Tot ce pot face e să atac convoaiele care pleacă dinspre depozit ca să alimenteze Brestul. Dacă îi putem face pe nemţi să se teamă să
mai circule pe şosea, arsenalul ar deveni la fel de inoperant ca şi cum l-am fi distrus.
Aş putea, fireşte, să cer un raid al RAF ; am acest drept, dar cu ce tărăboi s-ar lăsa...
Unele "camioane ies din depozit, altele intră. Formaţiile nu sunt niciodată la fel. Când cinci vehicule, când zece ; o singură constantă : un motociclist le precede şi un transportor de trupe le urmează, alcătuit din vreo doisprezece soldaţi.
De la ora opt dimineaţa până după-amiază, observ acest du-te-vino; nici un orar precis, nici o periodicitate care să te poată ajuta să
concepi un plan de atac...
Va trebui să ne încercăm norocul şi să contăm pe întimplare.
La ora şapte seara, mă întorc la fermă.
Oamenii, raşi, spălaţi, şi, se vede cât de colo, odihniţi, mă
aşteaptă ca să ne aşezăm la masă,
— Regret, iepuraşilor !... Om mânca noi mai târziu, dar acum, nici pomeneală; plecăm peste-o jumătate de ceas. La ora nouă, trebuie să ne ocupăm poziţiile la zece kilometri de-aici. Adunarea peste douăzeci de minute. Echipamentul şi armele obişnuite. mâncaţi câte un sandviş ori nişte ouă prăjite. Mă duc să pregătesc briefing-ul. Să
băgaţi de seamă : nici un strop de cidru sau de vin ; doar lapte şi apă, asta-i tot ! Pe curând ! Peste un sfert de oră suntem gata.
— E simplu : la cinci kilometri nord-vest de Dirinon, iată
drumul. Aici face un cot... chiar aici pe schiţă. OK ? Aceeaşi manevră.
Numai că, alaltăieri, am incendiat doar trei camioane. În noaptea asta 260
Edgard Thomé – Parasutati in infern
o să încercăm să le incendiem pe toate pentru că, dacă nu mă înşel, vor fi pline cu muniţii. Nu intervine decât o singură schimbare faţă de noaptea trecută : Clement, în loc să fie lângă mine, în faţă, va sta în sens opus, lângă Klein.
Dacă se prezintă vreun convoi şi e aşa cum presupun eu, ultimul camion are un lot de infanterişti, adică vreo doisprezece oameni. Va fi obiectivul - numărul unu al puştii-mitralieră. La drum !
La ora nouă şi un sfert ne-am ocupat poziţiile, dar drumul e pustiu.
Şi totuşi mizasem pe faptul că la ora asta convoaiele încă mai circulă. Dar nimic... nici ţipenie, nici urmă de zgomot. În afară de concertul vesel al greierilor noaptea de vară e liniştită şi calmă, ca o noapte dinaintea războiului.
Ora unsprezece ! Cred că n-o să mai pice nimic în noaptea asta.
Am calculat greşit lovitura.
Sunt pe cale să ordon întoarcerea, când un side-car îşi face apariţia de după cotitură. Bineînţeles, îl lăsăm să treacă...
Cinci minute, zece minute... şi nimic.
Apoi vacarmul cunoscut al camioanelor venind unul în urma altuia anunţă prada ce se apropie.
E scenariul foarte simplu pe care l-am repetat de zeci de ori în Scoţia şi pus în practică alaltăieri. O singură surpriză : camionul din frunte, în care am azvârlit o încărcătură Gammon, era încărcat cu obuze ori cu proiectile de mortier : fac explozie în toate direcţiile, ca o jerbă de artificii. Am fost zguduit ca de-un uragan.
Trec în fugă de-a lungul stick-ului, adunîndu-i pe băieţi.
- Nici un necaz ?... OK, pas alergător.,:
261
Edgard Thomé – Parasutati in infern
A doua zi mă duc să constat urmările dezastrului : din camionul aflat în faţă n-au rămas decât nişte fiare răsucite ; următoarele trei nu sunt nici ele într-o stare mai bună... dar tot mai seamănă oarecum a maşini. Al patrulea s-a răsturnat în şanţ. Cât despre cel care transporta trupa, nu mai are parbriz, iar cele trei rafale ale puştii-mitralieră vor fi fost de ajuns ca să-l scoată din funcţie. Şi cum, pe deasupra, încărcătura azvârlită de Klein trebuie să fi explodat la câtiva centimetri, s-a dat de-a rostogolul.
De cumva vor fi fost supravieţuitori, trebuie să-şi fi transportat răniţii şi morţii : la o sută de metri, cât văd eu prin binoclu, nu zăresc decât material. Nimic nu mai circulă pe drum... Doar nişte corbi ciugulesc tacticos printre rămăşiţe. Par atât de serioşi cu mersul lor ţeapăn de păsări mecanice, încât nu rezist să nu zâmbesc şi, pentru o clipă, uit cu ce se ocupă şi că noi le-am procurat hrana.
La întoarcere, mă opresc lângă depozitul de muniţii. Mă
fascinează. Ceva s-a schimbat !
Văd, întocmai ca şi ieri, cum artileriştii stau lângă tunuri, oamenii de trupă circulă în spatele gardului de sîrmă ghimpată, santinela la intrare...
E stupid, dar îmi trebuie mai bine de-o jumătate de oră ca să-mi dau seama în ce constă schimbarea: au fost puse capre cu sîrmă
ghimpată în faţa porţii de la intrare... şi nu mai există camioane.
Simt că e vorba de ceva important, dar sunt obosit... Nu izbutesc să-mi dau seama ce anume.
Importantă schimbarea asta... Importantă, dar de ce ? Ia mai las-o baltă, simt că adorm de-a-n picioarelea... Tot umblând cu capul gol, m-o fi atins soarele... şi-apoi mor de sete.
262
