— Nimic.
— Ești gata de o plimbare?
Mâna lui, ghidându-mi protector brațul, contrastează cu accentul ușor sinistru din voce. A trecut mult de când nu mi-a mai pus o legătură pe ochi, și atunci circumstanțele fuseseră cu totul diferite. Acum îmi dau seama cât de apropiate sunt frica și dorința. Astăzi, însă, nu simt decât frică.
Îl las să mă conducă până în scaunul din dreapta al mașinii și să închidă
portiera. Fără vedere, auzul îmi dă singurele indicii despre mișcările lui Paul. Îmi suprim un suspin când aud deschizându-se portiera din spate a jeepului, urmată de o bufnitură puternică. Respirația caldă și gâfâitul din ureche îmi calmează o clipă nervii făcuți zdrențe. Mă surprinde că Paul a decis să-l ia și pe Duff cu noi, în această plimbare specială. Câinele îmi simte neliniștea și își vâră botul în umărul meu.
VP - 237
Îmi bag mâna în geanta din poală, consolată că am armele aproape. Prind în pumnul strâns cuțitul de corespondență cu modele celtice, pe care aseară
îl pusesem în geantă. Senzația lăsată de mânerul rece, noduros, mă liniștește puțin.
Paul urcă în mașină și pornește motorul, cu o mână pe coapsa mea. Mă
strânge cu putere.
— Ești gata?
* * *
Rebecca este exact acolo unde voiam să fie.
Duff se rotește de câteva ori și apoi se așază în poziția lui preferată pe bancheta din spate. Rebecca stă ca pe ace, bănuitoare. Dau cu spatele și ies de pe alee, în stradă. Înainte de a porni la drum, deschid CD-playerul.
Playlistul e aranjat și îndată ce pornim spre destinație, din difuzor se revarsă primele acorduri din melodia Into The Mystic a lui Van Morrison.
Îmi simt corpul vibrând de entuziasm. Odată cu puseul de adrenalină simt și zvâcnirea surdă care îmi cuprinde umărul. Îmi scapă un geamăt de durere.
— Paul, ce se întâmplă? mă întreabă Rebecca.
— Mă doare puțin, scumpo. Nu-i nimic. Nu-ți face griji.
Îmi revin, îi prind mâna într-a mea și o strâng înadins. Simt fiorul care o traversează când îmi răspunde, tot cu o strângere de mână.
* * *
Mâna mi-e transpirată în mâna lui Paul. Continuă să mă strângă, amintindu-mi că nu am unde să fug. Dar îmi dau seama de ocazia ivită.
— Nu mi se pare că e chiar nimic. Ai dureri. Știi, am câțiva plasturi de-ai tăi în geantă, poți să-ți pui unul când ajungem acolo unde mă duci, oriunde-o fi asta.
Dacă medicamentul își face treaba în timp util, s-ar putea să nu am deloc nevoie de cuțitul de corespondență.
În mașină răsună melodiile de la începutul relației noastre, iar Paul stă
lângă mine, în tăcere. Paul a compilat o coloană sonoră a poveștii noastre de iubire de-a lungul anilor. E ca un cuțit răsucit în rană lent, impecabil.
— Unde mergem, Paul? îl întreb și îmi aud nervozitatea din glas.
— Matu, dacă îți spun, n-ar mai fi o surpriză.
Pe lângă cuțit, simt netezimea și mai liniștitoare a flaconului cu pastile.
Fără văz nu pot fi sigură dacă Paul nu se uită la mine, dar risc totuși, când îl aud cum coboară geamul și începe să fluiere balada lui Elvis, Can’t Help Falling In Love. Cântecul nostru. Deschid capacul flaconului, pipăind cu degetele, și scot o pastilă de Oxy, dar apoi mă răzgândesc. Vreau să am mintea limpede. Las cântecul să mă poarte înapoi în timp și mă gândesc la blues-ul pe care l-am dansat pe temelia viitoarei noastre case. Nu mi-am dat VP - 238
seama până acum că melodia asta sună ca un sfârșit.
— Cât mai durează până ajungem?
— Nu prea mult. Lasă-te pe spate și relaxează-te.
Lui îi e la îndemână să o spună.
* * *
Trecem în viteză pe autostrada Northern State și mintea îmi fuge în trecut. Îmi amintesc același drum, pe care l-am făcut cu lumina zorilor pe urme și cu o altă femeie pe bancheta din spate. Câte s-au întâmplat, cât de departe am ajuns. Greșelile făcute de noi, separat și împreună…
Îmi simt inima grea și în același timp ușurată. După astă seară, totul va fi bine în lume și eu voi putea să mă bucur de viața care îmi era destinată. Pot să mă eliberez de povara ce, odinioară, amenința să mă tragă la fund.
Aproape că am ajuns. Aproape reînnoiți.
* * *
Paul dă mai încet sonorul pe ultimele fraze muzicale din Dire Straits, Romeo and Juliet, iar absența cântecului lasă loc scrâșnetului roților pe pietriș. Simt cum mașina încetinește și, în replică, inima mea o ia la galop.
— Stai pe loc o clipă, scumpo. Mă întorc imediat după tine.
