Îi vedem trecând pe coasta muntelui, la zece metri mai jos de noi. Nici nu bănuiesc ce noroc au : nu mai avem nici un exploziv Gammon şi, dacă i-am ataca doar cu carabinele, ar fi curată sinucidere pentru noi. Am făcut destule prostii dând ascultare ordinelor, începînd de ieri dimineaţă...

În ceea ce mă priveşte, nu mai am nimic de-a face cu Clerval: l-am luat, l-am ţinut pentru nimic şi l-am pierdut. Şi-aşa am plătit foarte scump hotărârile absurde ale strategilor de birou. Dacă podul îi interesează... n-au decât să vină să-l ia chiar ei, cu blindatele Armatei 1, când vor avea benzină.

Geniştii nemţi au minat podul din nou. Il aruncă în aer în cursul după-arniezii : frumosul nostru cadou sângerând, pe care l-am ţinut în mâinile noastre zdrobite o zi întreagă, nu mai e decât un morman de fiare răsucite, scufundate în adâncul apei...

Proştii !

32

RECUNOAŞTERI

Ne-am oprit o clipă într-o fermă de pe munte, unde Paulus a fost ascuns. Ardenez ca şi mine, cu păr negru, îndesat şi puternic, e însăşi imaginea mistreţului rănit care se împotriveşte să moară : are 308

Edgard Thomé – Parasutati in infern

craniul zdrobit ; un ciot de mână, sângerând şi prost pansat, pătează

cearşaful de pe patul unde gîfîie ; unul din picioare e zdrobit. Horcăie fără cunoştinţă, vegheat de Câtiva camarazi care plâng pe tăcute.

Îi fac două injecţii cu morfină rugându-mă să moară fără să

sufere, apoi părăsim ferma şi ne ducem la machisarzi.

Spre seară, îi întâlnim pe cei dintii americani ai Armatei a 3-a a generalului Patton. A doua zi, ne întoarcem la fermă să luăm trupul lui Paulus... dar Paulus tot n-a murit. Deşi nu se poate spune că e în bună

stare. Vagabonzii nemţi, au venit după plecarea noastră şi i-au luat ceasul şi actele, crezând că-i vorba de un cadavru cald incă. Dar tot mai respiră destul de bine ― şi cazul lui îi miră pe chirurgii americani la care îl ducem.

Din spital de campanie în spital de campanie, e rafistolat cât s-a putut mai bine, piciorul cangrenat îi este salvat şi, două luni mai târziu, va veni la noi în Champagne, în cantonamentul unde ne odihneam, ciung, trepanat... dar intelectualiceşte în plină formă. Il văd mereu de când s-a sfârşit războiul şi, de fiecare dată, mă gândesc la ziua când, din pură compasiune, am vrut să-l asasinez !

Americanii ne-au primit la ei, iar Statul-Major ne-a pus la dispoziţia lor, în chip de fete în casă bune la toate.

Suntem afectaţi pe lângă cea de-a 45-a divizie de infanterie US, în calitate de cercetaşi, de corp franc, de interpreţi, la nevoie de agenţi de legătură pe lângă Armata 1 Franceză. Ocupaţiile astea întâmplătoare sunt confuze, nesigure şi destul de puţin potrivite cu specialitatea noastră : atacurile fulger, la minut, în liniile din spatele inamicului moţăind şi neatent.

Ne descurcăm cât putem mai bine, dar ne simţim la fel de prost 309

Edgard Thomé – Parasutati in infern

ca un cal de călărie pus la ham. Pe deasupra, Eagle, divizionarul de care depindem, e însuşi tipul ofiţerului urât de mine : instalat liniştit în rulota lui de comandant, se joacă de-a Kriegspiel 72- ul pe hartă şi sacrifică cu destulă largheţe viaţa propriilor lui trupe. După părerea mea, un ofiţer care nu-i zgârcit cu viaţa oamenilor nu-i decât un impostor criminal şi, cu cât se află mai sus în grad, cu atât îl găsesc mai vrednic de dispreţ. Pentru generalul în chestiune, carnea franţuzească

e evident mai puţin preţioasă decât cea americană, şi ne dă pe cap toate însărcinările inutile, imposibile şi sinucigaşe pe care le poate concepe un cretin departe de primele linii.

În ceea ce mă priveşte, veghez să le executăm, fără să-mi expun oamenii. Şi reuşim cu mult mai bine, de altfel, decât ar face-o infanteriştii americani. E o chestiune de tactică, de eleganţă şi de dispreţ. La urma urmei, e vorba de pământul nostru şi de moştenirea noastră... Chiar dacă în ceea ce priveşte fondul nu suntem de acord, trebuie să fim cei mai buni cât priveşte forma. Am mai puţin pică pe Eagle decât pe toţi incapabilii a căror nepăsare din cursul ultimelor decenii ne-a adus astăzi în situaţia de-a ne bate în chip de rude sărace în propria noastră ţară.. Asta nu înseamnă că generalul american nu începe să-mi calce pe nervi într-un mod insuportabil.

În seara unei zile când ne aflasem fără răgaz în punctele cele mai înaintate ale diviziei, ne convoacă, pe Sicaud şi pe mine, pentru un briefing la el în rulotă. La distribuirea patronimelor, trebuie să se fi produs o eroare de transcriere : Eagle nu-i un vultur, ci un păun mulţumit do sine, dublat de un măgar înfumurat. Foarte elegant în ţinuta lui de luptă verde-oliv, fără cută şi fără pată, se umflă în pene 72 Joaca de-a războiul, (germ)

310

Edgard Thomé – Parasutati in infern

înconjurat de statul major şi ne întâmpină cu o condescendenţă

distantă care s-ar vrea mândră, dar care nu-i decât grosolănie. Incă un

„alb de nimic" care nu ştie proverbul indian : „Cu cât maimuţa se caţără mai sus, cu-atât îşi arată fundul mai bine".

Ori de câte ori sunt confruntat cu un „personaj" arogant, automat îmi vine în minte sfatul dat de Churchill unui tînăr diplomat :

„Când un tip care se crede important încearcă să te impresioneze prin morga lui ori să te umilească prin dispreţul lui, închipuieţi-l o clipă

şezând pe closet".

E o şmecherie la care nici o figură marcantă nu rezistă mult, oricât de minuţios ar fi ea confecţionată. Eagle rezistă cu mult mai puţin decât alţii la încercarea churehilliană : îmi vine greu să-mi reţin zâmbetul şi n-am citaşi de puţin de gând să mă supăr, când îl aud reproşîndu-ne cu vehemenţă că ne facem rău treaba. Şi ne ameninţă, pe deasupra, că ne suprimă raţiile alocate de intendenţa lui. Biet idiot !

Se pare că în puţinul lui creier ― şi care nu-i al unei păsări de pradă ―

nu poate încăpea ideea că te poţi bate, şi încă în mod eficace, fără să ai nici morţi, nici răniţi, şi că succesul armelor nu se măsoară în nici un fel după volumul sângelui vărsat.

În faţa ofiţerilor de stat-major, plin de deferentă, iată-l că dă o reprezentaţie şi ne administrează o lecţie magistrală de strategie de cameră. E clipa lui de glorie, partitura lui de bravură. Pierre Sicaud, din nefericire, nu vorbeşte bine americana, încât cele mai frumoase tirade ale genialei retorici îi scapă. Păcat, e ofiţer superior, are multă

prestanţă, îl domină pe Eagle cu un cap şi, de-ar auzi tot ce-aud şi eu l-ar putea înfrunta pe idiot, care-şi încheie astfel peroraţia :

311

Edgard Thomé – Parasutati in infern

— Aşa că francezii vor organiza un comando pentru a porni în recunoaştere în satul Accolans. Trebuie să ştiu totul despre satul Accolans, unde nemţii resping atacurile noastre de alaltăieri.

Nu mai pot tăcea acum şi, de vreme ce nimeni nu îndrăzneşte s-o facă, am datoria s-o fac eu :

— E inutil, domnule general, să se facă o recunoaştere la Accolans.

— Prin urmare, tinere, pretinzi că ştii mai bine decât mine ce trebuie făcut ?

Papagalul a căzut de pe stânghie.

— Câtuşi de puţin... dar recunoaşterea aceasta amănunţită a fost făcută o după-amiază întreagă de către unul din ofiţerii mei, locotenentul Anspach. Imbrăcat civil, a putut cerceta un mare număr de locuitori. Ştim despre Accolans tot ce e util să ştim şi nu prea văd în ce măsură o recunoaştere susţinută de forţă ne-ar putea aduce ceva în plus. În sat se află cam două sute de nemţi, foarte tineri în cea mai mare parte, şi care aparţin grupului de infanterie din Luftwaffe. Li s-au promis câteva avantaje serioase ― promovări pentru unii, permisii pentru alţii ― dacă vor întârzia înaintarea noastră cu vreo trei-patru zile. Nu au nici un fel de artilerie în sprijinul lor, în afară de patru tancuri Tigru care patrulează uneori în spatele trupelor, ca să le ridice moralul. Aţi trimis un batalion de infanterie ieri-dimineaţă să ia satul..

A fost decimat şi a trebuit să se replieze aproape numai decât . Aceeaşi manevră repetată în cursul dimineţii de astăzi şi a după-amiezei a dus la acelaşi rezultat. Chiar credeţi că o sută de bieţi paraşutişti care, după

părerea dumneavoastră, îşi fac prost treaba ce li se dă, vor izbuti să

facă mai mult decât atât ?

312

Edgard Thomé – Parasutati in infern

― Eşti insolent ?