ce ne-am combinat, Paul m-a dus într-un părculeț adorabil din Sagaponack, pentru picnic. Parcul era gol, pentru că era miezul zilei, într-o zi lucrătoare.
Pe pătură, sub perdeaua umbroasă a unei sălcii uriașe, am stat lipiți și am privit cum păsărelele țopăiau încolo și încoace pe iarbă și am băut burbon dintr-un termos ecosez. Niciunul nu a rostit vreo vorbă, m-am abandonat lui cu totul și am lăsat ca vipia tăcută dintre noi să se întețească, până ce niciunul nu i-a mai putut rezista. Am făcut dragoste, înconjurați de parfumul florilor. Senzația că suntem singurii doi oameni de pe pământ era VP - 66
îmbătătoare.
Când am plecat, am zărit numele părculețului – Matu – scris pe o plăcuță, lângă intrare.
— Matu – „turtureaua mea” – dulce.
— Tu ești dulce.
M-a tras strâns la pieptul lui, pe la spate, și și-a încolăcit brațele în jurul meu.
— Știai că turturelele se împerechează pe viață?
Continuam să citesc în timp ce el îmi sufla în ceafă și îmi trezea fiecare părticică de trup.
— Eu am crezut tot timpul că nu sunt decât niște porumbei mai arătoși.
— Tu ești turturica mea frumoasă. Matu a mea.
Am roșit. Nu eram obișnuită să fie așa de romantic. Mi-a plăcut. Paul m-a răsucit spre el. Toată fericirea mea se reflecta pe chipul lui, ca într-o oglindă.
— Matu, te iubesc.
Era prima dată când o spunea.
— Și eu te iubesc. Pentru totdeauna.
* * *
Au trecut atâția ani de atunci și el încă mai folosește porecla, dar o face din obișnuință, nu din dragoste. Am trecut și noi prin obișnuitele suișuri și coborâșuri ale unei relații de durată, care au culminat cu șomajul lui Paul, dar momentul acela a marcat o schimbare majoră din care nu părea probabil că ne vom mai reveni. Nu am discutat despre distanțarea dintre noi. Pur și simplu ne-am obișnuit cu ea, sperând în tăcere că va dispărea pe nesimțite, tot așa cum apăruse. Într-un fel, chiar așa a fost.
După ce a început să lucreze cu Wes, ceața nemulțumirii lui s-a risipit și la fel s-a întâmplat și cu resentimentele mele. Cu cât Paul a revenit la un program regulat de lucru, cu atât mai înțelegătoare am devenit și eu în ceea ce-l privește. Ne-am destins amândoi, sperând că lucrurile vor reveni la felul cum erau înainte ca economia să o ia razna. Banii au început să intre din nou și din partea lui și, odată cu ei, încrederea și semnele de afecțiune, într-o seară pe care nu pot să o uit, a venit fericit acasă după ce obținuse primul comision cu șase cifre, cu aerul că era pe un car alegoric.
— Uite-o și pe turturica mea.
Mi-a zâmbit de parcă eram ceva cu totul delicios și interzis, pe care ar fi vrut să-l devoreze. Încă făceam eforturi să mă acomodez cu această nouă
versiune a lui Paul, după ce avusesem în preajmă atât de mult timp varianta lui deprimată și delăsată, însă, în seara aceea, am fost total deschisă față de el pentru prima dată după doi ani de când afacerea lui se prăbușise.
Paul se așezase pe canapea și se uita la mine cum mă învârt prin VP - 67
bucătărie, conștientă că sunt privită. Nu mă deranja, eram doar nervoasă din cauza atenției lui. Era plăcut să mai simt și altceva decât nepăsare din partea soțului meu.
— Matu – a zis, mai degrabă ca un ordin, bătând cu palma pe canapea.
I-am aruncat o privire.
— Vino aici.
Am ezitat. Era atâta vreme de când mă țineam departe de el, încât devenise un reflex. M-am apropiat. Am rămas așezată lângă el o clipă, înainte să mă tragă mai aproape.
— Îmi lipsești, a zis și m-a sărutat apăsat.
E ciudat cât de neobișnuit poate să pară un sărut al bărbatului tău, după
atâtea altele, obișnuite.
— Unde ai fost?
— Nu știu, dar nu prea departe, mi-a răspuns.
Apoi, după o pauză:
— Și tu ai fost plecată.
— Da.
— Gata, s-a terminat. Tu și cu mine. Împreună.
— Pe veci.
Ne-am sincronizat și ne-am îndrăgostit, din nou, unul de altul. Am reînceput să facem dragoste cu frecvența unor adolescenți plini de hormoni.
Am jurat că o să încetez să mai iau atât de multe pastile și că, în final, o să le opresc de tot. Nu mai voiam să fiu amorțită. Voiam să fiu prezentă și împreună cu el. Eram în stare să-mi îndeplinesc rolul cum se cuvine, dar medicamentele îmi blocau aproape toate reacțiile trupului, când el mă
atingea. Libidoul îmi era indubitabil afectat de opioide, dar nu am lăsat să se vadă că ar fi fost ceva în neregulă. Patul nostru a devenit un sanctuar. Era atât de plăcută senzația de a ne scufunda unul în celălalt, încât mi-am înăbușit cu bună știință senzația sâcâitoare că totuși ceva nu era în regulă, în afară de muțenia mea fizică. Privind înapoi, îmi dau seama că ne căutam liniștea în brațele celuilalt, ascunzând o prăpastie și mai mare, dar mă
acaparase cu totul satisfacția imediată pe care mi-o dădea faptul că Paul mă
dorea din nou.
A devenit protector. Era atent la fericirea mea și mi-a dezvăluit, astfel, o latură mai delicată a sa. Dimineața mă conducea la mașină și mă urmărea cu privirea, în timp ce demaram. Îmi trimitea mesaje pe tot parcursul zilei, să
vadă ce mai fac. Îmi trimitea emailuri romantice, în care îmi reamintea cât de mult mă iubește. Iar seara, dacă ajungea acasă înaintea mea, mă
întâmpina la ușă, cu un aer fericit și ușurat, ca și cum o parte din el se aștepta ca în seara aceea să nu mă întorc. A început să mă țină de mână când VP - 68
ieșeam în oraș. Asta îmi plăcea. Mă trăgea la el și mă îmbrățișa îndelung, din senin, și îmi cuprindea fața în mâini, când mă săruta. Îl surprindeam privindu-mă îngândurat, pentru ca apoi să nege că ar fi făcut-o. Existau lucruri nespuse, cu noianul, dar asta nu făcea decât să sporească
entuziasmul. Îmi plăcea că eram misterul lui. Și el a devenit misterul meu.
Acum îmi dau seama că, de fapt, nu făcea decât să se protejeze pe sine.
* * *
Vrei să crezi că ai avut intuiția de a vedea nevăzutul, că ai văzut cum mareea se retrage în liniște, pentru ca apoi talazul să se umfle și să se năpustească în plină forță, distrugând totul în calea lui.
