se tăvălească, într-un ghem de blană. Wolcott coboară și el din mașină, o ocolește și vine pe partea mea. Face un semn din cap în direcția unei vecine, care udă florile dintr-o jardinieră de la fereastră. Ne apropiem de casă.
— Doamnă, mă scuzați?
Femeia se întoarce spre noi și surâde cu căldură.
— Da?
— Ne scuzați de deranj. Sunt detectiv Wolcott și el e partenerul meu, detectivul Silvestri.
— Hei, bună ziua, domnilor detectivi. Ce mai faceți?
— Bine, mulțumim, zic eu. Frumoase petunii.
— Vai, ce drăguți sunteți! Cu ce pot să vă fiu de folos?
— Ne întrebam dacă ați putea să ne spuneți dacă ați observat, poate, ceva mișcare la casa aceea, zice Wolcott, arătând spre casa de alături.
— Vai, Doamne, răspunde femeia. Locuia acolo o tânără care a dispărut brusc, cu câteva luni în urmă. N-am mai văzut nici câinele o vreme. Dar VP - 245
cățeaua a apărut iar, de curând; își caută stăpâna. Biata de ea! Chiar mă
gândeam dacă ar trebui să anunț protecția animalelor…
— O să avem noi grijă de ea. Vă mulțumim că ne-ați acordat din timpul dumneavoastră.
— Sigur. Să-i găsiți un cămin bun, da?
— Să fiți sigură, doamnă, spun eu.
Traversăm peluza să prindem câinii. Labradorul se apropie de mine și începe să-mi lingă mâinile, iar partenerul meu îl mângâie pe Duff. Mă aplec să-i citesc plăcuța de identificare. Pe o parte, stă scrisă adresa casei în fața căreia ne aflăm. Întorc plăcuța și citesc numele „Molly”, gravat în metal. O
mângâi după urechi și ea dă din coadă, fericită.
— Gata, scumpo! Hai să te luăm de aici!
VP - 246
EPILOG
WES
Bun, păstrează-ți calmul. Te descurci bine.
Când intru pe aleea pentru mașini, văd un Audi gri-închis, parcat puțin mai încolo de ușa de la intrare. Femeia stă sprijinită de portiera din partea șoferului și măsoară spațiul larg al curții. A venit mai devreme – în general un semn bun la un potențial cumpărător. Iar această posibilă cumpărătoare este și foarte atrăgătoare. De-a dreptul irezistibilă. Și, mai important, femeia are un aer optimist: o față sinceră, un corp relaxat. S-ar putea să iasă bine.
Aud sunetul înfundat făcut de pietrișul neted, în momentul când opresc motorul. Inspir profund, mă adun și mă dau jos din BMW. Femeia se apropie de mine și îmi întinde călduros mâna. Fac și eu la fel.
— Doamna Graves?
— Te rog, spune-mi Molly.
— Eu sunt Wes.
— Mersi că ai venit până aici.
— Plăcerea e de partea mea.
Se uită peste umărul meu, la BMW.
— Roșu-sângeriu. Îndrăzneață alegere, Wes. Respect.
— Apropo, frumos diamant ai pe deget!
— Mulțumesc, zice. E cumva la mâna a doua.
— Ei, norocul îi ajută pe cei îndrăzneți, așa se spune.
Femeia zâmbește superior.
— N-o să-mi ceri o avere pentru casa asta, sper.
Zâmbesc la rândul meu.
— O să fiu blând cu tine.
— Cavalerismul nu a murit.
E clar că flirtează, după tonul vocii.
