i înveţi pe oameni rudimente de luptă, să-i dai la o parte pe „căpitanii"

improvizaţi şi să-i zdrobeşti în pumni pe Câtiva „comandanţi"

fanfaroni şi incapabili. La naiba ! Să se descurce şi singuri...

În ceea ce ne priveşte, ne vom strădui să facem cât mai bine ceea ce ştim să facem : să întindem ambuscade, să-i hărţuim pe nemţi şi să

ne întrebuinţăm toate forţele ca să le distrugemi moralul. Dacă-i vom putea face să renunţe la a-şi mai vârî nasul prea de-aproape ca să

vadă ce fierbe în cazanul ăsta, poate că nu ne vom fi pierdut timpul chiar de tot.

Când toată lumea s-a strâns, îi adun pe ofiţeri pentru un consiliu de război expres.

— S-a terminat cu operaţiile în combinaţie cu machisarzi. Sunt plini de bunăvoinţă, desigur, dar din lipsă de pregătire militară, mai mult ne încurcă decât ne ajută. Vînătoare liberă. Fiecare să-şi ducă

stick-ul în căutare de convoaie... şi nimiciţi tot ce mişcă !

Trece mai bine de-o săptămână cu rezultate diferite : facem Câtiva prizonieri, incendiem nişte camioane, împingem recunoaşterea până la cincizeci de kilometri departe de baza noastră. vânatul stă în vizuină, nemţii s-au zăvorit în satele de pe firul văii şi nu par să se grăbească a ne ieşi în întâmpinare. Iar Armata I Franceză, pentru care activăm, nu dă semne că s-ar îndrepta spre noi în marş forţat. Plouă

întruna, străzile satelor unde ne aflăm in cantonament nu sunt decât nişte bălţi. E războiul de poziţie. În toată urîţenia lui deznădăjduitoare şi inconfortabilă.

Când în sfârşit se arată soarele, ne reluăm ocupaţia noastră

preferată : ambuscadele de-a lungul drumului.. Numai că în ciuda noastră drumurile sunt pustii, nici urma de vehicul, nici urmă de 297

Edgard Thomé – Parasutati in infern

infanterist neamţ ! Adăpostiţi în garnizoanele lor, nemţii nu mai vor să

se joace cu noi. .

Astăzi n-am „luat" decât o maşină, cu tracţiune pe faţă neagră

cu roţi galbene. Urca liniştită şi singurică pe drumul în serpentină care duce spre frontiera elveţiană.

— Domnule locotenent, e genul de maşină folosită de Gestapo !

se indignează Clement. Pot s-o iau în că tarea puştii-mitralieră ?

— Nu, nici vorbă ! Pare în perfectă stare, aşa că o putem folosi.

Doar o rafală la zece metri în faţa roţilor, ca gloanţele să zgârie bine drumul. Dacă opreşte, Klein şi cinci oameni se ocupă de pasageri.

Dacă continuă, trageţi în parbriz.

Citroenul opreşte, bineînţeles. Klein ni-i aduce pe călători : doi tipi cu accent din Belleville şi două tipe înţolite straşnic.

Nimeni nu le-a vorbit încă. Ne iau drept nemţi, iar tipii îmi vâră

actele în ochi. Îmi explică într-o nemţească stricată că sunt din Gestapo.

— Francezi ?

— Da... da., francezi... Gestapo... camarazi.

— Camarazi ?

Cred că-i vorba de o mică greşeală.

— Hai băieţi aduceţi-le-ncoa' pe fufe şi scotociţi prin poşetele lor.

Poşetele în cauză sunt doldora de dolari, monezi de aur şi lire englezeşti, franci elveţieni şi giuvaeruri.

— Ce facem cu astea, domnule locotenent ?

— Nimic ! Daţi totul machisarzilor : băieţi, femei şi parale. Noi nu păstrăm decât maşina.

298

Edgard Thomé – Parasutati in infern

După-amiază, mă duc să-i vizitez pe cei doi ticăloşi care au cerut să mă vadă. Puşi în lanţuri în temniţa comunală de lângă

primărie, amândoi se comportă jalnic. Ştiu că machisarzii au hotărât să-i împuşte în cursul nopţii. Mă imploră să-i ajut, dar n-am nici posibilitatea nici cheful s-o fac. În Bretania, camarazii mei cei mai dragi au murit torturaţi de nişte otrepe ca ei, după ce fuseseră răniţi în luptă. Aşa s-a întâmplat cu Mârienne şi Martin care, răniţi fiind şi zăcând pe jos, au fost asasinaţi într-o curte de fermă, împreună cu oamenii lor.

— De ce m-aţi chemat ?

— Dumneavoastră ne-aţi luat prizonieri. Nu aveţi dreptul să

lăsaţi să fim împuşcaţi fără să fi fost judecaţi.

— Nu-i treaba mea... Dar cei pe care i-aţi asasinat şi torturat, sau aţi ajutat să fie torturaţi, lor le-aţi dat cumva şansa să fie judecaţi ? Aş fi preferat să vă văd rezistând când v-am arestat : v-am fi ucis pe loc.

— Nu aveţi dreptul.

— Destul ! Vă pierdeţi timpul, chiar că nu vă pot compătimi.

Philippe, care mă însoţeşte, îl întreabă pe unul din ticăloşi :

― Ce făceai în civilie, înainte de-a lucra pentru Gestapo ?

— Eram bookmaker.

— Iar eu jockeu, spune celălalt.

— La naiba, conchide Philippe. Cum se zice între tipi de meseria voastră, aţi mizat pe calul cel prost.

Constatarea asta spontană, care nu voia câtuşi de puţin să fie o glumă macabră, va fi necrologul celor doi ticăloşi. Au murit peste câteva ore, foarte urît din câte mi s-a spus, milogindu-se să fie cruţaţi.