pentru mine, Sir Walter. În camera cenuşie nu există nicio fantomă, care să-mi caute ceartă. Acolo este altceva, cu mult mai groaznic, ceva drăcesc, şi nu mă mir de ce s-a întâmplat, cât de faptul că nu au fost mai multe victime. Eu posed însă
talismanul, acel „Sesame deschide-te“. Chiar dacă mă înşel nu mi se poate întâmpla nimic, iar suflul meu vital, oricât de slab ar fi el, are nevoie de o putere mult mai mare decât a camerei cenuşii spre a fi anihilat. Eu deţin firul labirintului, şi mâine dimineaţă vă voi spune dacă am sau nu dreptate.
— Trebuie să mărturisesc că cererea d-voastră îmi e foarte neplăcută. Am fost încunoştiinţat în mod special de autorităţi, să refuz intrarea în cameră în scopul oricărui fel de experienţă.
Mannetti perseveră în cererea sa.
— Mă scuzaţi, dar mi se pare că nu judecaţi bine. Nu v-am spus aproape totul?
Ce foloseşte Scotland Yard, când nu a descoperit nimic în timp ce eu vă aduc lumină. Sunt nişte proşti pe care i-a întrecut un bătrân ca mine.
— Cum spuneţi, ne-aţi povestit multe lucruri, foarte interesante şi poate că
pentru d-voastră ele să nu aibă vreo legătură cu camera cenuşie, dar pentru noi nu este cazul. Tot ce ne-aţi povestit, nu ne-a spus nimic. E firesc ca d-voastră să aveţi alte sentimente, dar ceea ce pentru d-voastră nu este decât un secret, pentru noi are o însemnătate cu mult mai cuprinzătoare. Aveţi destulă imaginaţie spre a vă închipui ce suferinţe am îndurat atât Mary cât şi eu.
— Nu, nu putem îmbrăca raţiunea noastră englezească în vorbe atât de frumoase ca ale d-voastră, d-le Mannetti. E destul de rău din partea noastră dar… făcu Mary.
— Înţeleg dojana d-voastră, spuse repede Mannetti. Se ridică şi cu mâna pe inimă se înclină adânc.
— Sunt un nebun bătrân, şi nici măcar prea inteligent. Iertaţi-mă, dar deoarece din motive scuzabile nu aţi ghicit încă, vă rog să-mi permiteţi până la un rezultat sigur să ţin secretă descoperirea mea. Poate până astă seară, cel mai târziu până
mâine dimineaţă. Nu vă voi mai ţine mult timp în nesiguranţă. Voi asculta şi Scotland Yardul şi nu voi intra singur ci însoţit de bătrânul şi iubitul d-voastră
copoi, Prinţ. Prinţ şi cu mine ne vom retrage azi devreme şi peste cinci şase ore puteţi să veniţi în camera cenuşie. Nu voi dormi acolo, voi veghea, şi mai scurt timp
decât predecesorii mei. Vă învoiţi la aceasta?
Mary văzând faţa îngrijorată a lui Sir Walter, luă cuvântul în numele lui. Avea impresia că Mannetti ştia precis ce voia. Henry era de aceeaşi părere. Mannetti găsise cheia misterului, le dăduse posibilitatea de a ghici totul, dar poate pentru a-i pedepsi din pricina ignoranţei lor, ţinea dezlegarea în secret. Sir Walter rămase surprins văzând că fiica şi nepotul său erau de partea lui Mannetti.
— D-l Mannetti are dreptate tată, şi dacă are dreptate, atunci nu poate păţi nimic.
— Bine zis, făcu italianul. Aveţi încredere în intuiţia unei femei. Am dreptate, simt precis că am dreptate, deşi de obicei mă îndoiesc. Credeţi-mă. V-a fost scris să
înduraţi toate suferinţele trecutului, şi mie să vă cruţ de ele. „Căile Domnului sunt nepătrunse“.
— Şi eu sunt tot atât de sigur ca şi d-l Mannetti, unchiule!
— Să luăm ceaiul întâi, zise Sir Walter. Lucrurile acestea mă depăşesc. Vă rog doar să vă gândiţi ce-mi vor face autorităţile în caz că vi se va întâmpla ceva.
— Nici vorbă de asta!
— Toţi au spus la fel, şi acum unde sunt?
— D-voastră şi fiica d-voastră aţi suferit destul până acum, dar nu aveţi teamă.
Ţin prea mult la d-voastră ca să vă pricinuiesc vreun rău. Dacă nu vă încredeţi în mine, încredeţi-vă în bătrânul d-voastră Prinţ.
— Şi detectivii au luat păsări în cameră şi nu au păţit nimic, opină Lennox. Nici lui Prinţ nu i se întâmplă nimic.
Se îndreptară spre casă. Mannetti presupune că cererea-i fusese admisă.
— Am să mă odihnesc puţin. Scuzaţi-mă până la nouă. Aceste discuţii mi-au slăbit crâmpeiul meu de viaţă. N-am crezut că la sfârşitul vieţii mele voi mai avea astfel de lucruri de rezolvat. Trebuie să-mi cruţ puterile dar sunt sigur că voi reuşi.
Dacă vă învoiţi voi cina la orele şapte.
Ştefan apăru şi-l însoţi pe unchiaş. În prag se întoarse şi zise:
— Vă rog nu lăsaţi pe nimeni să intre în camera cenuşie. Păstraţi cheia în buzunar şi nu intraţi nici d-voastră. E primejdie pentru oricine afară de mine.
XI
TAURUL AURIU
— Ce părere ai despre Mannetti, Masters? întrebă Henry pe servitor când acesta veni să strângă serviciul de ceai.
— Mi se pare un om minunat. Am auzit că oamenilor bătrâni li se grefează nişte glande de maimuţă spre a-i întineri, dar omul acesta are o întreagă maimuţă în el.
Are limba ascuţită şi pare foarte învăţat.
— Crezi că e în siguranţă în camera cenuşie?
— Cred că el e în siguranţă şi mă întreb doar dacă argintăria noastră e în siguranţă. Părea să se intereseze foarte mult de ea. Nici nu cred că are 80 de ani, atât e de obosit.
— N-ai nicio grijă, Masters, râse Henry.
— Lăsaţi-l să intre în camera cenuşie. Pentru el nu-i nicio primejdie.
— Prinţ merge cu el, Masters.
