— Ce-aţi rămas aşa, înfipţi ca nişte ţăruşi împrejurul mesei ? S-ar zice că sunteţi călugări şi aşteptaţi îngăduinţa abatelui ca să staţi jos... Pe legea mea, v-a scopit cineva pe toţi !... Şi-ntîi de toate, ce-avem de mâncare ?
― Tot ce vreţi, domnule locotenent : ouă cu slănină, o omletă, cafea cu lapte, felii de pâine prăjită cu unt, de să-ţi lingi buzele, dulceţuri, miere... Domnul Bouguennec a tăiat chiar şi-un viţel pentru noi.
240
Edgard Thomé – Parasutati in infern
— Unde e domnul Bouguennec ?
— În curte, domnule locotenent. Stă de pază cu puşca mitralieră.
— Şi Paul Le Hir ?
— Ne transportă raniţele încoace.
E drept, uitasem de amănuntul ăsta : ca să atacăm Kommandatura, trebuia să fim sprinteni, şi ne-am lăsat raniţele la ferma de unde-am plecat...
— I-am spus să aducă şi containerul cu exploziv, domnule locotenent...
Bineînţeles, Klein s-a gândit la asta.
— Ia staţi aşa... dacă fetele Bouguennec hotărăsc când trebuie eu să dorm şi când nu, dacă tatăl vă apără, dacă Paul face ce-ar trebui să
faceţi voi, iar voi ce-ar trebui să fac eu... mă întreb la ce mai sunt eu bun pe-aici ? Vreau să fiu corect, aşa că la întoarcerea în Anglia împart solda cu voi... Ia spune, Lucien cum s-au petrecut ieri lucrurile la postul de control ?
Klein îmi răspunde cu placiditatea lui obişnuită :
― Eram acolo, domnule locotenent... Când transformatorul a sărit în aer, am tras în friţi cu carabina de la zece metri. Toţi au rămas laţi. Pe urmă, la început m-am gândit sa venim şi noi la Kommandatura, dar dumneavoastră aţi spus s-o ştergem numai decât şi să ne ducem la locul de întâlnire. Am şovăit, dar mi-am zis că-i mai bine sa vă ascultăm... Numai că, pe Garros şi pe mine, ne mânca al naibii să venim şi noi...
— Când am căzut de acord asupra unui procedeu, e mai bine să-l respectăm : ori totul mergea cum fusese prevăzut... şi-atunci eraţi 241
Edgard Thomé – Parasutati in infern
de prisos. Ori totul mergea al naibii de prost... şi aţi fi fost doar nişte ţinte în plus. După cum vedeţi, totul a mers bine, în afară de Briguet, bineînţeles. Dar nu văd cum ar fi putut fi evitat incidentul. Ia ziceţi, moartea lui Briguet vă frământă ? De asta nu păreţi în apele voastre şi sunteţi aşa de scorţoşi când vorbiţi cu mine ?... Şi-mi arătaţi o politeţe exagerată... ca unui străin ? Credeţi că eu sunt vinovat ?
Băieţii protestează :
— Da de unde, domnule locotenent ! Ce vă mai trece prin gând
? Totul s-a petrecut aşa cum aţi spus. Briguet n-a avut noroc. El era cel mai puţin expus. E vorba de-un ghinion, asta-i tot. Ieri, când ne-aţi explicat operaţia... acum vă putem spune, nu credeam că ar avea şanse de reuşită... Ne-am zis că o să ne lăsăm cu toţii pielea în afacerea asta.
Şi când colo, a mers ca pe roate, de încă nici nu ne vine să credem... Şi lichidarea SS-iştilor... Când o să le povestim celorlalţi, nimeni n-o să ne creadă...
— Treaba lor. Ieri, ne-am luat o răspundere mare : voiam să ştiu de ce sunteţi în stare şi la ce-s bune teoriile mele. Acum ştiu... şi voi la fel. Vedeţi că cele învăţate erau utile. Eficacitatea unei mâini de profesionişti, rapizi în atac şi mobili ca o haită, nici nu se mai discută.
― Adevărat, domnule locotenent.
Ce nătăfleţi s-au făcut oamenii mei ! Sunt sigur că dacă aş fi spus exact contrariul, ar fi încuviinţat în acelaşi fel :”Adevărat, domnule locotenent".
Nici urmă de îndoială, raporturile noastre personale s-au schimbat în mai puţin de o zi. În Anglia, aveam impresia că sunt fratele lor mai mare, şeful, ale cărui păreri, dacă era cazul, se discutau deschis... În Franţa, mi se pare că am îmbătrânit cu douăzeci de ani 242
Edgard Thomé – Parasutati in infern
faţă de ei. Se poartă cu mine de parc-aş fi un patriarh, cu un respect exagerat şi nu chiar atât de spontan, amestecat cu un soi de teamă... ca şi cum aş fi şamanul tribului.
Purtarea lor cea nouă îmi displace. Se prea poate ca un specialist să fie în stare să le explice atitudinea în termeni foarte docţi, dar eu nu sunt nici psihanalist, nici psihiatru : aşa că pur şi simplu mă irită !
Promovarea asta la rangul de tată de familie nu-mi convine deloc, şi le port oarecum pică băieţilor, cu toate că, fără-ndoială, nu-i vina lor.
Pentru cine n-ar avea judecata limpede, subordonarea asta totală ar avea şanse să i se urce la cap. E primul pas spre paranoia, şi uite aşa te ramoleşti înainte de vreme fără ca măcar să-ţi dai seama.
Domnul Bouguennec, cu mustăţile lui galice, e un ţăran de vreo cincizeci de ani, demn ca un vechi roman. E patriarhul rustic în toată
perfecţiunea lui.
Şi-a pus casa la dispoziţia noastră, fără nici un fel de rezervă.
Am avut mult de furcă până să-i birui obiceiurile de gazdă
desăvârşită, când a fost vorba să ne culce : voia să dormim în casă. I-am demonstrat că trebuie să ne culcăm afară din motive evidente de securitate. A fost nevoie de toată încăpăţînarea mea de ţăran din Ardeni ca să înving încăpăţînarea lui de breton.
N-am cedat decât într-o privinţă, la care se vede că ţine mai presus de orice : să stea şi el de pază ca oricare dintre noi.
VULTURII LUI HITLER
5 august, după-amiaza
243
