— Aşa... aşa... Ceea ce-aştepţi, până la urmă tot soseşte. Ştiţi cu toţii ce-avem de făcut. Stick-ul numărul unu, sare cel mai la sud, împreună cu mine în regiunea Plougastel-Daoulas ; celelalte trei se eşalonează spre nord. Fiecare stick vînează pe contul lui. Ne vom regrupa, după ce luăm legătura prin radio, ca să ne ajutăm unii pe alţii.
Amintiţi-vă de ce-aţi învăţat, puneţi în practică, şi nu uitaţi că
războiul nu-i o plimbare la ţară. Războiul vesel, în dantele, nu există
decât la cinema. O să fiţi hăcuiţi. Bate-ţi-vă ca nişte câini. M-am bătut laolaltă cu voi în pub-uri, de câte ori a fost cazul, şi n-am plecat niciodată cu coada între picioare. Ceilalţi au cedat întotdeauna pentru că noi eram dârzi, ca o singură haită. Bătaia, când calităţile tehnice sunt egale, c o chestiune de înverşunare. Bateţi-vă din rărunchi, şi-atunci vine clipa când adversarul cere îndurare. Când o să v-ajungă
până peste cap şi-o să fiţi ispitiţi să lăsaţi treaba baltă, adversarul vostru, dacă v-aţi bătut din toată inima, e în aceeaşi stare ca şi voi.
Invingătorul e totdeauna acela care găseşte, în ultima secundă, un ultim strop de curaj.
Sper că, şi la voi ca şi la mine, fricometrul e la zero ; mai rău o să
fie când ne dăm drumul pe uşă. Pe urmă, totul merge de la sine... La revedere, iepuraşilor... şi baftă !
La dispoziţia şefilor de stick.
Fiecare stick se îndreaptă tăcut spre avionul care-l va transporta.
Pun la punct împreună cu pilotul nostru ultimele amănunte ale paraşutării. Zburăm la azimutul de două sute cincizeci de grade. Eu 199
Edgard Thomé – Parasutati in infern
voi sări primul, iar adjunctul meu ultimul. Ajunşi la sol, va trebui să ne îndreptăm unul spre celalalt şi sa-i recuperăm treptat pe oameni, care vor trebui să rămână exact pe locul unde au căzut.
Uşile sunt zăvorite, ne aşezăm în două şiruri paralele pe banchetele aflate de-a lungul fuselajului
Ne întoarcem „acasă"...
Partea a patra
PE VIATĂ SI PE MOARTE
A SOSIT CLIPA SA LUPTĂM
200
Edgard Thomé – Parasutati in infern
19.LUPILOR LI S-A DAT DRUMUL"
Punct fix... Decolare... Zburam...
Ca să mai încălzească atmosfera ― ăsta-i adevărul ― Câtiva glumeţi pornesc să intoneze un cântec sinistru : „Când eşti gata de sărit /
Aminteşte-ţi, uite-aşa / Cam ce s-ar putea-ntîmpla : / Umbrela nu s-a deschis. / Iară tu te prăbuşeşti / Fluturi ca o torţă-n vânt / Şi-apoi păs de mai trăieşti / Cazi ca piatra la pământ".
Corul urmează, fără convingere, apoi dă chix, şi-n locul încercării nereuşite se aud şuşotelile conversaţiei, în sfârşit, pot şi eu să
dorm.
— Aţi dormit bine, domnule ?
Dispecerul îmi întinde un termos cu ceai.
— Binişor, mulţumesc.
— Vom zbura peste DZ 58 în zece minute, domnule.
— OK.
Îmi potrivesc hamurile şi-mi prind leg-bag-ul de picior. Oamenii fac la fel.
— Stick numărul unu... Gata ?
— Gata, domnule locotenent !
— OK. Dacă vă trage inima, n-aveţi decât să trageţi o duşcă de 58 Dropping zone, zona de paraşutare (N.a.) 201
Edgard Thomé – Parasutati in infern
whisky. Lăsaţi sticla să circule. Pentru asta am păstrat-o. La sol, dacă
totul e-n regulă, aşteptaţi ca de obicei să fiţi recuperaţi de Klein şi de mine. Dar pregătiţi-vă armele înainte de-a vă împături paraşuta.
Dacă nu-i în regulă, împrăştiaţi-vă mai întâi câte doi, unde vedeţi cu ochii. Pe urmă vă luaţi direcţia bună şi ne întâlnim în cursul zilei la primul loc fixat. Chiar dacă treaba stă al naibii de prost, şi tot trebuie să ne-ntilnim cu toţii peste trei zile... Pe curând.
Nu cunosc Bretania, care defilează sub mine.
