— Și aici, mai devreme, ai fost sinceră cu noi?
— E drept. Nu am fost sinceră cu voi.
Wolcott mă urmărește îndeaproape, în timp ce partenerul lui continuă să
facă pe polițistul bun.
— Doamnă Campbell, de fapt, pe noi nu ne interesează ce îi spui sau nu soțului tău. Avem doar nevoie de informații clare, cu care să lucrăm. Nu de mult, am stat ceva timp la fostul tău serviciu și, sincer, sunt surprins că n-ai plecat de acolo mai repede. Dar, așa, de dragul clarității, când exact ai demisionat?
— Pe 1 aprilie.
Nu fac nicio pauză și nici nu se uită unul la altul, dar îmi imaginez că fac rapid conexiunile.
— Interesant. Așadar, ți-ai dat demisia chiar în ziua în care noi am venit să vă facem o vizită, în legătură cu Sheila și Sasha. Întâi aprilie a fost o zi plină de evenimente pentru tine.
Caut un indiciu în expresia de pe fața lui, dar Silvestri rămâne impenetrabil.
— Nu are nicio legătură una cu alta. Nu mai eram mulțumită la slujbă și VP - 197
plănuisem să renunț, cu mult înainte de a apărea voi la mine acasă.
Mi-a devenit imposibil să mai stau locului. Nu știu dacă e din cauza drogurilor, al căror efect începe să se diminueze, sau a căldurii din cameră, tot mai ridicată, dar simt cum tensiunea crește până la un nivel insuportabil.
— Deci, ai păstrat permanent legătura cu Mark?
Silvestri a preluat comanda anchetei. Nu pot spune că îl prefer. Și el e chipeș, dar e mai sumbru și amenințător și mai aspru în dialog. Genul de bărbat de care aș fi atrasă, ca partener, dar ca anchetator, nu tocmai.
— Și care este, mai exact, natura relației tale cu Mark Anders?
— Suntem colegi. Adică am fost colegi – mă corectez eu, înainte să o facă
ei. Și prieteni. Am încercat să-l susțin în tot acest timp.
— Și de ce i-ai ascuns lui Paul faptul că ai renunțat la slujbă?
— Nu i-am… Nu vreau să se îngrijoreze.
— L-ar îngrijora faptul că ai renunțat la o slujbă care te nemulțumea? Nu e genul de lucru pe care ai vrea să-l discuți sau chiar să-l sărbătorești cu soțul tău?
Silvestri are aerul că ar avea mai multe de spus, dar se abține.
— Ne respectăm reciproc hotărârile și nu cerem voie, când vine vorba de decizii personale.
Îmi devine tot mai greu, se pare, să-mi păstrez un ton non-defensiv în voce.
— Și nu te îngrijorează faptul că Paul o să observe scăderea bruscă a veniturilor dumitale? se lansează Wolcott.
— Paul și cu mine nu ne preocupăm atât de mult de bani. Avem conturi separate. Nu ținem evidența cine și câți bani aduce. În plus, stăm foarte bine din punct de vedere financiar. Acum îmi rezerv doar o vreme în care să-mi dau seama ce vreau să fac mai departe.
Pe dinăuntru, în adâncul ființei mele, plâng.
Amândoi detectivii par mulțumiți de răspuns sau sunt doar plictisiți.
Silvestri se uită la partenerul lui și schimbă tactica. Simt schimbarea de direcție, chiar înainte ca următoarea întrebare să-i zboare de pe buze.
— Ai cataloga prietenia ta cu Mark drept foarte strânsă?
Felul în care Silvestri îmi urmărește mai mult limbajul corporal, decât expresia feței mele, mă face să fiu extrem de neliniștită.
— Nu foarte strânsă.
Wolcott soarbe din cafea, zâmbește amabil și spune:
— Suficient de strânsă ca să rămâi acolo peste noapte, înțeleg cum e să fii apropiat de colegii de muncă, dar aud că Silvestri sforăie, deși nu am de gând să aflu vreodată exact, la prima mână.
Silvestri chicotește și mie începe să-mi clocotească sângele în vine.
VP - 198
— V-am spus, am băut prea mult și am adormit. Probabil că și Mark a făcut la fel.
Cu un aer gânditor, Silvestri mă întreabă:
— Ție și soțului vi se întâmplă des să beți atât de mult, că nu mai reușiți să ajungeți acasă?
— Nu, nici pomeneală. A fost doar o perioadă stresantă.
Pare mulțumit cu răspunsul meu și schimbă iar direcția.
