— Tipule, oameni ăștia au copii și afaceri, îmi explică Silvestri. Să scoți din circulație un tip de teapa lui Anders face ca orașul să devină un loc mai sigur.

Și cu numărul de acuzații de omor prin imprudență și de neglijență

criminală pe care FBI-ul o să i le pună în cârcă, pentru Fentanyl, tipul n-o să

mai vadă în veci altceva decât celula lui. Nici măcar nu mai contează că n-am descoperit chestia aia!

— Mda, bine că l-am înhățat, spun eu. Dar afacerea merge dincolo de Anders. Acum câteva zile au găsit în Riverhead o casă-depozit de droguri și au confiscat o barcă plină cu marfă.

— Marfă de transportat în sudul insulei, nu?

— Exact. Mi-e teamă că nu mai scăpăm de rahatul ăsta, partenere.

— Înțeleg, dar tot trebuie să începi de undeva.

— Probabil ai dreptate, zic eu.

— Plus că o să ne ferească pe amândoi de necazuri. „Mâini ucigașe”33 și tot restul.

— Mâini ucigașe, chicotesc eu.

Scoatem sandviciurile din belșugul de chipsuri și pateuri, ni le punem în poală și începem să desfacem hârtia ambalajului. Ne luăm prânzul în zgomotul mașinilor care trec și al cârâitului ocazional al radioreceptorului.

33 Trimitere la filmul omonim, în care un adolescent posedat de satana omoară oameni fără să-și dea seama.

VP - 227

Cincizeci și cinci

SHEILA

Când Sasha mi-a luat locul în sulul de plastic, eu i-am luat locul în lumea de afară.

După câți bani cash avea asupra ei, ai fi zis că plănuia să plece din oraș în orice clipă. Toate semnele indicau că își dorea să iasă din viața lui Mark tot atât de mult pe cât îmi dorisem și eu să intru cândva. Făcând-o să dispară, îi făcusem o favoare. Pe mine, însă, nu moartea ei mă interesa, de fapt. Ci moartea lui Paul și a Rebeccăi.

Folosind numerar și documente acceptate fără dificultate, comandate online și expediate la o căsuță poștală, am închiriat sub noua mea identitate un mic apartament, la distanță de câteva orașe, și am găsit la mica publicitate pe cineva care voia să scape de mașină, fără documente. Am fost tentată să folosesc Jaguarul Sashei, dar nu am făcut greșeala asta și am ascuns-o într-o parcare, acoperită cu o prelată. Știam că o vor găsi, până la urmă, dar știam că va mai dura.

Nu mi-am permis decât minimul necesar traiului. Era plăcut să trăiești fără să fii îngreunată de lucruri. Dacă aveam nevoie de ceva, puteam să iau de la Sasha sau de la Rebecca.

Realizam că trebuie să am răbdare și să aștept destul de mult timp după

ziua mea de naștere, ca apoi să încep să-i bântui pe Paul și pe Rebecca. Să-i las să se convingă că au scăpat și, pe urmă, să lansez show-ul. La început a fost cumplit să-i urmăresc. Experimentul meu nu a decurs exact așa cum mă

așteptam.

Au devenit mai apropiați. Păreau să se înțeleagă perfect. Ea nu l-a pedepsit pentru că a înșelat-o și el nu a devenit rece și distant cu ea, pentru ceea ce îmi făcuse mie. Când îi priveam cum se susțin unul pe altul, mi se făcea rău. Dar, fără deprimarea pe care mi-o provoca vederea modului în care se reconectează și își refac relația, nu aș fi avut parte de exaltarea de a apăsa pe întrerupător. Și nici de emoția de a mă declara, eu singură, dispărută.

Când toate au fost la locul lor, am trimis un email anonim la Departamentul de Resurse Umane al Launaria Pharmaceuticals și mi-am exprimat îngrijorarea în legătură cu un anume angajat. Am mai dat și un telefon la poliția din Stony Brook, unde am anunțat că o prietenă dispăruse.

A fost așa de ușor, totul. Fiecare pietricică pe care o aruncam razant pe luciul VP - 228

vieții lor plicticoase declanșa unde care dădeau naștere unui mic haos. A fost cea mai palpitantă chestie care li s-a întâmplat în existența lor obișnuită.

A fost așa de ușor să iau lucruri de la Rebecca. Mai întâi i-am luat slujba, apoi pe Duff, pe urmă colierul cu turturele, pe care îl purtase în toate fotografiile recente cu ea și Paul de care am reușit să dau pe Facebook. Apoi, inelul. I le-am luat pentru destul timp ca să le folosesc și eu și am înapoiat tot ceea ce luasem, astfel încât să îi sădesc îndoiala și neliniștea, puțin câte puțin. I-am luat sentimentul siguranței în propria casă, pândind-o din umbră

și mutând aproape imperceptibil lucrurile. Mă rog, nu chiar imperceptibil, ciocanele au fost o lovitură de geniu și m-am distrat căutând locuri unde să

le las. Cada de baie, cu briciul, s-a numărat și ea printre preferate, o parte din mine chiar a crezut că, poate, o să-și pună capăt zilelor, dar e prea egoistă pentru asta. Cel mai important, i-am luat drogurile. Uneori i le-am înlocuit. Aveam nevoie de un mijloc prin care să-i controlez capacitatea de a gândi limpede și motivația de a acționa imprudent, când era nevoie.

Partea frumoasă a fost că se întâmplau multe lucruri, dincolo de propriile mele acțiuni, care făceau ca haosul să devină și mai mare. Paul n-a pierdut timpul și și-a găsit o iubire nouă, efervescentă. Asta nu luasem în calcul. M-am enervat, dar nu pentru prea mult timp. Bănuielile Rebeccăi și furia ei ulterioară au fost prea delicioase, ca să nu le savurez și să nu le folosesc, pentru a-i alimenta aproape o cădere nervoasă. În timp ce îi urmăream pe Rebecca și pe Paul am avut parte de unele dintre cele mai mulțumitoare momente. Și am reușit să-i stârnesc soțioarei așa de ușor suspiciunile…

M-am distrat. Am descoperit că noile mele obiceiuri puteau fi altele în fiecare zi, în timp ce îi urmăream ca o umbră. Mi-am descoperit latura de infractoare și, când am avut nevoie de medicamente cu care să o controlez pe Rebecca, am tâlhărit o farmacie, folosindu-mă de pistolul Sashei. Mi-am potolit și o furie adânc refulată, când m-am cazat la Hudson Inn, dându-mă

drept Sasha, cu tot cu poșeta ei pentru pistol, și am organizat o petrecere privată, cu sex, plătită de pe cardul acesteia. M-am amuzat peste poate plasând jucării sexuale prin cameră și răsturnând saltelele, în timp ce pufăiam din trabucul favorit al lui Mark, tocmai ca să mă asigur că această

dovadă dezgustătoare îl va transforma în suspectul numărul unu.

Am folosit informații pe care Paul mi le furnizase fără să vrea, în anul cât am fost împreună. Când eu voisem să mergem în alt oraș, ca să fiu doar cu el și să ne simțim ca un cuplu adevărat, el îmi înșirase toate locurile unde nu puteam merge, pentru că ei petrecuseră timp acolo sau pentru că locul acela era important pentru ei, din cine știe ce motiv sentimental stupid. Toate nimicurile acelea, împreună, au ajuns să ofere o grămadă de informații importante. Îmi făcusem notițe mintale din belșug.

VP - 229

Am savurat fiecare clipă în care am dirijat-o pe Rebecca spre vechile locuri unde ea și Paul au fost fericiți. I-am furat identitatea. Am rezervat apartamentul din luna lor de miere. Am comandat colierul și am pus să fie trimis acasă la Dana. Am presărat peste tot mici indicii despre viața dublă a lui Paul, fără să știu peste care dintre ele va da, și m-am delectat văzând cât de multe a descoperit. Pentru cineva aflat atât de tare sub influența pastilelor, Rebecca a fost o rivală destoinică și a intrat în joc mai bine decât crezusem că o va face.

Aproape că mi-a părut rău, când am sunat-o în seara aceea, dându-mă

drept o reprezentantă a serviciului pentru clienți de la compania de cărți de credit. Avea o voce așa de stinsă, de înfrântă și de cherchelită… Era atât de evident slăbită, că m-am întrebat dacă nu mă luasem la trântă cu cineva sub valoarea mea. Orice îndoială mi-a dispărut, însă, când mi-am amintit cum mă

lovise cu ciocanul în cap.

Paul o mințea pe Rebecca de nu mai putea. Amplifica toate acțiunile mele, ridicându-le la un alt nivel, fără să știe că mă ajuta pe mine. Îmi plăcea că ne sincronizam, într-un anume fel. Nu observa nimic din ce se întâmpla cu nevastă-sa, acasă, ocupat să-și vadă noua iubită și să lucreze la casa cea nouă, în subsolul căreia mă aruncase. Mi-a luat ceva vreme să-mi dau seama că Paul termina casa ca pe un fel de monument memorial dedicat nouă. Era limpede că încerca să-și împace sentimentul de vinovăție pentru ce-mi făcuse Rebecca.

M-am distrat. Aveam un țel. Mă răzbunam pe toți aceia care nu mă

apreciaseră așa cum trebuie. De cum i-am văzut suspinând ușurați și alinându-se unul pe celălalt, am aprins flacăra. Iar, când trupul Sashei a fost descoperit, lucrurile chiar au devenit minunate. Habar nu aveam cum se va termina totul, dar știam că o să fie bine.

Cincizeci și șase

REBECCA

Tuburile de Euphellis din portbagajul meu sunt înfășurate de patru ori în folie de aluminiu, cumpărată de la magazinul cel mai apropiat de casa lui Mark. Tot de acolo, am mai luat: trei cutii noi de termo-plasturi din marca preferată a lui Paul, o cutie de lame pentru brici și adeziv super glue. După

aceea, m-am dus la Home Depot și am luat trei perechi de mănuși de cauciuc, cele mai groase pe care le-am găsit, măsurile mini, mediu și mare, ca VP - 230

să le suprapun. Sunt pregătită.

După ce am plecat de la Mark, mi-am depozitat prada în portbagaj, până

mâine, când o să am vreme să fac ceea ce trebuie să fac. O să le iau la noapte, după ce adoarme Paul. Ideea că Euphellis e atât de aproape îmi amintește de zilele negre de la serviciu, când mă retrăgeam convenabil prin cotloane, cu ceea ce, la vremea respectivă, era doza mea mărită de pilule.