile radio. câteva arme antitanc individuale vor completa armamentul obişnuit. Cât priveşte restul... o să vedem la faţa locului.

282

Edgard Thomé – Parasutati in infern

Pentru moment, trebuie chemaţi oamenii. Unii dintre ei au plecat până-n nordul Scoţiei : nimica toată sâ-i aduc de acolo ! Dacă ar fi fost vorba de „Mărginirile Lor" de la Statul Major francez, cred că aş

fi lăsat pe seama lor să rezolve chestiunea.... şi să se facă de ruşine, dar, fiind vorba de britanici, nu se cade să ne facem de râs cerând de pomană.

Faţă de incuria birocraţilor, scepticismul resemnat al oştenilor bătrâni a proclamat o lege de aur : „Articolul 22 : descurcă-te cum poţi

!" Exact ce-mi rămâne şi mie de făcut.

Miracol al unităţilor unde prietenia nu-i doar un cuvint, unde legea clanului e o artă de a trăi şi unde se stabilesc telepatii magice ; în după-amiaza de 27, troop-a mea completă a sosit la Fairford. câteva telefoane la ofiţerii care, conform regulamentului, şi-au lăsat adresa, şi telefonul fără fir s-a pus în funcţiune.

— Nu lipseşte nimeni, domnule locotenent !

Pînă şi Philippe Dubosc, pe care-l lăsasem în Bretania cu un picior în ghips, e prezent.

— Nu mă puteţi lăsa aici, domnule locotenent ! Ghipsul trebuie să-mi fie scos peste trei zile.

Nebunie curată, dar e gata să-i dea lacrimile, el n-a putut să se lupte cu noi în Bretania... A şi făcut, îmi dau seama, un complex de frustrare. Nu pot să-i impun o nouă umilinţă.

— OK, Philippe, o să-ţi punem echipamentul într-un container, iar cât priveşte saltul, n-ai decât să te descurci.

În principiu, vom fi lansaţi în mijlocul unei formaţii de-a machisarzilor şi sper să putem răsufla câteva zile înainte ca nemţii să

atace... Pe 30 august, o să ţi se scoată ghipsul. Deşi tare mi-e teamă că

283

Edgard Thomé – Parasutati in infern

fac o prostie îngăduindu-ţi să vii ! Dar pun o condiţie categorică : orice-am face, oriunde ne-am duce, să stai mereu lângă mine !

— Mulţumesc, domnule locotenent !

Şaptesprezece ani, un picior ţeapăn şi-şi apără privilegiul de-a se duce să fie ucis, fără nici o exaltare, ci foarte simplu, cu toată

luciditatea, ca să fie la un loc ca camarazii lui şi... mulţumindu-mi.

Bieţi tineri de azi, disperaţi de-a trăi şi drogaţi cu marijuana, cât de deosebiţi de voi erau băieţii mei !

L-am revăzut pe Philippe în 1960, după o căsătorie izbutită, tată

de familie. Mi-a cerut îngăduinţa să mă sărute, mi-a prezentat-o pe soţia lui, pe copiii lui, apoi mi-a spus cât se poate de simplu :

— Când eram tînăr, domnule locotenent, ne-aţi învăţat că

trebuie să ne purtăm ca nişte seniori. De când s-a sfârşit războiul, tot timpul m-am gândit la dumneavoastră şi n-am făcut niciodată nimic pentru care să fi mertiat mustrarea dumneavoastră.

Bietul Philippe ! Pe vremea aceea era în plină formă şi conducea în mod fericit propria lui exploatare forestieră şi un joagăr. Apoi, ca noi toţi, vârsta agravîndu-i rănile, şi-a început martiriul. Acum un an, împreună cu alţi Câtiva veterani din companie, i-am înmânat Legiunea de onoare cu titlul de mare invalid de război : picioarele i-au paralizat.

E ţintuit în căruciorul lui de invalid, pe care-l manevrează până pe drumurile forestiere, fără fă se vaite ori să se jeluiască.

„Fiilor ei curajoşi... patria recunoscătoare."

Binecuvântarea asta e pentru morţi : e scrisă pe toate monumentele. Nu costă scump şi nu angajează cu nimic. Morţii, bineînţeles, se mulţumesc cu ea. Pentru un om viu, ca Philippe, recunoştinţa patriei se manifestă pesemne într-o pensie.

284

Edgard Thomé – Parasutati in infern

Ieri, în metrou, m-am întâlnit din întâmpîare cu Pierre Chetcutti, unul din băieţii mei din vremea războiului, rănit în luptele de la Lomont. Piciorul lui stâng, scurtat cu patru centimetri, îl obligă, fireşte, să poarte încălţăminte ortopedică. Serviciul pensiilor în generozitatea lui, îi acordă... o încălţare pe an : cea special croită

pentru piciorul schilodit. Cealaltă încălţare şi-o cumpără pe spezele lui

! Se deplasează şontîc-şontîc, în calitate de şef de şantier, din foraj petrolier în foraj petrolier, iar „pensia" îi ajunge numai bine de ţigări...

...Operaţie de rutină, nu-i nevoie de un briefing special : n-aş

putea transmite decât cele ce mi s-au comunicat la Statul-Major, nu mare lucru la drept vorbind şi, oricum ar fi, niciodată pe teren lucrurile nu se prezintă aşa cum le anunţă Statul-Major. Vom avea timp să ne facem o părere când vom fi la faţa locului. E filozofia exemplară a oamenilor de ştiinţă : „Să nu consideri nimic exact, până

când n-ai verificat tu însuţi".

Referitor la armament, n-am făcut decât să-i anunţ pe oameni cam ce-aş vrea să fie luat, şi ştiu că e de prisos şi nepoliticos să