Silvestri se îndepărtează câțiva pași de lângă masă. Nu pare prea grăbit să
se așeze. Îi fixez cu privirea cătușele, care îi atârnă de curea.
VP - 192
— Nu te preocupa, nu avem de gând să adăugăm nicio brățară la ținuta dumitale de astăzi, intervine Wolcott, în glumă, și se așază.
Râd iar, de data asta prea tare. Simt sudoarea lunecându-mi ușor pe spinare și sunt recunoscătoare că port o cămașă închisă la culoare. Trebuie să nu uit că sunt aici pentru că așa am vrut eu.
— Evenimentele au luat o turnură norocoasă, care ne adună în sfârșit laolaltă astăzi, nu? Faptul că ne-ai sunat aproape în același moment în care te sunam și noi pe tine?
Silvestri e atât de în largul lui în postura asta, că pare mai degrabă că ar trebui să țină un cocktail în mână.
— Presupun că asta a fost soarta, îi răspund, decisă să le cânt în strună.
Wolcott are un zâmbet cald.
— În urma ultimei noastre discuții, mai aveam câteva întrebări suplimentare pentru dumneata, zice, și se așază. Așa cum probabil știi deja, Sasha Anders e moartă.
— Da. E cumplit, reacționez eu, frângându-mi mâinile. Ați aflat ce a pățit?
— Păi, tocmai aceasta este problema căreia încercăm să-i dăm de capăt.
Știm că a fost ucisă, dar mi-e teamă că nu pot spune mai mult în clipa de față.
— Sigur, înțeleg. Pur și simplu nu-mi vine să cred că a murit. Sunteți siguri că ea e? adaug eu, apăsându-mi palmele de masă.
Dacă întrebarea mea li s-a părut stranie, nu au lăsat să se vadă.
— Nu încape îndoială.
— Aveți și niște suspecți?
Amândoi par amuzați de îndrăzneala mea.
— Avem câteva persoane vizate, explică Wolcott. Suntem încă în faza de eliminare. Procesul nu e chiar așa de rapid cum se vede la televizor.
— Soțul e întotdeauna vinovatul, nu?
Gluma mea nu e gustată și eu o regret instantaneu.
— Da, din păcate așa e. Soțul sau iubitul, completează Wolcott, studiindu-mi fața.
— Rebecca, de ce nu ne spui cărui fapt îi datorăm plăcerea de a te avea azi în vizită?
Silvestri nu prea se dă în vânt după preludiu.
Inspir adânc, de dragul efectului.
— Voiam să vă spun că în noaptea în care Sasha a dispărut, eu am fost cu Mark.
Silvestri și Wolcott ridică amândoi din sprâncene.
— Ai fost cu domnul Anders?
— Exact.
— Și de unde ai aflat despre data la care a dispărut Sasha? Nu-mi aduc VP - 193
aminte ca detaliul acesta să fi fost menționat la știri, zice Wolcott.
— De la Mark.
— Așadar ai luat recent legătura cu el? Povestește-ne despre asta.
Pixul lui Wolcott stă proptit pe un carnețel, pe care și-l scosese din buzunarul de la piept al cămășii.
— Da. În fine, doar lucrăm împreună.
Wolcott se uită la Silvestri. Tâmplele încep să-mi zvâcnească. Nu am astâmpăr.
— Pari puțin cam agitată, Rebecca. E vreo problemă? Nu ai de ce să-ți faci griji.
Wolcott e ca un adevărat cercetaș, dar Silvestri nu pare mișcat de neliniștea mea. Acum mă privește drept în ochi. Mă străduiesc din răsputeri să nu dau înapoi și să nu îmi feresc privirea într-o parte.
— Nu am nimic. Probabil că sunt agitată. Totul e așa de aiurea și de îngrozitor. Am vorbit ieri cu Mark, pentru că nu venise la birou și el mi-a spus data când a dispărut Sasha. V-am telefonat de îndată ce mi-am dat seama că el și cu mine am fost împreună în seara aceea.
Silvestri se așază în sfârșit. Bate tam-tam cu degetele în masă și ajung să
