— Corect. Dar nu ți se pare că în cazul ei e vorba de o dispariție? Mașina abandonată, nefolosirea cărții de credit, facturile la utilități neplătite.
— Dacă nu cumva a trebuit să plece din oraș, în grabă.
— Bun. Putea să-și fi abandonat mașina, ca să însceneze o dispariție. Să
ne pună pe o pistă greșită.
— Dacă nu cumva Campbell a fost încurcat cu amândouă și lucrurile au scăpat de sub control.
— Exact. Așadar, întrebarea de o mie de puncte este: Sheila Maxwell a fugit din oraș sau ar trebui să mai căutăm un cadavru?
— Doamne! E o jale.
Între noi se lasă tăcerea și ne afundăm fiecare în gândurile lui. Niciodată
până acum nu mi s-a întâmplat să-mi fie tras de sub picioare preșul presupunerilor, în timpul unei investigații, și asta mă irită mai mult decât ar trebui.
Când, în sfârșit deschid iar gura, să-i spun ceva partenerului meu, mă
surprinde tonul, ca și cum mi-aș auzi vocea, fără să vreau.
— Nu-mi dă pace un lucru.
— Care?
— Când l-am chestionat pe Campbell, tipul mi s-a părut sincer dezinteresat de Sasha Anders. Mi s-a părut unul dintre aspectele cele mai sincere din conversația noastră. Pur și simplu nu am crezut că e încurcat cu ea.
— E un mincinos experimentat. Cine știe? Poate chiar patologic. Rahat, poate că nu-i trecuse de tot pasiunea pentru Sasha, așa cum ne-a lăsat să
credem!
În timp ce întorc ideea pe toate părțile, îmi sună telefonul. Mă caut puțin după el, înainte să răspund.
VP - 171
— Detectiv Wolcott.
Vocea de la celălalt capăt este una pe care speram să o auzim.
— Tocmai veneam să vă facem o vizită, zic și fac semn afirmativ din cap spre partenerul meu, iar aerul din mașina noastră de patrulă parcă a devenit mai ușor. Ajungem imediat.
* * *
— Bun venit la Huntingt… Domnilor detectivi! exclamă Gina, oprindu-se și privind apoi în hol, să se asigure că nu mai e nimeni altcineva prin preajmă.
— Bună dimineața, Gina. Nici nu știi cât ne-am bucurat să primim un semn de la tine.
Ne apropiem de recepție și îi zâmbim călduros.
Noua noastră prietenă vibrează de energie.
— Băieți, tocmai am citit în ziar despre cadavru și a trebuit să vă sun!
— Ne-am imaginat noi că s-ar putea să fi adulmecat o urmă copoiul nostru preferat, zice Silvestri. Ce poți să ne spui?
— Deci, văd titlul din ziar și fotografia femeii aceleia drăguțe de pe prima pagină și încep să citesc, dar când am ajuns la numele ei, n-a mai avut niciun sens.
— Ce parte n-a mai avut sens, Gina? o întreb eu.
— Deci, numele l-am recunoscut, cel din ancheta voastră, dar nu e persoana corectă.
Mă uit la partenerul meu și pe urmă, la Gina.
— Cum adică?
∵
— Păi, evident că în fotografia din ziar este Sasha Anders. Dar femeia care s-a cazat la hotel nu e femeia din ziar.
— Am înțeles. Știu că deja ne-ai făcut o descriere a femeii care s-a cazat aici sub acest nume, dar nu mai este nimic altceva ce-ți amintești acum, poate? Vreun mic detaliu care ți-a sărit în ochi?
— Să vedem. Blondă, ochi căprui. De șapcă v-am spus, nu?
— Așa e.
Gina și-a oprit îndelung privirea asupra tejghelei. Când se concentrează, își mijește ochii.
— Adică, semăna mult cu femeia din ziar, dar nu întocmai, zice, încruntându-se. O grămadă dintre femeile astea seamănă între ele, pe bune.