Trebuie să mă chinui ceva, ca să desfac acele cârlige și mă țin de una din VP - 219

balustrade, în timp ce mă străduiesc să nu cad în apa călduță, pe care însă nu mă aștept să o găsesc dedesubt.

Odată ce am desfăcut și al patrulea cârlig, pot să dau la o parte destul din copertină cât să luminez piscina. Scările și spațiul din jur sunt complet uscate. Piscina a fost secată. Cobor în întuneric, pășind lateral, precum crabul, și, odată ajunsă pe ultima treaptă de jos, trebuie să mă ghemuiesc iar, pentru că bazinul e prea jos ca să pot sta dreaptă acolo unde prelata este încă fixată. Înaintez în patru labe și simt un fel de confort trecător în incinta aceea întunecată. Pun lanterna să bată spre capătul opus și văd că, pe măsură ce crește adâncimea, spațiul e ocupat de ceva masiv. Sunt prea departe ca să-mi dau seama spre ce anume mă îndrept, așa că aproape mă

târăsc spre centrul piscinei, unde pot să mă ridic în picioare, fără să mă

aplec prea mult. Când ajung la semnul de 1,8 metri, recunosc două stive cu containere de plastic și reușesc să stau complet dreaptă. Inima îmi bate așa de tare și mâinile îmi tremură, iar lanterna clipește ca un stroboscop. O

stabilizez cât pot, fixând-o pe unul dintre containerele din apropierea locului unde stau, ca să desfac, la unul din capete, capacul. Când îl ridic, sunt gata să

leșin.

Stivuite în teancuri frumoase, dinaintea mea sunt 500 de flacoane cu tablete din toate analgezicele pe care mi le pot imagina și unele pe care nici nu le cunosc măcar. Îndes în geantă cât de multe pot din flacoanele uriașe, dorindu-mi să fi adus un sac mare. Deschid un alt container și găsesc cutii peste cutii cu morfină și petidină32 în stare lichidă. Containerul următor este un cufăr cu comori, plin de nestematele medicamentelor anti-anxietate.

Trebuie să mai verific alte două containere, ca să găsesc ce caut. Nu mă

surprinde că Mark le-a ascuns chiar în fundul piscinei. Date fiind puterea lor și numărul victimelor, așa cum a rezultat din proces, este uluitor că încă le mai păstrează. Știam, însă, că o s-o facă. Mizează, probabil, pe faptul că, până

la urmă, cineva va găsi un mijloc de a le dilua suficient, încât să le vândă fără

ca fiecare doză să fie fatală. Pentru scopurile mele, au exact dozajul și forma care îmi trebuie.

Nu iau decât un flacon și îl împachetez într-o bucată de hârtie din geantă.

Îl bag în buzunarul larg al rochiei, cu grijă, ca pe o grenadă. Voi avea nevoie doar de o fracțiune din cât e acolo și, odată ce-l voi fi folosit, va trebui să

decid în ce fel o să scap de restul cremei, astfel ca nimeni să nu poată da vreodată peste ea, din întâmplare. Închid containerele și le stivuiesc așa cum le-am găsit, deși mă întreb dacă Mark va mai veni vreodată să-și revendice comoara îngropată.

32 analgezic opioid.

VP - 220

În timp ce mă întorc, pe vine, înapoi spre capătul mai puțin adânc și urc scările, aud zgomotul unor mașini care se apropie. Nu-mi dau seama dacă

intră pe aleea de mașini sau sunt doar în trecere, dar nu-mi pierd timpul încercând să fixez la loc prelata piscinei și, în schimb, o iau la fugă cât pot de tare, înapoi, în direcția propriei mașini îngreunată de multele kilograme de viață și de moarte din buzunarele mele.

Cincizeci și unu

SILVESTRI

— Fraților, mă omorâți cu zile.

Le țin un discurs de motivare băieților din echipa de polițiști care în clipa asta sparg cu barosul pereții din casa de la piscină a lui Mark Anders.

— Nu suntem la muzeu. Băgați și voi mai mult cărbune. Și nu uitați, pe lângă droguri mai căutăm și o armă calibrul 22.

Un polițist în uniformă se apleacă peste balustrada spațiului mansardat de deasupra noastră.

— Nimic aici, sus, domnilor detectivi, zice.

Ne-am ocupat de asta toată dimineața și entuziasmul colectiv e în scădere. Stăm în mijlocul unei grămezi de moloz și nu avem mai multe răspunsuri decât cele cu care am intrat aici.

Wolcott are în ochi privirea aceea a lui, distantă. Scanează vizual ce a mai rămas din ziduri, tavanul și podeaua. Absent, înghiontește cu pantoful carpeta rulată, își scoate walkie-talkie de la brâu și apelează casa principală.

— Ce se mai întâmplă pe acolo?

— Nu am găsit nimic, cârâie aparatul, drept răspuns.

Partenerul meu se uită încruntat la podea și nările îi freamătă.

* * *

Wolcott și cu mine stăm pe terasa din spate a lui Anders. Zgomotele plăcute, de distrugeri, care veneau dinăuntrul casei s-au oprit și au lăsat locul confuziei frustrante. Ceilalți polițiști se învârt acum fără niciun rost.

— În clipa de față, zice partenerul meu, aș merge pe rezervele de medicamente sau pe testul balistic pentru arma crimei folosită în cazul Sashei. Oricare dintre ele e floare la ureche.

— Deci, știm că Mark Anders are un Bersa.22 înregistrat pe numele lui.

Care sunt șansele ca arma care a ucis-o să nu fie a lui?

— Dovadă circumstanțială, spune Wolcott, ridicând din umeri.

VP - 221

— Porcăriile alea tre’ să fie chiar sub nasul nostru, zic eu. Tipul ăsta nu-i chiar așa isteț.

Wolcott încrețește nasul și se uită spre piscină.

— Ia stai puțin. De ce e piscina acoperită în mijlocul verii? Și, dacă e închisă, de ce sunt urme proaspete de iarbă arsă de clor?

Ne uităm unul la altul și traversăm peluza.

Când ne apropiem de piscină, observ că la unul dintre colțuri cârligul este desfăcut. Mă ghemuiesc și dau la o parte marginea copertinei, care dezvăluie o incintă secată.

— Ei, asta înseamnă să pierzi șansa de a te relaxa.

Încep să desfac restul prelatei de pe o latură a piscinei, în timp ce partenerul meu se ocupă de cârligele prinse de-a lungul capătului mai puțin adânc. Termină de desfăcut și coboară scările. Chicotesc atunci când capul lui Wolcott, aflat în mișcare, provoacă valuri pe prelata piscinei, de parcă

dedesubt ar pândi un monstru marin. La jumătatea lungimii bazinului văd cum capul stă pe loc, apoi o ia înapoi. Urcă scările, vine lângă mine și se apleacă. Își pune mâna pe umărul meu și zâmbește cu toată gura.

— Vrei o veste bună, partenere?

— Ce rahat mai aștepți?

— Departamentul pentru Combaterea Drogurilor o să ne dea acum o mână de ajutor cu hârțogăria. Cazul ăsta devine federal.

Cincizeci și doi