— Hai, ştergeţi-o ! Luaţi-vă răniţii... Inapoiaţi-vă spre est. La douăzeci de kilometri de-aici, la Landivisiau, o să găsiţi un lagăr de prizonieri. Eu unul, nu mă pot ocupa de voi.
Am inventat pe loc lagărul de la Landivisiau, ca să scap de ei.
Acum, când sunt dezarmaţi, n-au decât să se ducă la naiba !
De fiecare dată când, în zilele următoare, vom face prizonieri, îi voi trimite la Landivisiau. Unii se vor duce de-a binelea într-acolo şi, pe drum, vor fi luaţi de către cei din Rezistenţă. Alţii, mai isteţi, se vor 257
Edgard Thomé – Parasutati in infern
duce la unităţile lor, unde vor povesti cum i-am atacat, înmulţind cu zece numărul atacanţilor...
Am aflat mai târziu că Landivisiau era renumit pentru târgul lui de cai. Aşa că puteam foarte bine să îndrept intr-acolo nişte măgari.
Mă întorc spre echipa mea :
—Terminat pentru astăzi ! Strângeţi armele abandonate şi... la drum ! Avem vreo doisprezece kilometri până la culcuşul nostru din pădure şi mai puţin de trei ore până se luminează de ziuă.
7 august, după-amiază
Am dormit ca nişte îngeraşi. Mestecăm fără tragere de inimă
raţiile noastre deshidratate : porridge sub formă de plachete, care-ţi împăstează gura umflându-se în salivă, carne uscată, comprimată în cubuleţe mici care, umezindu-se, începe să miroasă puternic a hoit. În afară de ciocolată şi de chewing-gum, e mai degrabă îngreţoşător.
Cum sunt singurul care ştiu într-adevăr să fac focul fără să iasă fum, îmi asum corvoada ceaiului.
― Să te afli în Franţa... şi să fii nevoit să bei ceai ! Trebuie să
recunoaşteţi, domnule locotenent că...
— Bine, bine, pricep... Cred şi eu că ne simţeam mai bine la ferma Bouguennec... Ştiu... Dacă sunteţi cuminţi, poate că ne-ntoarcem acolo, la urma urmei. Mă duc să văd ce se întâmplă la fermă şi, dacă
totul merge bine, vin să vă iau.
— Vă duceţi singur, domnule locotenent ?
— Bineînţeles, Lucien, ipocrit ce-mi eşti ! Fata cea mai mare a gazdelor noastre e nostimă, nu-i aşa ? Hai, vino cu mine !
Chiar aşa şi e, fata cea mai mare a familiei Bouguennec e simpatică foc. E învăţătoare, şi l-a dat gata pe Klein, după cum am 258
Edgard Thomé – Parasutati in infern
impresia că şi reciproca e valabilă.
― Hai la drum.
— Hai la drum !
Totul e liniştit în jurul fermei. câinii ne întâmpină gudurându-se, ca şi cum ar fi vorba de nişte vechi cunoştinţe. Şi-ai casei ne întâmpină cu bucurie.
— Nu sunteţi decât voi doi... Şi ceilalţi ?
— Ceilalţi ? Le e dor de casa dumneavoastră. Le-am promis că-i aduc şi pe ei dacă nu-i nici un pericol şi dacă n-aveţi nimic împotrivă.
— Nimic neobişnuit de când aţi plecat de aici... Şi nouă ne-a fost urît.
― Să mă duc după ei, domnule locotenent ?
―Nu, Lucien, rămâi aici, mă duc eu.
Ora cinci ne găseşte strânşi în jurul unei mese de sărbătoare.
Paul Le Hir a venit şi el : pe el mezina familiei Bouguennec îl aduce întruna la fermă...I-am întâlnit de altfel, după război, căsătoriţi şi, pe cât mi-am putut da seama, fericiţi.
O masă bretonă ca de sărbătoare te împacă eu viaţa, dar nu te ajută să întinzi capcane. Mă gândesc că e mai înţelept să renunţăm la orice operaţie pentru noaptea aceea şi să ne culcăm : toată lumea are nevoie de odihnă !
26
DEPOZITUL DE MUNIŢII
8 august
M-am dus din nou să observ depozitul de muniţii. Mă sfidează
şi mă sâcâie. Sistemul de apărare e acelaşi şi, ca şi mai înainte, nu poate fi vorba să-i venim de hac atacându-l.
259
Edgard Thomé – Parasutati in infern
